Ziua 166 – Dar să vedem ce doresc Barbații de la Femei… TOP

Bărbații „iubește” femeile. Clar. Le adoră, le venerează, le pun în cântece, în poezii de WhatsApp și uneori chiar le dedică și câte o farfurie goală după ce au mâncat. Dar, vai, ce greu e când vine vorba să înțelegi ce își doresc cu adevărat acești zei în adidași murdari.

Adevărul, pe cât de simplu, pe atât de ignorat, e că bărbatul e simpluț. Dar nu în sensul rău – să nu se simtă atacat masculul superior care își trimite selfie cu paharul de whisky. Nu. Bărbatul vrea o femeie deschisă la cap, nu doar la conversații despre vreme. Vrea o femeie care să-i înțeleagă masculinitatea – care, să fim sincere, uneori e atât de fragilă încât ai putea să o spargi doar dintr-o privire. Dar el vrea s-o simtă susținută. Crescută. Amplificată. Glorificată, dacă se poate. Să se simtă rege într-un palat construit de încrederea femeii. Dar fără facturi. Și fără reproșuri.

Am ajuns, în ziua 166 de reconstrucție post-relațională, să-mi exprim în acest spațiu blogosferic sacru, pe numele lui de cod BLOG OM, ce am înțeles eu despre bărbați. Despre ce își doresc ei, cu adevărat, de la noi – femeile. Mai ales de la femeia care sunt eu: trecută prin iubiri, prin despărțiri, prin promisiuni nerealizate și printr-un set complet de prosoape lăsat la el în baie. Nu le-am mai recuperat. Le-a păstrat ca pe amintirea unei femei care nu mai face supă cremă.

Să ne-nțelegem: bărbatul nu vrea musai o ciorbă cu leuștean pusă-n cea mai frumoasă farfurie. Nu-l impresionează ciorapii aranjați OCD-istic în dulap. El vrea o femeie care îl respectă de jos în sus – la figurat, că nu susțin cervicalele feminizarea excesivă. Vrea să fie privit ca un lider, nu ca un proiect de reabilitare. Vrea ca femeia să fie jucăușă, curajoasă, creativă – dar să nu creadă că jucăuș înseamnă ușuratică și curajoasă nu e același lucru cu iresponsabilă emoțional. Vrea femeia-calm, femeia-zâmbet, femeia cu voce caldă și rochie subțire, dar și femeia care, în pat, știe că acolo nu se face sex. Se face ARTĂ. Sau cel puțin așa visează el, între două episoade de podcasturi motivaționale și o poză cu bicepsul.

Și aici vine partea care doare: cultura sexuală e la pământ. Bărbatul visează la Gioconda, dar n-a citit nicio pagină despre Renaștere. Vrea simfonii, dar ascultă doar bass-ul. E ca și cum te-ai uita la „Amadeus” și te-ai întreba de ce nu are subtitrare. Să faci dragoste e ca și cum ai vizita Luvrul: n-are sens dacă te uiți doar la rame.

Am înțeles că bărbatul adevărat – cel care mi-ar putea fi partener, nu doar companie temporară – nu trebuie să livreze city break-uri, haine scumpe și spectacol permanent, dacă eu nu sunt în stare să ofer, la rândul meu, profunzime, claritate, asumare. Niciunul dintre noi nu trebuie să fie all inclusive dacă nu ne putem servi pe noi înșine cu ce avem nevoie la modul personalizat pe constituțiile noastre diferite. Fair enough, nu?

Și nu, nu mai vreau să fiu prestatoare de servicii casnice la domiciliul bărbatului. Nu mai vreau să mă identific prin ce gătesc, cât spăl sau cât înjur în sinea mea… Doar uneori, promit! Vreau să fiu MUZĂ. Vreau să fiu inspirație, nu decor. Vreau să fiu acel motor care pornește în el acțiunea, creativitatea, hotărârea. Vreau să simt că atunci când se uită la mine, își zice în gând: „Pentru ea, merită să construiesc un imperiu.” Și nu doar să mute canapeaua.

Ce vrea femeia de la bărbat, pe scurt…

Să fie OM. 
Să aibă curaj. Să aibă maturitatea de a fi vulnerabil. Să nu creadă că puterea lui stă în mușchi, ci în decizia de a nu fugi.
Să-mi ofere siguranță. În prezență, în cuvinte, în fapte. I am trouble, uneori, dar ce femeie se leapădă de acea latură un pic ciudățică care nu face decât să o îmbrace și mai fermecător și atrăgător în hainele ei feminine. 
Să fie parte din creștere, îmi doresc să îmi fie bărbatul, nu din consum.

Ce îmi doresc de la mine ca Femeie?

Să nu mă mai trădez.
Să nu-mi mai minimizez valoarea doar ca să nu par „prea mult”.
Să nu confund acceptarea cu resemnarea.
Să mă aleg pe mine, cu tot ce sunt, în toată minunata mea autenticitate sălbatică, liniștită, dar solară și pasională.
Să fiu întreagă, chiar și atunci când iubesc.

Și dacă tot am vorbit despre artă, relații și omenie, te las cu un citat pe care mi l-am spus singură într-o dimineață, când m-am privit în oglindă și mi-am recunoscut cicatricile ca pe niște opere de artă: „Un bărbat adevărat nu te face să te simți mai puțin femeie. Iar o femeie adevărată nu-l face pe bărbat să se simtă mai puțin OM.”
– Eu, după trei relații de lungă durată și-un espresso, care să mă țină în formă, până ies în 80s cu fetele mele.

Dacă ai citit până aici, îți mulțumesc.
Dacă ai zâmbit, dă-l mai departe.
Și dacă te-ai simțit un pic atacat… poate era cazul.

Cu drag,
Femeia care nu mai face supă cremă, ca să impresioneze bărbatul ales. 

OM