Ziua 225 – Branduit balcanic – cu logo-ul la vedere

Am terminat ziua contemplând la o întrebare existențială: de ce ne place nouă, oamenilor moderni, să purtăm brand-uri ca pe niște tatuaje sociale? Fie că e pe tricou, pe pantofi sau în cazul unora – direct pe frunte, metaforic vorbind – marcajul vizibil al statutului pare să fi devenit mai important decât statutul real interior: pacea, calmul, autocunoașterea.

Privesc în jur și observ – mai caraghios decât tragic – o paradă de etichete. Nu ne mai spunem „Bună dimineața!”, ci „Ai văzut ce geacă Balenciaga are Gigel?”… De parcă geaca l-ar fi învățat și bunele maniere.

Într-o societate care a învățat să-și exprime valorile prin ceea ce poartă, dar nu prin ceea ce ESTE, îmi pun o întrebare: când am uitat că un OM nu e o firmă ambulantă? Nu tricoul cu logo scump, nici cheia de la bolidul german, și nici story-ul cu avionul privat nu sunt dovada valorii. Sunt doar metode creative prin care mascăm lipsa de sens și de direcție.

Branding-ul de suprafață vs OM-ul de profunzime

Oare când s-a produs decuplarea dintre interior și exterior? Și de ce simțim nevoia să compensăm golul interior cu etichete de firmă, ca niște bandaje scumpe peste răni vechi și ignorate?

Nu mă înțelege greșit. Nu am nimic împotriva bunului gust. Dar am totul împotriva ideii că o marcă pe piept ne face mai valoroși decât o inimă deschisă și o minte trează. De ce este rușinos în 2025 să fii simplu, dar nu este rușinos să fii superficial și lipsit de profunzime? De ce să nu fie la modă eleganța interioară, adică acel tip de rafinament care nu are cod de bare?

Între timp, valorile care chiar ar conta – onestitatea, echilibrul, empatia, bunul-simț, spiritualitatea vie și nu doar mimată – sunt în pauză de masă.

Sunt într-o căutare profundă de Oameni care să poarte în ei blândețe, înțelepciune, dar și curajul de a spune: “Nu, nu am nevoie de încă un brand. Am nevoie să fiu mai aproape de mine.”

Și atunci, întrebarea adevărată nu este: “Ce brand să mai port azi?”, ci “Cum pot să îmi port conștiința prin lume fără să o pierd pe drum?”

Soluția? Poate nu e în shopping, ci în oprire. Poate că, asemenea lui Buddha, avem nevoie să ne întoarcem spre noi înșine. Să renunțăm, măcar puțin, la lumea asta de suprafață. Să fim… nu să părem.

Concluzia zilei 225: OM-ul nu e un panou publicitar

Nu te face om nici mașina, nici ceasul, nici eticheta de pe spate. Te face OM felul în care te porți cu cel care nu-ți poate oferi nimic. Te face OM tăcerea ta plină de sens, în locul gălăgiei de statusuri. Te face OM o inimă sinceră și o conduită interioară demnă, nu numărul de aprecieri la o poză cu „stil”.

Azi, în ziua 225, aleg din nou simplitatea. Aleg să-mi port sufletul, nu etichetele. Aleg să îmi construiesc brandul interior – cu valori, cu eșecuri asumate, cu lecții învățate – nu doar să port haine create de alții.

A fi OM e o alegere spirituală. Nu un logo material.

Timpul trece. Tu cu ce alegi să rămâi?

OM