Zilele 144 și 145 – Când acționăm „din zona atașată nesecurizată” nu iese nimic bine
Echilibrul, atașamentele și dependențele
Eu am o relație foarte atașată cu atașamentele mele, dacă pot să le spun așa. Sunt atașată de oameni, de idealuri, de haine, de joburi, de alimente, de călătorii, de rutine nesănătoase, creez dependențe de tot felul, multe dintre ele nefiind sănătoase pentru psihicul și emoțiile mele, iar de corp nici nu mai zic, că este, cred eu, primul afectat de pulsațiile acestea necontrolate. Duc înspre extremă nevoia de control, de a ști tot ceea ce o să mi se întâmple, de a nu pierde cumva cârma și direcția pe care eu o cred ca fiind cea mai bună, neluând în vedere și faptul că INdependența este opțiunea cea mai puțin nocivă pentru sufletul meu.
Mi-au luat aproape trei ani să rup lanțurile dependenței de rămășițele prițo-emoționale ale divorțului. Apoi, în alți trei ani am studiat Psihologia umană, ca să îmi înțeleg mai bine mecanismele interne și de ce recurg la aceleași comportamente, față de care eram atât de atașată, chiar dacă știam că ele nu duc către nimic bun sau benefic în viața mea.
Azi, scriu zilele 144 și 145 despre cum am gestionat și încă gestionez eu atașamentele mele. Ah, DA! Sunt dependentă de multe, să știți, iar una dintre dependențele mele favorite este dependența de cafea. Pur și simplu mă inspiră mirosul proaspăt al cafelei dimineața și de-abia aștept să o savurez din nou pe terasa din spate a casei noastre de la țară fancy.
Căutătoare inspirată convinsă
Numele meu este OM, mai presus de Nico, și asta mă motivează să caut mereu în mine răspunsul la întrebarea DE CE? Se spune că viața este ca un labirint plin de alegeri și răscruci, iar unele dintre acestea au un impact mai adânc decât am vrea să recunoaștem. Poate că, la început, nu am înțeles pe deplin cum funcționează aceste conexiuni profunde, cum sunt formate și cum mă influențează, dar cu timpul am început să văd clar care sunt tipurile de atașament dominante în mine, mai ales de când am început să studiez Psihologia în paralel cu Yoga. Și încă învăț despre cum se manifestă ele în viața mea.
Atașamentul securizant: un drum stabil pe care am învățat să merg
Îmi amintesc și acum momentele din copilărie, când simțeam că părinții mei sunt acolo pentru mine, chiar și atunci când nu aveau întotdeauna timp sau energie. Chiar și așa, aveam senzația că există un fel de ancoră acolo, ceva sigur în căldura căminului meu. Nu înțelegeam pe deplin atunci, dar astăzi îmi dau seama că acest sentiment m-a ajutat să dezvolt un atașament securizant, care mi-a dat încredere că pot să mă bazez pe cei dragi, chiar și în momente de nesiguranță. Părinții mei se certau atât de rar încât nu cred că pot să enumăr mai mult de trei episoade conflictuale între ei, din memoria mea de lungă durată. Când simțeam că sunt rănită sau confuză, nu aveam frica de a căuta sprijin. Îmi venea natural să mă deschid și să îmi exprim nevoile, fără teama de a fi respinsă sau judecată. M-am simțit mereu confortabil să fiu eu însămi, să nu ascund ce simt, mai ales în perioada școlii primare. Asta m-a învățat să am încredere în relațiile mele, să nu mi-e frică să cer ajutor când am nevoie și să fiu vulnerabilă.
Chiar și când viața mi-a dat lovituri, știam că pot conta pe oamenii care mă iubesc, fără să simt că mă fac o povară. În continuare, trăiesc și le transmit celor din jur aceleași valori: încredere, sprijin și deschidere. În urmă cu o zi, însă, mi s-a întâmplat ceva în familia Yoga ce mi-a depășit complet capacitatea de înțelegere pe moment. Dar, mai apoi, după câteva ore de interiorizare și de introspecție, de centrare și de activare a înțelepciunii, am realizat că totul avea legătură cu așteptările mele absurde de OM. Că eu de fapt creasem o formă de atașament față de maestrul meu Ashtanga, care se pare că nu era cea mai sănătoasă pentru mine. Este OK să ai un ghid, un maestru, un îndrumător, dar, azi, simt cu tot sufletul că cel mai bine este să nu fiu atașată de nimic și de nimeni, nici măcar de YOGA. Yoga nu încurajează atașamentele, ci susține CREDINȚA că, atunci când ești în uniune cu tine și asculți de izvorul intuiției și al inspirației interioare, pacea și liniștea își vor face cămin cald și blând în interiorul tău.
Atașamentul evitant: lecții dintr-o perioadă de distanțare
Totuși, nu toate relațiile mele au fost întotdeauna în armonie. Am întâlnit și oameni care aveau un atașament evitant, iar acest lucru a fost o provocare pentru mine. La început, nu înțelegeam ce se întâmpla cu ei. De ce păreau să își construiască ziduri, să evite intimitatea sau să se retragă atunci când aveam nevoie de ei? Abia mai târziu am realizat că aceste comportamente nu erau despre mine, ci despre frica lor de a se lăsa vulnerabili. Am avut momente în care am simțit că îmi doresc să mă apropii mai mult de acei oameni, dar nu reușeam să găsesc o cale să trec de zidurile lor invizibile. Unii dintre aceștia aveau o reticență față de apropiere și intimitate, și am înțeles, din experiențele mele personale, că totul venea dintr-o teamă mai adâncă: teama de respingere sau de a nu fi suficient de bună. Poate că și eu am avut momente în care m-am închis în fața celorlalți, însă am realizat rapid că această distanțare nu era o soluție sănătoasă pe termen lung.
Atașamentul anxios: iubirea ca o furtună nestăvilită
Și nu am scăpat niciodată de acele momente în care teama de abandon mă făcea să mă simt instabilă, mai ales după moartea fizică a tatălui meu, ori după divorț. Eram mereu la capătul răbdării, frica că nu voi fi iubită suficient mă făcea să mă agăț de relații sau de persoane care nu mă înțelegeau pe deplin. Mi-am dat seama că uneori mă comportam în moduri care nu erau constructive, că am căutat mereu validare și atenție, de parcă nu aș fi putut funcționa fără ele. Un exemplu clar al acestui atașament anxios a fost o perioadă dintr-o relație în care mă simțeam neliniștită și nesigură de iubirea celuilalt. Oricât de mult mă străduiam să ofer iubire, tot simțeam că nu sunt suficient de importantă, că riscam să fiu lăsată pe dinafară. Aceasta îmi adâncea teama și, uneori, mă comportam într-un mod exagerat de nevoie de confirmare. Aceste tipuri de comportamente m-au învățat că am avut nevoie să mă vindec și să învăț cum să îmi găsesc echilibrul interior. Dar am izbutit, din spațiul încrederii și al centrării. Iar azi sunt AICI și sunt cu mult mai bine decât am fost vreodată.
Atașamentul dezorganizat: frica de a mă lăsa pe mâna celorlalți
Învăț zi de zi că unele persoane, din diverse motive, pot ajunge să aibă un atașament dezorganizat. Aceste persoane trăiesc o contradicție puternică între dorința de apropiere și teama de a fi rănite, iar acest lucru duce la confuzie și haos în relațiile lor. Mi-am dat seama că există situații în care aceste conflicte interioare nu pot fi rezolvate decât cu multă auto-reflecție și tehnici de vindecare. Am avut ocazia să întâlnesc câțiva oameni care trăiau acest tip de atașament, iar relațiile cu ei erau adesea caracterizate de instabilitate, fluctuații emoționale intense și comportamente contradictorii. Uneori, aveau un comportament încrezător și distant, iar alteori erau extrem de vulnerabili și dependenți. Această instabilitate m-a învățat că oamenii cu un atașament dezorganizat sunt adesea prinși într-un cerc vicios de dorința de iubire și teama de a o primi cu adevărat. Culmea, de multe ori, în trecut, m-am identificat cu acest tip de atașament, însă nu știam eu pe atunci despre ce este vorba.
Învățătura atașamentului securizant
Privind înapoi, mă pot considera norocoasă că am fost înconjurată de oameni care m-au ajutat să dezvolt un atașament securizant. Această bază stabilă mi-a permis să am încredere în propriile sentimente, dar și în relațiile mele. Am învățat să fiu deschisă și autentică, așa cum astăzi mă simt și mă manifest, să nu îmi fie frică să cer ajutor atunci când am nevoie și să îmi exprim emoțiile fără a mă teme de respingere. Așa cum am făcut și ieri, când am primit atât de multă îngrijire sufletească. Am realizat, mai apoi, cât sunt de norocoasă să am o astfel de comunitate YOGA în viața mea.
Evident, nu sunt perfectă și încă mai învăț în fiecare zi despre cum să construiesc relații sănătoase, dar ceea ce am învățat deja este că, cu un atașament securizant, putem naviga mai ușor prin complexitățile și provocările relațiilor umane. Totul începe cu încrederea în propria persoană și cu respectul pentru celălalt. Aceste lecții au fost cele mai importante momente de auto-descoperire din viața mea.
AMIN, valabil mai ales pentru azi și ieri, pentru RESPECTUL față de celălalt. Dar și pentru TOTDEAUNA.
OM