Zilele 270, 271 și 272 – OM, fii o ființă adaptabilă! Este cea mai mare calitate din lume!

Sunt aici, la barul din Pakostante, Pine Beach, ora 16:45 și beau o bere la halbă. E plăcut. Cadrul este perfect. Nu mai văd, acum, nimic negativ din ceea ce am observat ca fiind diferit în sensul mai puțin bun, în primele zile, după sosirea noastră aici. Acest bar de pe malul mării este locul unde ne bem cafeaua dimineața și unde, în fiecare seară, este ceva magic, unic și de neînlocuit. Timpul petrecut în comunitatea din pădurea de pini este prețios și de neuitat. Azi, s-au încheiat cele șapte zile de retreat alături de grupul nostru minunat din Timișoara. Au fost zile cu liniște și cu bucurie, cu soare, dar și cu puțină ploaie și vreme mai răcoroasă, care a fost o provocare anul acesta pentru câțiva dintre noi. Am trăit în energia aceastui loc aproape 40 de oameni, adulți și copii, din toate mediile și profesiile. Am observat că a fi o ființă adaptabilă înseamnă a fi acel tip de OM, care are capacitatea să se bucure de orice situație, mediu și factor extern, atunci când vine vorba despre un astfel de retreat. Nu este ușor să te muți din luxul locuinței timișorene într-o pădure de pini, în care auzi cicadele în fundal de dimineața și până seara, în care folosești băi comune, în care dormi aproape complt în aer liber, în care nu există confortul pe care l-ai avt până acum în vacanțele tale.

 

Limitless You – 7 Zile Către Esență: Dincolo de Limite, Înapoi la Mine

Când am pășit pentru prima pe terenul stâncos din Pine Beach Pakostane, Croația, în urmă cu trei ani, am știut că nu va fi doar o călătorie fizică. Era începutul unei coborâri blânde, dar intense, în mine însămi. Timp de șapte zile, în cadrul retreat-ului Limitless You, am trăit, împreună cu un grup de suflete curajoase, o experiență care ne-a provocat, ne-a transformat și ne-a reconectat la cine suntem cu adevărat.

Acest retreat nu a fost despre relaxare în sensul clasic. A fost despre depășirea limitelor personale, despre a privi cu sinceritate înăuntrul meu și a spune: „Sunt pregătită să văd, să simt, să cresc.” A fost despre a fi prezentă în fiecare moment, cu toate emoțiile mele – și, mai ales, despre a-mi da voie să fiu așa cum sunt: imperfectă, dar completă.

Am râs din inimă. Am tăcut în profunzime. Am respirat aerul sărat al mării și libertatea din mine. Anul acesta am vebit pentru prima data, aici, cu familia mea extinsă. Nu a fost ușor pentru niciunul dintre noi să ne acceptăm, să ne tolerăm, să ne susținem, dar a fost POSIBIL! Și de departe vă spun cu mâna pe inimă că nu cred că se putea să ne înțelegem mai bine de atât. Am simțit maturitate, centrare și mult pace în Amore Mio. Împreună, cred că putem muta munții. El vine cu multe dintre cele care mie nu mi-au fost atribuite de Providență, dar la fel cred și simt că fac și eu pentru el.

În fiecare zi, am explorat o altă parte a sinelui meu, prin mișcare, exerciții de respirație, journaling, dialog sincer și prezență. Fiecare exercițiu, oricât de simplu părea, m-a invitat să las jos măști, așteptări și frici. Să fiu pur și simplu… EU.

Una dintre temele centrale care mi-a rămas adânc în suflet este virtutea adaptabilității. Am înțeles că cea mai mare calitate pe care o poate cultiva o ființă umană este aceea de a fi adaptabilă și rezilientă. Lumea se schimbă. Oamenii vin și pleacă. Emoțiile curg. Nimic nu e static. Dar capacitatea de a rămâne deschisă, curajoasă și curioasă în fața necunoscutului – aceea e o putere reală.

În Pine Beach am fost provocată să ies din zona de confort – nu doar fizic, ci și emoțional, în urmă cu doi ani, precum și anul trecut. Am fost forțată să-mi privesc umbrele. Să mă îmbrățișez chiar și atunci când nu știam ce urmează. Și am învățat că reziliența nu înseamnă să nu cazi, ci să ai încrederea că poți să te ridici – de fiecare dată – cu și mai multă iubire față de tine însăți. Curajul nu este absența fricii, ci alegerea de a merge mai departe, chiar și cu frica de mână. Iar curiozitatea este acel impuls care m-a ținut trează în fiecare proces, m-a învățat să nu trag concluzii pripite despre mine sau ceilalți, ci să privesc cu ochi noi, cu minte deschisă și cu inimă largă.

Anul acesta, am simțit profund și real puterea iubirii – nu doar a iubirii romantice sau condiționate, ci a acelei iubiri simple și tăcute care apare între oameni care își dau voie să fie văzuți și ținuți exact așa cum sunt. Am văzut în ochii celorlalți reflecția propriilor mele bătălii, propriilor mele speranțe. Am simțit o conexiune autentică – o comunitate de suflete unite de aceeași dorință: de a se întoarce acasă, la sine.

Și, poate mai presus de toate, am găsit liniștea. Nu liniștea exterioară, deși apusurile din Pakostane îți pot fura respirația, ci acea liniște interioară care apare când te oprești din alergat, din demonstrat, din comparat. Când te așezi în tine și spui: „Aici sunt. Aici rămân.” O liniște care nu are nevoie de explicații, ci doar de recunoștință. Șapte zile. Șapte trepte către un sine mai viu, mai clar, mai întreg. Șapte zile în care am spus „DA” propriei mele vulnerabilități. Șapte zile în care am fost martora unei versiuni a mele pe care o așteptam de mult. Și m-am lăsat să fiu!

Mă simt vie, recunoscătoare și fără limite.
Limitless Me. Limitless Us.

Acest retreat mi-a amintit că drumul către autenticitate nu e niciodată ușor, dar e întotdeauna necesar. Și că, atunci când ne dăm voie să fim cine suntem cu adevărat, începem nu doar să trăim… ci să ne trăim cu adevărat pe NOI și VIAȚA noastră unică.

Mulțumesc Universului pentru acest dar. Îl voi purta în inimă mereu.

OM