Zilele 348, 349 și 350 – Pa-pa și pusi, my love…

Iată-mă, scriind (cu un zâmbet sarcastic şi o uimire ascunsă) de ce atâtea cupluri ajung în infernul perfidiei, fără să îşi asume crăpăturile-ascunse din relaţie. Da, am deschis cutia Pandorei… Să vedem ce zace înăuntru, dară.

Azi, am realizat câte cupluri pozează în PERFECTE. I have been there, done that, deci știu de unde scriu și de unde pornesc în acest articol.

De ce ajungem aici

În acest moment, majoritatea partenerilor nu își asumă așa-zisa vină, ci o aruncă unul în ograda celuilalt, de parcă ograda nu mai este a amândurora. Și caută alinare în braţele altcuiva. Ştiţi ce se întâmplă: distanţa emoţională a devenit un partener de încredere. Partenerul se retrage în alcool, în izolare, în job-ul care îl ţine departe de casă, iar cealaltă tolerează asta tacit. Iar când apare cineva „nou”, cu o ureche atentă, un zâmbet seducător, boom: decuplare.

Se-ajunge la infidelitate pentru că, în majoritatea cazurilor, relaţia deja era disfuncţională. Lipsa interacţiunii autentice, refuzul de a spune ce doare, egoismul de a nu asculta, abandonul devine mecanism repetitiv. În loc să spunem: „Hai să…”, spunem: „Tu nu…” Şi, credeţi-mă, nimic nu ucide mai mult conexiunea decât un „tu n-ai”.

Am auzit tot mai multe: soţul „ar f… şi el ceva”, soţia „fuge să-şi spele ochii prin city-break-uri”, copiii devin aparenţă, ca un fel de mască socială, „suntem o familie fericită”, dar în interior, supriză: un mare gol. Copiii devin alibiul; relaţia devine logistică; patul devine rutină; visul comun s-a evaporat. Şi aşa, infidelitatea apare ca o evadare din cotidianul obosit cotidian.

Mai mult, partenerii care se simt neauziţi sau obosiţi de luptă se retrag. Fie spre pahar, fie spre prieteni, spre job, spre social media, spre orice înainte să comunice. Lătratul tăcerii devine zgomot în interiroul unui dintre ei. Şi altul apare cu urechea deschisă şi voilà: impulsul animalic, reptilian se pune pe modul ON și se petrece așa-zisa decuplare de la sufletul relaţiei.

Cine înşeală mai mult & care sunt „zonele de risc”

Statisticile recente arată ceva ce bănuim: bărbaţii raportează mai mult infidelitatea – în 2024, circa 20% dintre bărbaţi şi 13% dintre femei au declarat că au avut sex cu altcineva în timpul căsătoriei, conform surselor.
De asemenea, la nivel global: ţări precum Thailanda au o rată estimată de 51% adulţi căsătoriţi care admit că au avut o relaţie extraconjugală. Age-wise: cei între 30 şi 60 de ani sunt mai afectaţi – 30-45 fiind intervalul în care se înregistrează cele mai multe tentative. Hopa!!! Să fie oare doar criza hormonală a vârstei sau să fie oare vorba și despre disfuncționalitățile mai vechi din relația de cuplu, care, acum, la maturitate, devin conștientizate de către parteneri? 
Zona de predilecţie: mediul profesional – circa 31% dintre relațiile extraconjugale se desfăşoară între colegi. Upsi… No comment.

Pa-pa-şi-pusi, my love…

Comuniunea relaţională se destramă încet, fără zgomot, atunci când distanţa emoţională se instalează şi apare oportunitatea externă. Simplu, dar fatal. Când jobul devine refugiu, iar întâlnirea cu altcineva pare „o gură de aer”, e deja semnul că ceva s-a rupt. Când casa e doar un loc unde se cresc copii şi se plătesc facturi, nu mai e un spaţiu de iubire, ci o garsonieră cu doi străini. Iar dacă liniştea dintre voi e singura interacţiune, să nu vă mire când unul dintre voi caută altceva – un cuvânt cald, o atingere, un sens. Și să nu cumva să începeți să vă codamnați reciproc, pentru că ÎNTOTDEAUNA sunt și vor fi AMBII PARTENERI cu o anume cuplă. Piua! Nu retrag ce am scris.

Mulţi parteneri uită că sunt mai mult decât părinţi, colegi de viaţă sau chiriaşi în acelaşi apartament. Se transformă într-o echipă de logistică, fără emoţie, fără dorinţă, fără energie. Relaţia se transformă într-un decor: frumos la suprafaţă, gol pe dinăuntru. În acest gol se naşte infidelitatea, nu ca o cauză, ci ca un simptom al unui „noi” care n-a mai fost hrănit. Pentru el a început să nu mai conteze ea, iar ea a început să simtă și să se retragă în cadrul lui tot mai mult, ca să își acopere golul afectiv cu poșete și pantofi.

Există, totuşi, o singură soluţie reală înainte de divorţ: psihoterapia individuală şi de cuplu. Soon, vă invit și la mine la terapie! Terapia nu e ruşine, ci curajul de a te uita în oglindă şi de a recunoaşte ce doare. În şedinţele individuale îţi înţelegi rana şi frica, iar în cele de cuplu înveţi din nou limbajul lui „NOI”. Poţi spune: „Te vreau, dar nu aşa. Vreau să fim din nou noi, nu doi vecini.” Fără comunicare, simptomele se repetă: alcoolul, izolarea, city-break-ul de fugă, tăcerea din pat, fiecare cu vidul lui. Şi atunci colapsul nu e o surpriză, ci o consecinţă. Și trebuie acționat!

E tragic ce se întâmplă. Lumea e cu susul în jos. Familia nu mai e fundaţia, ci un decor instabil. Educaţia emoţională lipseşte, răbdarea a dispărut, iar tentaţiile sunt peste tot. Totul e rapid, de unică folosinţă, inclusiv relaţiile. Şi totuşi, câţi dintre noi mai cred cu adevărat în instituţia căsătoriei sau a relației MONOGAME, asumate și în al cărei cont se depun zilnic emoții fidele, autentice și curate? În ideea de parteneriat bazat pe respect, vulnerabilitate şi reciprocitate, cine mai crede? Hai, mâna sus! Sunt curioasă câte mâini ridicate aș putea număra…

Poate că nu putem opri tentaţiile, dar putem alege să nu le transformăm în trădare. Putem rezista nu prin negare, ci prin conştienţă, prin autoeducare a curajului de a rămâne DREPT în fața tentațiilor. Putem vorbi despre ce ne doare înainte de a fugi. Infidelitatea nu e doar o greşeală, ci dovada că undeva am uitat să ne alegem zilnic. Căci, IUBIREA și PARTICIPAREA ACTIVĂ în relația de cuplu sunt alegeri de zi cu zi, nu anuale!

Aşa că DA: „Pa-pa-şi-pusi, my love…” nu mai este o glumă, ci o chemare ca să ne trezim, să ne privim şi să îl alegem din nou pe NOI, înainte ca tot ce a fost frumos să devină doar o poveste spusă cu amărăciune. Și, atenție la gafele virtuale… Fie ele despre pozatul în PERFECȚI, fie ele despre POSTAT MESAJE PENIBILE, care nu iși au locul unde niciodată nu este și nu va fi potrivit să ne spălăm rufele: în online – SAVANA care se hrănește cu bucurie de carnea crudă, sângerândă, fără fașcie, sfâșiată de tristețe și de suferință a celor aflați în doliu emoțional.

Psihoterapia de cuplu pune TIMP în VOI! Nu ezita.

OM