Zilele 361 și 362 – Relația de cuplu și exercițiul ascultării reale

Mă întreb, adesea, care dintre toate rețetele citite și care dintre video-urile urmărite in virtual spun cea mai apropiata varianta de adevăr, când vine vorba despre ce înseamnă să fii un partener bun pentru cel pe care îl alegi conștient să îți fie alaturi. În timp, in urma experimentelor mele de viață cu partenerii, in relația de cuplu, am descoperit că una dintre cele mai mari provocări nu este neapărat diferența de personalitate sau ritmul de viață, ci capacitatea de a ne asculta reciproc în mod activ. Nu mă refer la simplul gest de a tăcea cât timp partenerul vorbește, ci la disponibilitatea reală de a-l înțelege, fără să îl judec, fără să anticipez ce urmează să spună și fără să mă gândesc deja la răspunsul meu. Fără să îi critic opiniile, fara sa îl contracarez și fără să îi blochez gândirea individuala, încercând să îl fac să vadă, sa simtă și să gândească asemeni mie.

Trăim într-un ritm alert, iar conversațiile noastre, de multe ori, ajung adesea fragmentate, scurte, dominate de rezolvări practice. Iată cum, in acest cadru, devine ușor să pierdem contactul emoțional, chiar dacă suntem fizic unul lângă altul.

Ascultarea autentică este un exercițiu de prezență, iar mie mi-a fost de multe ori greu sa ascult, fara să întrerup, fara să completez sau să intervin. Ajung la concluzia că tocmai acele momente in care este ochi și urechi la ceea ce rostește partnerul creează intimitatea reală, cea care consolidează relația de cuplu.

În multe discuții am simțit nevoia să fiu înțeleasă mai mult decât să fiu corectată. Iar în oglindă, și el are aceeași nevoie. Am observat că, atunci când unul dintre noi se simte auzit, tensiunea scade, dialogul devine mai calm, iar reacțiile sunt mai blânde. E o schimbare subtilă, dar constantă. În loc de reproșuri și defensivă, apare un sentiment de echipă. Iar a fi în echipa alaturi de cel iubit este imperios necesar, ca sa nu devina in timp disociată relația.

Dincolo de teorie, ascultarea reală are un impact practic în viața de zi cu zi. Eu una nu recomand discuțiile pe marginea subiectelor sensibile seara, căci atunci suntem cu nivelul de energie scăzut, cu capacitatea de a rămâne atenți și focusați diminuate, oboseala resimtindu-se in ambii parteneri.  Am învățat să imi ofer fara să mă simt vinovată un moment de respiro, atunci când simt că nu pot fi prezentă cu totul, datorita sarcinilor mele cotidiene și al volumului mare de task-uri. Asta nu înseamnă evitare, ci respect față de celălalt și față de mine. Într-o relație matură, nu e nevoie să reacționăm imediat, ci putem reveni la o discuție atunci când suntem mai calmi și disponibili.

O lecție importantă pentru mine a fost aceasta: scultarea adevărată începe cu mine însămi. Dacă nu îmi acord timp să-mi ascult propriile gânduri și emoții, ajung să proiectez asupra partenerului frustrări care nu au legătură directă cu el. În momentele în care sunt grăbită, iritată sau obosită, capacitatea mea de a-l auzi scade semnificativ, iar el cu siguranță că nu va fi cel mai fericit alaturi de mine atunci. Conștientizarea acestui lucru să știți că poate schimba felul în care reacționam.

Relația de cuplu nu funcționează pe baza perfectei înțelegeri, ci pe baza dorinței de a ne înțelege reciproc în toate momentele și situațiile. Când am renunțat la ideea că trebuie să fim mereu pe aceeași lungime de undă, am devenit mai tolerantă. E firesc să vedem lucrurile diferit, să avem ritmuri distincte, dar ascultarea creează punți între aceste diferențe. Citim mult cu toții despre importanța comunicării, dar am ajuns să cred că accentul ar trebui pus mai mult pe ascultare. Și da, și eu sunt un bun vorbitor, cu mici excepții, dar cred că mai am  mult de lucrat la partea de ascultare. Vreau sa devin un și mai bun ascultător. De fapt, într-o lume în care atenția e o resursă rară, a asculta devine un act de generozitate. Suntem atenți la lucruri care nu sunt cu adevărat semnificative pentru noi, dar mai puțin atenți la nevoile celui de langa noi. Și asta e general valabil. Când nu mai simt nevoia să controlez conversația, relația capătă un ton mai blând, mai autentic. Învăț să las loc și pentru tăcere, să accept că uneori nu e nevoie de o concluzie imediată.

Există zile în care reușesc să ascult empatic, așa cum îmi doresc, dar și momente în care nu excelez in asta. Diferența o face conștiența: știu când nu ascult și aleg să corectez acest lucru. Într-un fel, e o formă de respect profund față de relație și este importanta  recunoașterea faptului că celălalt merită atenția mea deplină.

La final, ceea ce pot spune din propria experiență este că relația de cuplu se hrănește nu doar din iubire, ci și din felul în care ne ascultăm. Iubirea poate exista, dar fără ascultare, se pierde direcția. În schimb, atunci când fiecare se simte auzit, înțeles și validat, apare o liniște care dă stabilitate. E un echilibru fragil, dar profund, care nu se obține prin mari gesturi, ci printr-un simplu act zilnic: prezența atentă unul față de celălalt. Continui sa cred că baza tuturor relațiilor de succes este munca in echipa, hrănirea constanta a relației cu momente îmbucurătoare, recunoștința că cel de langa noi ne este alaturi, comunicarea empatică și spiritul asertiv, dedicarea cu onestitate și gesturile pline de afecțiune.

This is what i love the most.

OM