Ziua 129 – Din analele oboselii…

De-abia aștept să rup ușa și să mă pun pe off pentru o săptămână întreagă. Off the record în cel mai serios mod. Fără Facebook, fără telefoane, fără planificări și reminder-uri, fără gătit, fără cumpărat, fără nimic. Doar să respir și să să zac. Am nevoie să mă scot din acest ritm alert și să îmi reîncarc rezervoarele. În fiecare zi, lumea pare că cere mai mult de la noi. Mai multă muncă, mai multă eficiență, mai multe „performanțe”. Și, desigur, mai multe cafele. Căci, da, oboseala a devenit o mare afacere. Dacă nu ești obosit, atunci cum poți să fii un „produs” valoros în societatea asta a noastră? Dar, oare, nu cumva oboseala este și o formă de protest? Poate că organismul nostru ne spune, cu fiecare mușchi care cedează, că nu mai poate să răspundă la toate cerințele impuse de o lume care nu știe când să pună stop. Și dacă noi nu punem STOP, atunci cine să o facă pentru noi?! M-am răzvrătit. Încă aștept să se elibereze baia și să mă bag la duș. Oh, visez la apa fierbinte și la inchis ochii sub ea, imaginându-mi că apa care curge pe mine e pe undeva prin Bali. Dream on, baby, dream on.

Ziua aceasta o dedic doamnei cu numele OBOSEALĂ. Merită și ea o zi în Jurnalul Autentic.

Sunt zile și zile. Unele mai pline, altele mai puțin pline. Azi a fost cu zece cireșe pe tort.

Adolescența copiilor mei este cu siguranță o provocare pentru mine ca mamă. Citesc mult despre cum să învăț să gestionez tot felul de situații, relații, comunicarea, igiena, școala, nevoile, handbalul, trezitul, culcatul, ordinea, regulile flexibile și rigide unele deopotrivă, cadrul de acțiune, codul bunelor maniere, limbajul potrivit, activitățile cotidiene, dusul și adusul de peste tot, mâncarea, hainele, necesitățile, îndrăgosteala, conflictele, nemulțumirile, părul, papucii, pusul și adunatul. E foarte mult fun în toate acestea, mă împlinesc, îmi oferă program plin, mașina ruleaza în medie 60 de km pe zi cu toate drumurile de dute-vino continuu și constant și ajung seara, precum este astăzi, să nu știu nici măcar cum să îmi găsec patul. E patul la stânga, e patul la dreapta ori patul e deja cu mine.

Are days like this și vreau să scriu și despre ele. În cea de-a 129 zi, îmi recomand următoarea rețetă de resuscitare:

1 bucată de valiză;
1 bucată de bilet de avion;
1 bucată de pălărie de soare;
1 bucată de șlapi;
1 bucată de saltea de travel pentru Yoga;
1 bucată de carte;
1 bucată de ochelari de soare;
1 bucată de self esteem;
1 bucată de puțin de mi se r..e;
1 bucată de voie bună.

10 piese indispenasbile penru tratarea situației numită VLĂGUIRE.

Apoi, VIA Wonderland, unde toate minunile relaxării și dolce-ului far aproape niente se vor trezi în lumea mea interioară. Sau eu în lumea lor. Egal. Tot aia e.

Inchin pentru rupere de lume și pentru rupere a lumii de mine. Cum?

Cu respect și admirașie pentru OM.

Ce iubesc azi? Orele de somn. Mai multe por favor. Danke. Good night. Beijinhos. Mai e loc pentru un vis. O oaie, două oi, trei oi…

OM