Ziua 170 – Amintiri din copilărie – deplasări nocturne
Am avut o copilărie superbăăă! Nu știu cu ce să încep și unde să termin, pentru că și astăzi mult din copila din mine se manifestă la fel de autentic și de degajat, inocent și genuin, precum o făcea pe atunci. Îmi aduc aminte de multe episoade care mi-au rămas în memoria de lungă durată pentru totdeauna. Pe când aveam doar 13 ani, tare multe prostioare am mai făcut cu prietenele mele. Creativă și inventivă fiind dintotdeauna, încă din fragedă pruncie, eram un pic de cap al răutăților. Nu îmi stătea mintea în loc și mereu veneam cu idei năstrușnice, care le atrăgeau pe prietenele mele de nebunii: cele trei OM-A.
Azi, în ziua 170, am să scriu unul dintre episoadele care ne-au marcat adolescența timpurie pentru o vară întreagă: întâlnirile nocturne. Dar cum se petreceau acestea? Ei bine, fiecare ieșea noaptea pe furiș din casă și în jurul orei 2 noaptea ne vedeam în Parcul Arcidava, din zona Fratelia, cu te miri ce minuni de idei. Eu puteam ieși doar pe geamul de la camera mea, pe care îl deschideam în mare taină, astfel încât să nu mă audă parinții, care aveau dormitorul în altă parte a casei, spre norocul meu. Celelalte trei prietene ieșeau pe furiș pe poartă și toate trăiam această adrenalină activată la maxim, înspre a ne face de cap noaptea. În parc, o dată ajunse, stăteam la povești, ne aduceam mâncare, ne cocoțam în copaci și ne plimbam pentru maxim o oră, după car ne reîntorceam a casele noastre. Mama mea nu știe nici până în zua de azi de aceste întâlniri, dar va afla d epe BLOG:)). Ne-am oprit din a ne mai întâlni vara, noaptea, după ce, într-una din dăți ne-a fugărit un câine și din cauza fricii, am încetat să ne mai vedem în parc, pe ascuns. Copilăria mea este poate cea mai frumoasă perioadă a vieții mele și cu multă bucurie și umor mă reîntorc în timp și reactivez acetse momente de maximă valoare.
Copilăria din adolescență și importanța trăirii ei la momentul potrivit
Privind înapoi, realizez cât de importantă a fost pentru mine copilăria trăită în perioada adolescenței. Deși toți spuneau că trebuie „să cresc”, să mă maturizez, eu simțeam în sufletul meu că nu eram pregătită să renunț la acea parte din mine care încă voia să viseze, să se joace, să simtă fără frică și să exploreze fără rușine. Și cred cu tărie că tocmai această alegere – de a-mi trăi copilăria atunci când era momentul ei – m-a format mult ca OM.
Adolescența nu e doar despre transformările fizice sau despre primele responsabilități. Este o perioadă de descoperire, de întrebări și contradicții, de căutări adânci și emoții intense. Dacă aș fi fost grăbită să devin „adultă” prea devreme, aș fi pierdut lecții esențiale despre mine. Îmi amintesc cât de mult m-au ajutat micile nebunii făcute cu prietenele, momentele în care plângeam fără motiv sau râdeam până nu mai puteam respira. Toate acele clipe m-au învățat cine sunt și cum simt.
Am înțeles că este sănătos să-mi permit să fiu copilă încă puțin. Pentru că acea libertate m-a ajutat să cresc frumos. M-a învățat să fiu empatică, să privesc viața cu suflet deschis și să accept că nu trebuie să am toate răspunsurile de pe acum. Trăindu-mi adolescența cu sinceritate, am pus bazele adultului din azi. Cred că fiecare fată ar trebui să știe că nu e o rușine să nu fii „gata” pentru lume. Copilăria nu este o slăbiciune, ci un dar. Iar atunci când o trăim la timpul ei, fără griji forțate sau etape sărite, ajungem să fim femei puternice, cu suflet viu și minte clară.
Azi, sunt un OM-Copil-Femeie-Adolescentă-Mamă-Prietenă-INIMĂ COMPLETĂ.
OM