Ziua 21 – „Deșteaptă-te, române OM! Jurna-Yoga-Psiho egal CREDINȚA mea.”

Bine ați venit la bordul aeronavei Tarom.

La mulți ani, dragi români! La mulți ani, țara mea frumoasă! La mulți ani, OM de aici. Suntem serviți cu o prăjiturică cu rom, autentic românească. Sunt în avion, pe locul 5B, într-o cutie de chibrituri, unde mă simt ca o sardină murată, în drumul de întoarcere către casă. Este momentul potrivit, acum, să încep să scriu ziua 21 din OM autentic. Am o oră la dispoziție să finalizez articolul.

Simt cum, cu următoarea inspirație, mă îmbrac în aeronava inimii mele și încep să trasez direcția către infinit a celei mai frumoase ediții a Yoga Festival România – ediția 2024.

Am fost pentru a șasea oară prezentă în cadrul acestui eveniment, dar, ca și anul acesta, nu m-am simțit niciodată. Să fi fost eu diferită de data aceasta? Să fi fost dorința practicanților de yoga de a primi actul yoghin într-o manieră diferită? Aș tinde să cred că ambele au fost așa.

Calmul și liniștea m-au preluat de ceva vreme și încep să îmi conturez ființa în alte nuanțe și alte țesături din fibre mai puțin sintetice. Nu sunt încă sută la sută acoperită de îmbrăcăminte naturală, însă aceasta este tendința.

Profesorul îmi vorbește despre viitor, eu îl ancorez imediat în prezent. Acum, aici, atât. Clipa de a fi unică în timp îmi oferă curajul de a exprima simțirea cu toate tornadele sau cu toate apele liniștite din ea. La risc.

Yoga este în viața mea de aproape 14 ani și a venit ca o formă de evadare din cotidianul de mămăceală și de femeie casnică, în vara lui 2011, imediat după ce l-am născut pe fiul meu, Maylo. Aveam o mare și arzătoare dorință: să fac ceva cu acest corp.

„Atha Yoga Anushasanam” – Acum, YOGA.

Și așa a început totul. Am găsit un centru de yoga la doar câteva minute de mers cu mașina de adresa unde locuiam pe atunci împreună cu fostul meu soț, Adi, precum și cu Lua și cu Maylo, copiii noștri, în Augsburg. Prima clasă la care am participat a fost Vinyasa Flow Yoga, iar cea de-a doua a fost Ashtanga Vinyasa Yoga. Din clipa în care am cunoscut-o, am rămas alături de ea. Azi sunt aproape 14 ani. Sunt o ashtanghi convinsă și, oricât de mult aș încerca să îmi ofer alt contur yoga, nu îmi iese până la capăt proiectul. Am predat timp de un an în Germania, în limba engleză, precum și în limba germană, iar din 2015 predau în Timișoara și nu numai. Sunt de mai bine de 9 ani în țara mea cu această nouă profesie. A fost greu. Nu există Cod CAEN pentru yoga, ci este inclusă în categoria „Învățământ sportiv”. Am început cu un venit lunar de 300 de RON pe atunci, apoi, cu multă muncă, pasiune și dedicare, voință și ambiție, am crescut încet-încet. Azi sunt YOGA și, nu doar că susțin, prin Parampara, răspândirea acestei științe la clase de grup sau private, ci încurajez practicanții dornici de evoluție să devină ei înșiși profesori de yoga. Am creat în Timișoara o comunitate frumoasă de practicanți, alături de colegii mei din domeniu. Suntem mulți acum și susținem cu forțe mai mari calea aceasta de desăvârșire umană în Bine și în Frumos.

PsihoYoga și „nu te voi uita niciodată”…

Sunt mândră de noi toți și vreau să vă mulțumesc din toată inima pentru că sunteți aici. Azi, după mult timp, am simțit că Dumnezeu începe cu adevărat să îmi ofere doar lumină și doar claritate în direcția YOGA. Sunt un mic jurnalist de primă formație profesională, un psihoterapeut și un psiholog în formare, sunt un yogi dedicat și curios, dar, pe lângă toate acestea, sunt o MAMĂ în țara mea. Lua și Maylo sunt coloana mea vertebrală și datorită lor îmi doresc mereu să fiu mai bună, să le ofer lor mai mult și să las în urma mea, pentru ei, surse de inspirație. Ori de câte ori simt că îmi pierd autostrada, mă opresc scurt în parcările de pe traseu, trag aer în piept, echilibrez pulsul, reduc bătăile inimii, primesc avânt, îmi reumplu rezervorul cu combustibil și o iau din loc.

Azi, sunt o profă de yoga iubită, cred. O doamnă mi-a spus după clasă: „Nu te voi uita niciodată. Ai venit la momentul potrivit în viața mea cu această poveste yoga, în cadrul clasei tale.” Evident că ochii au început să strălucească mai intens de la lacrimi, la amândouă. Am susținut prima clasă de PsihoYoga din viața mea, dar simt că parcă a fost dintotdeauna PsihoYoga ceea ce am predat publicului meu drag. Ieri, în prima zi de festival, am fost copleșită de feedback-ul participanților de la sesiunea susținută de mine. Am simțit apartenență totală la comunitatea din București și din România și vreau să spun cu maximă sinceritate că, pentru câteva momente, am crezut că trăiesc un vis.

Nu, nu este un vis. Sunt anii de trudă, cărțile rumegate, miile de ore predate, nopțile nedormite, călătoriile în mine, multele mii de euro investite în școli de formare în yoga, curajul de a nu renunța în pandemie, voința de a mă remonta atunci când viața m-a lovit cu trenul de mare viteză, sârguința, hărnicia, dedicarea și CREZUL meu.

Azi, sunt OM.

Am simțit că vreau să fiu OM. Azi, sunt OM. Sunt micul jurnalist, în psihologia umană pe care o studiez cu pasiune, prin lupa YOGA, care nu îmi mai dă voie să mă abat de la drum.

Azi, în ziua 21, îmi doresc să fim bine în țara noastră, OM! Să fim buni și sănătoși și să nu ne uităm rădăcinile. Să nu ne uităm credința și CREZUL:
„Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, în care te-adânciră barbarii de tirani…”

Nu ajung să votez la parlamentare. Aterizăm în jurul orei 21. Dar ajung să votez la existențiale:

VOTEZ cu încredere și cu credință în ceea ce eu pot să las în urma mea, în ceea ce vreau să ofer drept mărturie copiilor mei.

Pun ștampila de VOT pe INIMA DE ROMÂN-OM.

OM