
Ziua 16 – YOGA suntem. Totuși, de ce ne place DUREREA?
Ziua 16 este cu întoarcere către interior.
Sunt cu mine, așa cum o să și mor. Eu cu mine, singură, într-un compus din lemn, dat cu luciu și de un kitchism exagerat. Doamne, cât urăsc sicriile din cauza asta, nu pentru că sunt asociate cu moartea. Mi se par toate atât de urâte și de „too much”. Ce bine că aici, una dintre cele 365 de zile, va conține și testamentul meu, în care voi scrie și ce nu doresc să mi se facă în momentul în care nu o să mai am secunde. Însă, mă întreb de ce suntem prieteni cu DUREREA, azi.
E dimineață, devreme. Trebuia să fac bicicleta azi, la ora 7 dimineața. Trebuia să fac și aseară, căci mor de dorul ei și înnebunesc când mă gândesc cât timp a trecut deja de când nu ne-am conectat. Dar, m-a chemat pupitrul să mă așez și „să vomit” din mine cuvintele și vocile reprimate de atâtea generații, în gura mea. De ce, GOD? De ce m-ai ales pe mine să am bulimia aceasta verbală și să dau afară atâtea nespuse fără să mă gândesc uneori că lez? De ce să dau din propria-mi durere suferință și altora prin cuvinte? Dacă ai crezut că așezi în proiectul Nicoleta o calitate, cred că, acum, privindu-mă de la egal la egal amical, te iei cu mâinile capului. Știu, ești deasupra noastră, dar iată că tendința noastră umană este una mediocră. Mereu a fost condiționată. Credem că spre înălțarea către Cer, evoluție și creștere trebuie să te privim de sus în jos…
„Falling” sau „SCHIMBARE”
God, ascult „Falling” din Twin Peaks și mă gândesc la țara mea. E ceva îngeresc și diavolesc în acest cântec, așa cum toate, aici, pe Pământ, în lumea noastră, se resimt dintotdeauna. Nu cad, desigur, ci doar mă neutralizez de ceva vreme. Când vreau să cad, îmi iau o parașută și mă arunc. La vârsta mea, nu îmi mai risc durerea. E suficientă și așa câtă este și știu că mi-ai dat-o pe a tuturor: mama, tata, bunici, unchi, mătuși, nepoți. Familia mea este cu o încărcătură transgenerațională ruptă din Razboiul contra UMANULUI, God. Ai tras ceva pe nas când ai desenat sistemul meu familial?
Aș vrea, în spiritul meu autentic visător, să am aripi „for real” și să zbor de aici. Să mă ia vântul și să mă poarte într-o lume mai echilibrată. Uneori, îmi pare totul nefiresc de prostesc în țara asta. Aș vrea să văd mai mult decât văd acum, cu lupa pe detaliile scheletului extern și să pot extrage cu forțe magice porcăria care ne omoară viitorul și ne face să cădem în derizoriu pe tot mai mulți, atunci când vine vorba de aliniere la grupuri și mase. Grupuri disperate după imagine și acaparatoare de oameni beți de neștiință. Tik-Tok nu am. Nu am avut în viața mea și nu o să am vreodată conturi de acest fel. Am Facebook și Instagram, căci de, „must earn some money cu pasiune și cu bucurie și unde să te și vinzi”? A, nu am avut niciun Tinder și nici nu am conturi pe alte site-uri cu profil de cuplare. Doamne, te rog să mă păzești pentru totdeauna de așa ceva. Nu de alta, dar, recunosc, nu am dat nicio clipă în disperare. Când n-a fost să fie vreun „dansul” aka INALTIMEA SA, am stat cu mine și ioi ce bine mi-a fost. Să stau cu mine ori de câte ori văd filme și scenarii precum cele de ieri și de azi e cea mai bună alegere. Țara noastră nu o ia razna. Țara noastră se cheamă RAZNA de mult timp. Ori, oare nu toată PLANETA noastră se cheamă RAZNA de prea mult timp? Oare nu a fost dintotdeauna proiectată ca să trăiască Raiul și Iadul în conștient, subconștient și supraconștient OM-ul din ea?
Secundarul meu nu este infinit
Mă uit către lumea aceasta hiperbolizată în întunericul minții globale și îmi dau seama că trebuie musai să mă recentrez, să stau deoparte de discuții și de comentarii cronofage, căci am atâtea și atâtea de făcut și de trăit în pacea și liniștea pe care cu multă transpirație și cu multe lacrimi mi le-am dobândit și la care pe secundar lucrez zi de zi. Timpul mi-l prețuiesc și este singura sursă care îmi oferă azi șansa să exist și să respir. Astfel, acum, mă întorc cu totul, în lumea acestui jurnal online de 365 de zile în autenticitate, către YOGA. Sunt deja 16 zile de când am început călătoria aceasta de journaling online. Scrisul și scriitura le am în sânge de când eram mică. Prin liceu, am participat la câteva concursuri de profil, în mare parte cu poezii. Apoi, în prima facultate. Am, încă, sutele de manuscrise și, când le recitesc, îmi pare că mă întorc în cel mai naiv și inocent suflet existent în Univers. Să vezi cum trăiai prima iubire, primul fir de ură, căderile și problemele specifice adolescentului din tine… E chiar draguț.
PACE
Yoga nu se practică în subtil pe salteaua de Yoga scumpă de sute de RON. YOGA nu este existențială… Yoga este esențială și este parte din noi, se simte: UNIUNEA se întâmplă când calea ia alta direcție: dinspre exterior către interior. Conturul lui Buddha il am pe bratul stang, in culoarea verde, conectat la Anahata Chakra, la INIMĂ, unde am Yoga vizibila catre voi si Yoga invizibila catre mine.
Alege în pace cu pace și pentru PACE. VOTEAZA echilibrul.
OM