
Ziua 19 – Nu îți pierde LUNA. Din NASA mea, către Calea Lactee
Bine ați venit în Galaxia mea! Țara arde, arde tare, iar eu sunt în seminar de Psihosexologie (preferatul meu), în cadrul studiilor masterale, aici, în aeroport, în Timișoara, și mai ajustez articolul scris parțial aseară, pentru azi.
Ziua 19 este la fel de specială, desigur, precum fiecare zi în parte, din jurnalul terapeutic online, în spiritul meu autentic, scris cu tâlc și cu pasiune. Sunt așa de fericită că fac asta, că nici nu știu cum să exprim acest curcubeu de bucurie.
Sunt în drum spre București, în așteptare de avion, și realizez cât de nomadă am fost dintotdeauna. Am visat de la ultimul zbor, din august, când am fost în Valencia, la TTC-ul de certificare pe seria a II-a, în Ashtanga Vinyasa Yoga, să revin aici și să mă duc oriunde, numai să rup ușa și să evadez din Timișoara. Mereu am avut un intens dor de ducă, pentru că, recunosc, parcă îmi place orice alt oraș mai nou, dar nu aici. Spre exemplu, iubesc Oradea și mă animă gândul că, la un moment dat, o voi lua din nou la pas, adulmecându-i frumusețea urbană și nu numai. Cumva simt că m-am născut un spirit boem, condus de inimă, antrenat în simțire profundă și dedicat pe viață acestei călătorii de explorare interioară și exterioară. În complementaritate cu această latură sensibilă a mea, nicio clipă nu m-am lăsat doborâtă de vreo provocare din partea vieții și, Slavă Domnului, am avut și eu destule și de acest fel.
Ascult, acum, în căști, stând lângă cele două prietene dragi cu care merg la Festivalul de Yoga din România, ediția a 6-a, despre intervenții clinice, Scală de Identitate de Gen, preferințe erotice la bărbați și mă întreb eu așa: Why worry despre cum sunt alții și despre ce preferințe au alții? Why worry despre stelele încă nenăscute pe cer, în timp ce Luna îți guvernează noaptea obscură și te așteaptă să te holbezi și la EA? Suntem cu toții în această horă și ne afectează tare ceea ce se află în dinamica națională. Parcă este complet scos din orice scală a măsurării normalului fiecare episod al fiecărei zile în parte.
Dar să revin la ale mele: stele, praf din ele și căderi interstelare. Misiunea mea către Marte, din nava spațială lansată exploziv din NASA mea, este să favorizez și să susțin bucuria în cuplu, dar nu înainte de a fi eu bucurie pentru mine și cuplul din care fac eu parte, precum și pentru Înălțimea Sa, căpitanul de navă spațială. Sunt fascinată de interacțiunea din diadă. Mereu aștept cu nerăbdare să mă întâlnesc cu prietenele mele, din diferite grupuri și comunități, pentru a povesti, dezbate, desface și analiza situații, circumstanțe, idei, concepte și probleme cu care ne confruntăm în relația de cuplu. Am fost în punctul în care am crezut că noi, femeile, suntem disfuncționale emoțional, pentru că ne-a făcut GOD cu niște algoritmi, pe care probabil că nici măcar El nu i-a putut înțelege vreodată. Am absolvit, recent, Facultatea de Psihologie, pe care am început-o imediat după divorț, în 2021, pentru că am fost mereu atrasă de topicuri legate de familie, cuplu, sexualitate, Sexologie etc. Azi, mă regăsesc aici, în centrul lumii mele, observându-mă cum mă autosabotez ori de câte ori totul este FAIN și BINE. Cum simt că totul este mai mult decât perfect în toate cele, chiar dacă nu sunt bifate sută la sută căsuțele de pe „fictivă”, pe care noi, femeile, o avem mereu la purtător „în kitul de selecție”.
Oare vi se întâmplă să apară pe cer LUNA, să îi simțiți prezența, să o fi visat să fie întreagă înapoi pe cerul vostru de mult timp și să nu aveți ochii larg deschiși pentru ea?
Apare LUNA, astrul carismatic, capabil să deschidă noi orizonturi ale cunoașterii și să vă ghideze să răzbiți din întuneric către lumină. Cerul are deja și stele, multe și esențiale, dar, totuși, continuați să le căutați pe cele nenăscute încă. Sunt zile în care Providența din misiunea vieții tale îți oferă LUNA întreagă, plină și capabilă să îți aprindă până și farul de la capătul insulei, așa cum luminează mărețul Lighthouse din Montauk, Long Island, New York. Povestea are în conținut, din păcate, și nopți în care Luna nu apare pe cer și astfel nu se mai pot observa nici stelele. Atunci, îi simți lipsa, o chemi și ți-o dorești oricum, cu sau fără bifă pe toate pătrățelele din lista fictivă de zburat către lumină. Cerul are deja și stele, multe și esențiale, dar, totuși, continuați să le căutați pe cele nenăscute încă. Sunt zile în care Providența din misiunea vieții tale îți oferă LUNA întreagă, plină.
Vreau să te văd, LUNA! Nu te sfii să apari în fiecare noapte și să mă inspiri în Crezul tău: lasă stelele nenăscute încă și uite câte alte stele stau deasupra ta, ca să îți confirme că eu sunt aici pentru reîntregire.
Am pornit în zbor. Acum, ne-am desprins de Pământ. Sunt în Aer! Zbor și sunt în TINE, lume nebună. Vreau să reinventez orbitele și centrul de gravitație să fii tu.
Send me The Moon, căci o să pictez eu stelele nenăscute încă, înspre întregire.
Alo, NASA? O nouă stea a fost observată pe orbita noastră. Let’s call it GLOW.
Zise Soarele.
OM