Ziua 2 – Ne traim viata pe doua linii paralele
Azi, este cea de-a doua zi in care, asumat si responsabil, m-am asezat aici, pe banca de practica a vietii mele scrise, pentru urmatorul an, zi de zi. Imi fac din nou curaj sa trec prin lupa ochilor inimii mele gandurile, emotiile si senzatiile… Si ma trece o dorinta de a scrie cum nu am mai simtit de foarte mult timp… I have to write this!
E atat de bine totul uneori, incat, la un moment dat, iata ca nu mai este bine. Si nu devine asa intr-o secunda. Ci, in timp, realizezi ca esti pe scena, jucand rolul de OM in doua lumi paralele. Iti vine sa iei o decizie si nu stii pur si simplu cum sa o faci si daca sa o faci si cand sa o faci si, mai presus de toate, nici nu intelegi de ce sa o faci?! Ti se pare ca, daca mergi in oricare alta directie, decat cea stiuta pana atunci, te vei pierde cu totul, ca nimic din ceea ce, aparent, iti era asezat in echilibru si in armonie, nu va mai fi deloc palpabil, concret, real…
Si chiar asa este. Este negresit asa. Iei decizia, iti faci bagajul emotional, iti pui toate gandurile intr-un singur gand si te duci naibii unde vezi cu ochii, fara sa stii nicio directie clara imediat. Apoi, trec zilele, trec orele, trec minutele si trec secundele si se aduna… O luna… Doua… Si, ca prin minune, apare claritatea si realizezi, in sfarsit, ca toate bagajele tale de fapt sunt mai usoare acum. Ca au fost ani in care erai in spate si cu bagajele celuilalt, care, uneori, nu si le purta singur, pentru ca noi nu stim cum sa ni le purtam singuri… NU am fost invatati asta si, din pacate, nici nu vrem sa stim cum sa invatam sa o facem sanatos. Avem nevoie de o mana de ajutor de cele mai multe ori. Si este OM sa fie asa, este normal sa fii un OM purtand atatea pe tine. Dar, ceea ce vroiam sa las in urma pentru azi, a doua zi din cele 365 de zile de OM – jurnal in autenticitate si sinceritate este faptul ca nu este usor sa joci rolul de OM pe doua scene diferite, in acelasi timp. Este plin de constrangeri, de piedici, de haine grele luate din recuzita pentru a juca in piesele de teatru. „I will fight for you” nu se aplica. Mea culpa. Unde e iubirea aia despre care mai scriu ici-colo unii?! Nu este.
In realitate, suntem jucatori pe scenele vietii si ce bine ar fi sa ramanem fideli uneia singure. Sa o luam in grija si sa continuam sa o curatam, ajustam, reimprospatam, admiram, contemplam si iubim. E greu, stiu. Mai bine schimbam piesele mai des, cadrele si costumele si, astfel, nu se plictiseste OM-ul din noi de atata imagine rutiniera si prea cunoscuta. Acel simplu uneori brutal de banal se vrea inlocuit de complicat si de tulburator. Stiu! Sunt si eu OM! Mi se pare fascinant cum noi oamenii si prin OM traim vieti paralele cu atat de multa usurinta si cum ne lasam coplesiti de bagaje duble.
Am fost acolo. Am facut asta. Mi s-a facut asta si mie de multe ori. Inca ma intreb daca am facut-o ca sa razbun Universul sau ca sa imi conectez mintea la corp si copul la suflet inapoi, ca sa incep sa simt ceva din nou, orice. Nu stiu. Ce stiu este ca: s-a simtit crunt si crud. Si am plecat.
OM