Ziua 113 – OM îl inspiră, zi de zi, pe OM.

„Nașterea și moartea sunt doar puncte de trecere. În realitate, nici nu te naști, nici nu mori. Ești pur și simplu un pas într-un drum nesfârșit.” – Rumi De dimineață, Anca, creatoarea logo-ului OM, mi-a scris că nu își explică de unde am atât de multă

Ziua 13 – M-am născut o norocoasă ghinionistă? NOT.

Ziua 13 este ziua mea. Am apărut de dimineață, pe la ora 6 aproximativ, în 13 septembrie 1983, pe la Caransebeș, într-o maternitate banală a lumii, în care mama a dus chinul facerii, ca să prezinte publicului o nebună rebelă fără de egal, dispusă să

Ziua 8 – I trust YOU, God! Lady Karma, facem Pace?

E așa de târziu deja și mă împiedic în gânduri de obosită. Am avut telefonul plin, azi, de câte am avut de făcut, luat, rezolvat, predat, plătit și mă întreb când o să am curajul să rămân amnezică și uitucă și decompensată cognitiv? Ce ar

Ziua 2 – Ne traim viata pe doua linii paralele

Azi, este cea de-a doua zi in care, asumat si responsabil, m-am asezat aici, pe banca de practica a vietii mele scrise, pentru urmatorul an, zi de zi. Imi fac din nou curaj sa trec prin lupa ochilor inimii mele gandurile, emotiile si senzatiile

OM – Jurnalul celor 365 de zile in autenticitate

OM – inspre ce ma indrept? De ce OM – Jurnal de 365 de zile in autenticitate? Ziua 1, 11. 11. 2024: Pentru ca este ceea ce visam sa realizez de foarte mult timp deja. Azi, aici, incepe OM. „OM se dorește a fi spațiul în care voi scrie

Loading new posts...
No more posts