
Ziua 10 – MOARTE, puteai să fii mai genialo-empatică și tu, să știi!;) To die or not to die? To f..k you or to l..e you?
Unii nu sunt înțelepți decât cu condiția să trăiască într-o lume de nebuni – Arthur Schopenhauer
Me! Me! Me! Cine e nebună? Eu sau voi, cei ce vă planificați moartea fără să vă trăiți însăși viața? Voi, cei ce vă cumpărați locul de veci, fără să fi înțeles măcar o dată conceptul de Carpe Diem.
Man, sunt atât de supărată azi pe aceste două polarități existențiale, pe aceste două concepte filosofice de neînțeles. Cum să fie atâta cruzime pe Pământ și cum să lovești cu boala în ființe crude și fragede, care încă nu știu ce fac aici pe lume… Tristă. Sunt tristă. Veștile proaste mă rup. Când este vorba despre copiii impactați de nebunia asta de neexplicat numită boală. Ah, nu-mi veniți cu Karma, căci v-am zis și despre dânsa ce simt.
Alo, Moartea? Pot să-ți zic multe „de dulce” azi? Who the hell do you think you are? Mă întreb, atunci când v-ați proiectat voi două în Univers, tu și cu Viața în Marea Facere și Marea Creație, de ce nu ați comunicat să stabiliți ceva IMPORTANT? De ce nu ați decis de comun acord o vârstă rezonabilă de trăit pentru noi toți, aceeași la fiecare, și să ne lăsați să creăm doar un copil de cuplu, ca să nu suprapopulăm Planeta și să nu moară copiii fără VOIA PĂRINȚILOR! Cu voia lui Dumnezeu? Hai, mai?! Ce voie este aia să dai și să iei înapoi, fără să lași frageda ființăm măcar o cărămidă de temelie să își așeze în Casa Soarelui Răsare și în Casa Lunii Apune.
Ieri și alaltăieri, scriam despre Adevăr, Dumnezeu și despre Credință. Azi, revin în adevărul meu interior și mă declar beată de confuzie. De ce? Cum mai, cum să îmbolnăvești copiii cruzi, care nu au nicio vină, nu știu cine ești tu și nu știu nici cine este viața. Copiii sunt aici ca să vă facă VOUĂ lumea mai bună. De ce îi iei atât de crud și de crunt, de ce să le oferi suferință? Care este paradoxul înțelegerii aici, iar ceea ce nu pot eu și nici mulți alți OAMENI ca mine să înțelegem este dacă voi două ați fost drogate sau decompensate cognitiv, atunci când ați lansat atâta hazard în Univers. Sunt indignată și terifiată să aflu atât de des despre micuții care trăiesc în durere și care poate mulți dintre ei nici nu apucă să guste din nectar, să înțeleagă concepte filosofice și să se întrebe măcar o dată: Cine sunt eu și de ce sunt eu aici. Ori să înțeleagă gestul rugăciunii și al credinței în inima lor. Ce v-aș face? V-aș reinventa eu. Aș recalibra tot ce respiră pe Planeta aceasta. V-aș pune pe voi în OM. Ați fi OM VIAȚĂ și OM MOARTE și, apoi, v-aș pune să jucați rolurile acestea precum o facem noi. Și să vă duceți, așa, când v-o fi ceasul, în hazardul absurd de abstract.
Sap și sap și sap și nu mai dau de stelele alea în apă, Luciane! Pe semne că te gândeai la fundul oceanului neinventat de către God încă.
To die or not to die…
Question: F..k You sau L..e You?…
„This are the days of our life” sau „This is our life,” sau „We are just a second in time” ori mai asta „Till the DEATH do us part…” …do us part? Ce hilar! Of, of, of… This Society killed us all inside și, culmea, ne omoară chiar și potențiala bună relație cu MOARTEA. Și nu, eu nu o să îmi cumpăr în cimitir loc de somn de veci. Vreau în urnă, pe dulapul Universului.
Vreau să ard pe Cer, ori oare o să ard în Pământ, sub Planetă?
Și, până atunci, vreau să o mai ard pe Pământ în inima pe VIAȚĂ și să beau din pocalul acceptării valenței opuse, MOARTEA, înțelepciunea de a mă preda. Ce o fi, o fi. Să rămân secundă în vânt și să mor în fiecare zi de la supradoza de lichid vital – PRANA.
Să o dau cu Yoga pe derdeluș în continuare și cu bucuria pe care pot să o îndrăgostesc de mine în fiecare dimineață la deschis ochii și în fiecare seară, când mor din nou în visare.
Nu vă mai iau în serios. Gata. Acum, vreau să zbor și să cobor. Când voi muri, mie să îmi ardeți corpul și să mă puneți în urna curcubeu. Apoi, să vă asigurați că dansați la petrecerea de înmormântare, cu dress code de rainbow, tort din care nicio nunta planetară nu a mai văzut de colorat și de gustuos ce va fi, baloane cu heliu, în care îmi înălțați în amintirea sufletului meu nebunia și bucuria de a vă fi fost și vouă sclipici pe tavanul vieții.
Revelator: „Că existența noastra implică deja o greșeală este dovedit prin naștere”. Mulțumesc, Schpenhauer.
Tschuss.
Cu asta, îmi fac bagajul și sunt pregătită să îmi continui nebunia. Să fii OM o implică.
Alo, Moartea? Am o singură mare dorință, înainte de a mă lua, atunci, când va fi, cândva: cheamă VIAȚA la un pahar de PRANA și reconfigurați în proiectul OM șansele la viață pentru mititeii cruzi. Se poate, știu eu că nu are cum să fie mereu așa.
OM