
Ziua 78 – Ce bine că aud, că văd, că miros, că pot gusta și că SIMT!
E dimineață. După weekendul plin, în care am avut musafiri frumoși acasă la noi, m-am regăsit aseară singură, la domiciliul extern, pe strada cu nume de floare albă de câmp. Copiii erau deja la tatăl lor, iar eu mă gândeam la cât de norocoși suntem că ne avem unii pe ceilalți. Nevoia mea de retragere în mine este un dar de la Dumnezeu, consider eu. Cum aș putea să mă regenerez, să pot să-mi reumplu rezervoarele energetice altfel decât prin ședere în mine, în meditație? Practic meditația de foarte mulți ani. Calea către meditație este pentru unii dintre noi una lungă și anevoioasă. Pentru alții, care nu sunt atât de distrași de la drumul lor spiritual, poate fi însă mai accesibilă, ca și stadiu mental nedistorsionat, concentrat.
„Viața nu este despre a aștepta ca furtunile să treacă, ci despre a învăța să dansezi în ploaie.” – Vivian Greene
Sunt unul dintre miliardele de oameni care văd luna și stelele pe cer, care pot mirosi viața aromată, care pot atinge cu blândețe un alt OM, care au șansa să se dezvolte frumos pe toate planurile. Sunt una dintre femeile acestei lumi, care a avut onoarea de a deveni mama celor două suflete pe care le am pentru totdeauna în celulele mele. Sunt acel om care se gândește de o mie de ori cum să facă să fie mai bine de jur împrejurul ei. Sunt acea ființă care ar putea să sufere infinit de mult alături de cei neîndreptățiți de soartă. Sunt acel om ce condamnă multe pe acest Pământ, din cauza insensibilității pe care unii o au și prin care acționează departe de firea elevată umană.
Astăzi, la clasa mea de yoga, a fost prezentă o doamnă cu mari probleme de auz. Nu mi-am dat seama inițial, dar atunci când am realizat că draga de ea nici măcar nu a venit înainte de clasă să îmi spună ce dificultate întâmpină, am scăpat lacrimi pe ascuns, când participanții erau așezați într-o poziție din care nu mă puteau privi.
În ziua 78 din Jurnalul meu autentic de 365 de zile, vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate simțurile mele, pentru felul în care funcționez și îmi pot trăi viața prin ele și datorită lor, precum și pentru toată bucuria resimțită când am onoarea de a cunoaște oameni care nu au simțurile la fel de funcționale, dar care își duc viața cu o înțelepciune aparte.
Live by the SUN… Love by the MOON…
Am tatuate aceste două mesaje pe antebrațe. Pe cel stâng am conectat mesajul la Ida Nadi, pe cel drept l-am așezat lângă Pingala Nadi. Am aceste două texte pe mine, pentru că îmi doresc să nu uit niciodată cine sunt și către ce mă îndrept. Nu uit să zâmbesc, când sunt lovită în aripă și nu uit să iubesc, când mă conectez la OM.
„Moartea nu este opusul vieții, ci o parte din ea.” – Haruki Murakami
Și da, rămâne să ne vedem la apus, acolo unde Soarele sărută marea și acolo unde îmi doresc să am onoarea și șansa de a-mi lua rămas bun de la simțuri… Către căi mai înalte ale existenței noastre să ne fie pașii aliniați. Către iubirea matură pe care am visat-o și am sperat-o de când a plecat tata, în spațiul cosmic al sufletelor înălțate.
Până atunci, I will dream and love by the moon cu tot curajul și autenticitatea de a trăi viața care îmi este dată, păstrând recunoștință pentru simțuri și simțire.
Live by the SUN, OM!
OM