Ziua 197 – Slave to Love sau despre iadul dulce al sclaviei în dragoste

Ascultam melodia lui Bryan Ferry – Slave to Love, în timp ce îi pregăteam lui Maylo pachețelul pentru drum, căci pleacă în turneul de handbal mai târziu, iar inspirația a început să mă inunde. Nimic nou, de altfel: când încep ideile să mi se dezvolte în minte, sufletul îmi este cuprins deopotrivă și biroul meu mobil mă cheamă.

Scriu astăzi, în Ziua 197, despre o formă de iubire pe care o consider complet dăunătoare pentru minte, corp și spirit: sclavia în dragoste.

Am trăit-o. Și nu o spun cu mândrie, ci cu luciditatea unei femei care a ieșit dintr-o închisoare construită cu propriile mâini. Iubirea aceea în care te dizolvi complet, în care renunți treptat la tot ce ești, doar ca să fii pe placul celuilalt. Iubirea în care, de fapt, nu mai ești TU.

Nimeni nu ne învață cum să iubim sănătos. Ni se spune că dragostea înseamnă sacrificiu, că trebuie să dăruim necondiționat, să fim „acolo” oricând, oricum, cu orice preț. Dar ce se întâmplă când prețul e propria ființă?

Când iubirea devine închisoare

Sclavia în dragoste nu începe cu lanțuri și porți ferecate. Începe subtil. Cu mici compromisuri, cu nevoia de validare, cu o teamă adâncă de a nu fi suficientă. Apoi, devii tot mai atentă la el și tot mai puțin atentă la tine. El devine centrul. Tu – periferia.

Noaptea nu mai e odihnă. E neliniște. Un carusel mental de întrebări, gelozii, interpretări, nesiguranțe. Ziua e o scenă pe care joci rolul partenerei ideale, în timp ce înăuntru te simți ca o umbră. Agitată, tensionată, mereu cu inima în gât. Mereu cu frica de a nu-l pierde, de a nu greși, de a nu strica  ceea ce – ironic – e deja stricat.

Disfuncționalitatea diadei: când „noi” devine o capcană

Relațiile de cuplu sănătoase sunt construite pe echilibru, reciprocitate și autonomie. Atunci când unul dă constant iar celălalt doar primește, vorbim despre o diadă disfuncțională – un dezechilibru care poate avea consecințe profunde asupra sănătății emoționale.

Conform unui studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology, persoanele aflate în relații marcate de dependență emoțională acută prezintă un nivel ridicat de anxietate, scădere a stimei de sine și chiar simptome de depresie. În timp, acest tip de atașament nesigur duce la ceea ce psihologii numesc erosional identity – pierderea sinelui în interiorul relației. Nu degeaba, zilele trecute, mi-am ales ca și viitoare temă de Dizertație DISFUNCȚIONALITATĂȚILE în RELAȚIA DE CUPLU. Sunt însetată să încep studiul, în vara acestui an, despre ceea ce îmi oferă articolele de specialitate în direcția aceasta. În plus, vin eu însămi cu experiența de viață vastă din interacțiunile avute în cuplu, iar asta mă incită și mai tare.

Posesivitate, gelozie, narcisism: triunghiul toxic

Sclavia în dragoste are o componentă insidioasă: idealizarea celuilalt și subevaluarea propriei valori. Asta deschide larg poarta posesivității. Devii geloasă nu doar pe oameni, ci și pe timp, pe lucruri, pe ideea că nu ești totul pentru celălalt. Acea iubire devine un teritoriu minat în care orice zâmbet, like, sau întâlnire în afara ta poate detona nesiguranța ta latentă.

Și dacă ai avut nenorocul să iubești un narcisic, cu atât mai grav. Narcisismul hrănește această sclavie, o întreține și o exploatează. Pentru un narcisic, iubirea ta necondiționată nu e un dar – e o unealtă. El te încurajează să te pierzi în el, pentru că asta îi dă control și putere. Iar tu, orbită de ideea de „a fi aleasă”, rămâi legată de el prin lanțuri invizibile, dar extrem de reale.

Autenticitatea – antidotul

Scriu aceste rânduri cu dorința de a-mi păstra autenticitatea. Cu asumare. Cu rușinea și durerea pe care le-am simțit când am realizat că m-am transformat în propria mea umbră pentru un om care nu ceruse asta. Nu el m-a forțat – eu am renunțat la mine, în numele unei iubiri distorsionate.

Dar azi știu. Iubirea nu trebuie să doară. Nu trebuie să te înrobească. Iubirea adevărată nu cere să te sacrifici, ci să crești. Să fii liberă. Să rămâi întreagă. Îmi promit să nu mai confund niciodată dorința de a iubi cu nevoia de a fi validată. Să iubesc sănătos, cu limite, cu luciditate. Să nu mai fiu niciodată sclavă în numele iubirii, ci parteneră, egală, vie.

Închin pentru Sufletul în libertate, acela care poate să spună Amore Mio, fii liber să simți eact așa cum simți… Rămâi autentic și liber, iar eu te voi iubi negreșit. Îmi port umerii goi, vezi?! Sunt liberă de povara viitorului și ancorată total în magia prezentului.

OM