Ziua 198 – Un pic de Nichita, la ceas de noapte fără de somn…

Astăzi, mi-a trimis unul dintre cititorii mei de pe BLOG OM, care se numește pe sine OM-Bun, un mesaj lung, în care îmi făcea o propunere interesantă de colaborare în scriitură. Nu i-am răspuns încă, deoarece nu am avut timp, dar voi reveni către el săptămâna viitoare, după ce o să mă gândesc mai bine la colaborarea propusă de către el. Îmi spunea că îi place cum scriu. Îți mulțumesc OM-Bun! Mie imi place VIAȚA și AUTENTICITATEA. Rămân fidelă acestui idel.

Și, pentru că mă pregătesc să plec în Rimini la Convenția de Fitness anuală, chiar azi, la ora 5, am să îmi permit să vă mai las pe BLOG o poezie dragă mie, de data aceasta aparținându-i lui dragului meu poet, Nichita Stănescu. Și asta nu din lipsă de inspirație, ci pentru că azi am avut o zi epuizantă fizic. Știți voi, acea perioadă a lunii, chiar la început. Mno, sunt și io femeie:)), pățesc și eu din astea.

De ce o poezie din nou? Pentru că m-am lăsat inspirată de una dintre pozele pe care mi le-a făcut Tibi pentru promovarea BLOG-ului, poză în care am luat pantoful stiletto și l-am transformat în accesoriu indispensabil pentru orice femeie, ce își asumă pe deplin feminitatea. EU așa am ales să îmi trăiesc haina aceasta pe care o iubesc pe zi ce trece tot mai mult, mai dedicat și profund: FEMINITATEA.

„În dulcele stil clasic”

de Nichita Stănescu

Mi se întâmplă câteodată
să-mi spui câte-un cuvânt,
ce-mi sună-n suflet ca o roată
de domnişoară pe pământ.

Atunci mă-apropii de urechea
ta şi spun cu-ncetisorul:
— Ascultă-mă, tu eşti perechea
aleasă mie de-nsăşi dorul.

Şi-apoi îţi spun ceva ciudat,
ce numai ţie pot să spun:
— Din tot ce-am fost şi-am îndurat
n-a mai rămas decât un sunet bun.

Tu râzi, şi râsul tău s-aude
cum cade lin, ca un inel
de-argint pe un cristal de unde —
şi totuşi, tu nu crezi în el.

Dar eu sub râsul tău fac punte
şi-l trec ca pe un pod uşor,
şi-un an întreg trece prin munte
cu tuneluri de dor…

Frumoasă, nu?!

Enjoy, OM!