Ziua 57 – Spirit lead me where my trust IS without borders…
„Calea Maestrului Spiritual” de Ramana Maharshi, în dreapta mea, ceaiul verde de detox fizic și de omorât gărgăunii interiori, în stânga mea, o Micha dezorientată în fața mea, pentru că nu știe dacă să evadeze sau ba, în spatele meu un sprijin material, iar deasupra mea DUMNEZEU. Azi, l-am regăsit în tot și în toate pe GOD. Până și cele fără de sens au căpătat din nou sens și curatul a revenit în inima și în conțtiința mea. S-au aliniat niște astre pe cerul sufletlui meu și am fost să mă închin, acolo unde simt că totul îmi dă valoare, scop și direcție, mai presus de cuvinte, câștiguri și idei abstracte.
Salo – acolo unde Sodoma și Gomora au deschis Iadul pe Pământ…
De dimineață, eram în pat, era bine și călduț, iar visul unei nopți de iarnă avea să se încheie. Suna telefonul în draci, cum s-ar zice, (i hate it!), fața îmi umflată de la atâtea alimente nesănătoase consumate în exces în ultimele zile și capul mi-l simțeam cât China, de la nopțile dormite dezechilibrat. Doamne, dar ce bine a fost să mă dezorganizez cu totul, să mă descompun în piese diferite și să mă joc un altfel de joc cu OM, zi de zi, timp de nouă zile! A fost cum niciodată nu am mai făcut-o și visez să o fac din nou. ADEVĂR! Am râs cât niciodată nu am râs la un loc, am vizionat tot felul de seriale și show-uri TV, m-am uitat la CU SIGURAȚĂ cel mai tare desen animat actual – Rick&Morty (deja am și un hanorac cu ei doi, căci m-au prins nebunii aștia și pe mine), am dormit până la orele 14 ale amiezii, cam în fiecare zi, adormind însă pe la ora 4-5 dimineața, fără excepție, timp de nouă zile.
Am mâncat de toate, fără să calculez caloriile, nu am prea făcut mișcare, am băut șampanie ca-n vis, Bendis zilnic (Petrovaselo, i am in love with BENDIS!), bere, ceai verde, am mâncat cartofi prajiți cu sos de usturoi noaptea la ora 1, chips-uri, paste, pește ca la restaurantele cu stele MIchelin (nu am fost, prefer cartofii prăjiți, să știț!) și m-am uitat la cele mai oribile și pline de atroități filme din viața mea. Dacă nu ați văzut încă pelicula Salo, vă recomand să nu aveți niciodată ocazia să o vedeți. DE ce am vizionat-o eu? Pentru că, în ciuda faptului că OM-Prof m-a atenționat de mizeria conținută și de starea de greață, pe care ar putea să mi-o producă, asemeni unui copil căruia i se ia dreptul la ciocolată, am zis VREAU! Și dorința mi-a fost îndeplinită imediat. Am văzut filmul de la început și până la final și… Și, am ajuns singură la concluzia următoare: nimic nu are sens, un scop în sine nu există, iar lumea este COMPLET DEZAXATĂ. M-am întrebat din nou de prea multe ori: Unde este GOD aici?! Degeaba. GOD este pentru că eu aleg ca el să fie. Ce e de făcut? E ceva… Dar dezvoltăm asta mâine, în ziua 58.
Despre film:
Salò sau 120 de zile ale Sodomei (1975), regizat de Pier Paolo Pasolini, este un film controversat și șocant care abordează teme de cruzime, opresiune și decădere morală. Inspirat de lucrările contelui de Sade și de evenimentele istorice din timpul regimului fascist italian, filmul este o critică acerbă la adresa societății și a abuzurilor de putere.
Povestea se petrece într-un loc izolat din Salò, Italia, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul regimului fascist al Republicii Sociale Italiene. Patru lideri (un duce, un episcop, un magistrat și un fascist) se unesc pentru a organiza un „experiment” în care 16 tineri (fete și băieți) sunt capturați și forțați să îndure torturi fizice și psihologice extrem de violente. Aceștia sunt exploatați într-un mod de neimaginat, iar filmul urmărește dezastrul uman și social care decurge din această dictatură de tiranie absolută.
Salò este remarcabil pentru scenele sale extrem de grafice și perturbatoare, care includeau violență extremă, umilire și degradare, toate prezentate într-un stil aproape rece și detașat. Pasolini folosește această brutalitate ca o metaforă pentru modul în care regimurile totalitare distrug umanitatea, dar și pentru cum capitalismul și consumismul pot duce la desensibilizare și decădere morală.
Filmul a fost extrem de controversat la momentul lansării și a fost interzis în multe țări. Deși este adesea considerat un film șocant și incomod, Salò este, de asemenea, privit ca o operă de artă provocatoare și profund simbolică, care continuă să fie subiectul multor analize academice.
Un Ramana Maharshi în fiecare OM
În ziua 57 din Jurnalul autentic de OM, dimineața m-a întâmpinat cu un pachet, de la R., în care acesta mi-a înapoiat doua obiecte vestimentare, rămase în Lisabona, de la ultimele călătorii acolo, precum și cadouri frumoase, de suflet pentru mine, L., M. și mama. A scris, în felicitarea pe care a lăsat-o în cutie, deasupra obiectelor, că rămânem familia lui. Și da, m-a emoționat foarte tare gestul său, pentru că știu ce fel de OM este R. și pentru că nu m-a surprins sesnibilitatea sa niciodată, ci m-a înduioșat capacitatea lui de a IUBI necondiționat orice forma umana și spirituală de pe acest Pământ. Alte cuvinte, acum, de scris aici, nu am. Dar vor mai fi zile, în care voi mai destăinui din povestea noastră de dragoste, cu siguranță.
Ce pot să spun ușor, acum? Ei bine, pot declara, cu mâna pe inimă că, pe drumul meu, în acest spațiu spiritual de desăvârșire și de conturare a Vieții de OM, iată, inclusiv R. a devenit pentru mine un fel de Ramana Maharshi reîncarnat. Am mulți Maeștri. Pe toți, însă, îî iubesc la fel, adică din spațiul SANTOSHA.
Spirit, ghidează-mă către lumea unde credința mea nu are granițe…
Azi, îl regăsesc pe Maestrul meu spiritual, cel ale cărui texte le citesc și le recitesc de peste trei ani, de când Maestrul OM-Zoli mi-a spus de ele, peste tot în OM. Nu consider că mă inspiră un singur maestru în viața aceasta, ci simt că fiecare OM în parte îmi devine un GHID esențial, atâta timp cât mă este deschis și îmi permite să mă conectez la Divinul din el, precum este calea aceasta, aleasă zi de zi în mod conștient și devotat: Calea IUBIRII de SINE și de APROAPE.
Este singura mea MetaCredință. Și îmi face cadou SCOPUL.
OM