Ziua 45 – SUFLET cu ceas. O zi scrisă în tandem. OM cu OM.

Cât de frumos sună acest SUFLET cu CEAS, ori Suflet-Ceas sau chiar și Ceasul-Suflet. Toate mă trimit cu gândul, dar și cu șimțirea, către finit, către final, dar nu într-o manieră care învită la deprimare, la adâncire în conștientizarea finalului inevitabil. Ci, mai degrabă la acea stare înălțătoare, care mă inspiră să pun viață în sufletul meu și, prin această alegere asumată, să pun viață și în sufletul tău, al OM-lui cu care compun istorie pe Pământ.

Este ziua cu numărul 45 din călătoria mea autentică, expusă vouă în tot și în toate. Este una foarte frumoasă, astazi. Tocmai le-am trimis poze prietenelor mele cu situația live de la mine din casă: în prima zi de Crăciun a lui 2024 sunt cu instrumentele de bază alături – laptop, brad, cafea bunăcioasă, miros de portocale, pisica noastră, care toarce și vindecă aici lângă mine, mama, care se mișcă în tihnă în bucătărie, copiii, care încă lenevesc, pentru că nu au dorit azi la biserică, Happy-Dog, zburdalnic pe afară, eu cu haine de liniște și cu pace în mine. Mă simt ca un Buddha încă desăvârșindu-și călătoria prin lume. Sunt și eu un soi de Gautama Siddhartha, care nu a fondat nimic altceva în afară de lumea iubirii în interiorul său. Am un templu în mine și, aici, aduc ofrande bucăților din inima mea, care uneori mai pleacă prin țări străine, în căutare de căldură, din cauza recelui excesiv. Sunt bipolară sentimental. Un OM cu doua laturi, între care migrează un suflet de la noapte la zi și de la zi la noapte. Până și posturile din Yoga (Asanele) sunt bipolare și le predau studenților mei cum pot să echilibreze energia din jurul axului central al vieți lor prin acceptarea faptului că totul este în schimbare, în mișcare continuă și în inversare. Echilibrul este o stare care se mai și pierde, drag OM. Și asta face ca întreaga călătorie să fie una fix așa cum GOD a proiectat: între Cer și Pământ să fim conectori la suflet.

Azi, este prima ZI din JURNAL, pe care o scriu n tandem cu un alt OM. M. este un prieten drag mie, un spirit liber, un maestru și artist al mișcărilor pe scena vieții, un tata dedicat și un scriitor cu bagheta magică în loc de peniță. Tare mult îmi unge inima cu ceea ce cuvântează și scrie și am ales să fie primul invitat purtător de cuvinte în această călătorie a mea virtuală. Enjoy it, OM!

Aici, povestea lui M. de primă zi de Crăciun.

OM cu OM – despre SUFLET

„Sufletul cu ceas… Sincronizare sau haos festiv

Sărbătorile de iarnă, acest festival al luminilor și al cozonacilor, care te fac să uiți de orice urmă de dietă, par să vină cu o misiune clară: să ne testeze nervii și, dacă mai rămâne loc, să ne umple sufletul de liniște. Sau cel puțin așa ni se promite. Practic, liniștea asta e mai greu de găsit decât un loc liber la mall pe 23 decembrie. Iar asta este pentru că intrăm în maratonul sărbătorilor mai ceva ca la un triatlon emoțional: decorat, cumpărături, prăjituri, brad, cadouri, colinde, zâmbete false pentru toate selfie-urile și, dacă mai e loc, pace sufletească. Cine are timp să respire printre toate astea? Putem să fim sinceri, da? …. liniștea nu vine dintr-un brad perfect simetric sau dintr-un cozonac care arată ca-n reviste. Liniștea vine din acele momente rare, când te oprești, te uiți la o lumânare care pâlpâie și îți amintești că sărbătorile n-au fost niciodată despre checklist-uri.

Sufletul este ca o instalație de brad

Sufletul nostru este ca o instalație de brad, care funcționează doar pe jumătate. Când e în armonie, totul strălucește. Când nu este bine, știm cu toții cum arată un brad decorat pe fugă. Însă, în loc să încercăm să reparăm sufletul nostru cu și mai multe beculețe (a se citi: cadouri, gătit, perfecțiune), poate ar fi cazul să ne oprim puțin. Știi tu, ca atunci când dai restart la telefon pentru că nu mai răspunde la comenzi. Sărbătorile noastre seamănă adesea cu un episod dintr-un reality show.

Cine are cel mai strălucitor brad? Cine a copt cei mai mulți cozonaci? Cine a supraviețuit fără să-și piardă mințile în mulțimea de la supermarket? Dar, dacă suntem sinceri, nimeni nu-și va aminti toate astea. Ce ne vom aminti, este cum ne-am simțit unii lângă alții, împreună. Dacă sufletul chiar era prezent sau ocupat să își numere „reușitele”.

Liniștea nu vine din perfecțiune. Vine din momentele simple: îmbrățișările cu cei dragi, mirosul de portocale și scorțișoară, lumina caldă a unei lumânări care arde fără grabă, de parcă timpul nu ar exista. Dar trebuie să le recunoaștem, momentele astea nu sunt „pe listă”. Nu vin când le chemi, ci doar când îți permiți să stai, să lași totul așa cum este și să fii acolo, complet.

Atât! Simplu.

Avem un mare talent să ne complicăm singuri viața. Vrem să impresionăm, să dovedim că suntem cei mai grozavi, că putem să facem totul „perfect”. Dar sufletul nostru nu are nevoie de perfecțiune. Are nevoie de prezență. Așa cum ești, cu bradul care stă strâmb, cu cozonacul ars pe margini și cu prăjiturile care au personalitatea lor… exact ca pisica ce așteaptă momentul să mai ”aranjeze un glob” atunci când nu suntem atenți. Sărbătorile adevărate nu sunt despre „cât”. Nu contează câte cadouri ai cumpărat sau câte feluri de mâncare ai gătit. Contează zâmbetul pe care îl împărtășești în sinceritate, poveștile care se spun la masă, bucuria simplă de a fi împreună.

Așa că anul ăsta, hai să ne dăm voie să respirăm. Să nu mai alergăm după un ideal care oricum nu există. Să stăm lângă bradul nostru imperfect, cu un pahar de vin fiert sau o cană de ciocolată caldă și să ne bucurăm de ceea ce avem deja. Și dacă simți că n-ai reușit să faci tot ce „trebuia”? Lasă. Sufletul tău are nevoie de mai puține „trebuie” și de mai multe momente în care doar este.
Și dacă îți iese un cozonac care seamănă mai mult cu o greșeală de patiserie, nu-i nimic – sărbătorile nu-s despre perfecțiune, ci despre cât de tare te amuzi când greșești. Și despre cum sufletul tău, în toată imperfecțiunea lui, strălucește mai tare decât orice beculeț. ✨” – de la OM-M. scriere cu penița plină de cerneală albă, din sursa SUFLET.

Este ora prânzului. Planificasem straie de biserică azi, planificasem un prânz ca la carte, cu cele patru feluri de mâncare, pe care le-am și pregătit cu mama. Dar, ce să vezi? Am avut o pauză de la biserică, am luat un brunch diversificat cu mai multe locuri de servit masa, fiecare unde a dorit, am fost pe hippie-style XMas vibes și simt că dânsa, cea care mi-a distrus parțial, la modul cel mai serios, căsnicia, relațiile cu mine, cu cei din jur, relația cu Universul și cu multe altele, se duce la Dumnezeu Păzește. Da! Și să se ducă, pentru că eu cu ea nu mai suntem în același refren și simt că, la 41 de ani de aventură în viața, doresc să mă planific mai puțin cu tot și cu toate și să las cozonacul la dospit cinci zile, pentru că uit de el. Ori, să nu mă gandesc că, dacă anul 2025 vine cu mai multă liniște în inima mea, înseamnă că nu acționez destul pe modul ON-drenalină, executare și demonstrații hilare în fața lui God.

Lets have some imperfect Meryy Xmas, dragii mei dragi!

Să ne fie ultimele zile din povestea cu numărul 2024 a Universului cu tot ce e BUN: iubire sub vâsc, pupici cu aromă de praji, îmbrățisări cu aromă de scorțișoară, atingeri de baghetă caldă din Rai, iertare din profunzimea sufletului și, mai presus de toate acestea, cu RECUNOȘTINȚĂ. Căci, SUNTEM azi, AICI, ACUM. IUBIȚI! ESTE calea către ECHILIBRU. Ce bun! Ce bine! Ce suficient.

Cu dragoste de OM, din inimă de Nico și inimă de Marius, în tandem de scriitură virtuală autentică.

Enjoy, OM!

OM