Zilele 187 și 188 – Așteptările – inamicii Fericirii

Aceste magnifice instrumente care ne termină direcția, care ne scot din armonie, care au capacitatea să sugrume magia, să ne facă să uităm pentru ce am ales să fim în relație, aceste defecte care duc la efect perturbator în tot și în toate – AȘTEPTĂRILE, sunt astăzi, în zilele 187 și 188, vedetele. Și recunosc: le-am fost devotată fără să știu. Le-am hrănit cu gânduri, cu planuri, cu proiecții subtile, deghizate în intenții “pure”. Le-am aplaudat înăuntrul meu, sperând că într-o zi se vor transforma în realitate. Dar nu. Ele s-au transformat în prăpăstii.

Scriu acum partea a treia din povestea învățăturilor oferite de frumosul OM, Tulku Losang, în luna mai 2025. Sunt în Pace. Se face senin, steluțele apar în conștiința mea și o fac profund înțeleaptă. Învățăturile acestui maestru tibetan s-au așezat în mine ca niște cristale în apă limpede – îmi reflectă fața atunci când o privesc din liniște. Le-am pus, una câte una, în membrana vie a vibrațiilor lui OM.

„Treasure in your heart – Santosha.”
Mi-a spus: Practice the letting go, then you will find that treasure in your heart. Once you practice this, you are fully protected. Și am știut că despre așteptări era vorba. Ele sunt opusul mulțumirii, ele sunt frica ce nu vrea să se recunoască pe sine. Le-am luat în brațe ca pe niște copii neliniștiți, le-am înțeles nevoia de control, de sens, de siguranță. Dar le-am spus și ajunge.

Buddha și lecția renunțării: cum trăiești fără să aștepți

Tulku ne-a vorbit și despre Buddha. Despre cum el a renunțat la tot ce „trebuia” să fie. A fost prinț, avea totul – luxul, liniștea aparentă, viitorul asigurat. Dar a plecat. Nu după mai mult, ci după adevăr. Nu după confort, ci după libertate. Și mai ales: nu cu așteptări, ci cu o întrebare vie.

Povestea lui Buddha nu este despre iluminare într-un lotus roz – ci despre eliberare de proiecții. Despre cum atunci când cauți, nu găsești. Și când găsești, nu mai ai ce căuta. Pentru că ești deja. Suntem deja. Dar așteptările ne fac să credem că nu suntem. Ne fac să căutăm în celălalt ce avem deja în noi. Ne fac să vrem mai mult, să ne imaginăm altfel, să comparăm.

Am înțeles, în tăcerea dintre cuvintele maestrului, că așteptările sunt doar oglinzi murdare. Și că fericirea adevărată vine când nu mai cer nimic de la clipă. Ci doar mă așez în ea.

Am scris pe marginea unui carnețel cu foaie reciclată, într-o pauză de tăcere: Mulțumirea este opusul fricii. Așteptările sunt umbrele care nu lasă lumina să ajungă până la inimă. Cei șase pași către schimbare i-am notat din privire, pentru că vibrau deja în mine:

• Oferă

• Toleranță

• Disciplină

• Păstrează-ți calmul

• Fii deschisă la minte

• Nu fă rău nimănui

Îi port acum cu mine ca pe niște mantre invizibile. Ei sunt cheia eliberării. Ei sunt antidotul așteptărilor.

Și îmi spun în fiecare dimineață: „You will never find the heaven in you with expectations.”

Așa că nu mai aștept nimic. Nici măcar să fiu mai bună. Doar sunt. Aici.

OM