Zilele 234, 235 și 236 – Viața în tihnă de la țară: transformare în acte energetice.

Dacă vă întrebați de ce n-am mai scris în ultimele două zile, e pentru că am fost plecată… nu departe, ci în relația mea de cuplu. Nu într-o călătorie agitată, ci într-una profundă și liniștită, cu rădăcini în pământul de la Moșnița și aripi în respirația mea. Am fost în tihnă.

Locuim la țară. Și nu, nu în sensul clasic, ci într-un colț de lume unde liniștea nu e o tăcere plictisitoare, ci o prezență care te învelește. La Moșnița City – cum îi spunem noi în glumă – timpul curge altfel. Aici, vacanța nu se măsoară în bilete de avion sau rezervări, ci în răsărituri trăite lent, în cafeaua delicioasă băută pe terasă, în ochii lui Amore Mio care mă privesc cu aceeași căldură, zi după zi. Ochii buni ai sufletlyi lui sunt biletul către Bali interior, destinația mea preferată.

Vacanța e o stare. Nu trebuie să fugi nicăieri pentru a o atinge. Trebuie doar să fii cu omul potrivit, în clipa potrivită, cu inima deschisă. Eu am norocul să trăiesc acest lucru zi de zi. Diminețile noastre aici sunt vii. La cafea, ne spunem puțin și simțim mult. Asta e vacanța noastră. E tot ce avem nevoie.

În aceste zile, n-am scris pentru că am fost prea ocupată să trăiesc conexiunea la real. Am simțit fiecare secundă ca pe un dar. Am lăsat telefonul deoparte. N-am alergat după nicio obligație. M-am conectat la viața simplă și reală care se întâmplă atunci când alegi să nu mai faci nimic „important” și începi să fii.

Am mers desculță prin curte. Am simțit pământul cald sub tălpi, firele de iarbă gâdilându-mi pielea, pietricelele care mi-au amintit că sunt vie. Mi-am lăsat gândurile să curgă odată cu vântul. M-am lăsat purtată de liniște. Când trăiești așa, descoperi ceva incredibil: nu îți lipsește nimic. În tihna asta descoperi că ai deja tot ce îți trebuie. Sunt acasă și acest acasă se simte peste tot în mine și în afara mea.

Simplitatea e o comoară. O masă gătită cu ce ai, un pahar cu apă rece, o carte citită în hamac, un câine care se așează la picioarele tale. Toate acestea sunt suficiente. Nu mai vrei altceva, dacă este conștient de cât de firavă este viața ta. Când realizezi că în orice moment călătoria ta pe Pământ se poate încheia fără ca tu să fi fost măcar întrebat dacă ești sau nu pregătit să primești ștampila pe pașaportul către destinația NOWHERE, te TREZEȘTI și vrei să TRĂIEȘTI PREZENTUL. Nu mai ai nevoie să dovedești nimic, nici să alergi după recunoaștere. E o mulțumire adâncă, care se instalează undeva între respirație și inimă.

Între mine și tine este ca o întâlnire cosmică între două energii complementare. Am simțit că în mine s-a născut un fel de al treilea astru – o axă invizibilă care mă ține în echilibru. Trăim seri în care fiecare moment este o împlinire. N-am primit nicio veste importantă, n-am bifat nimic pe nicio listă. Și totuși, suntem plini. De mine, de tine, de noi, de viață. Așa arată adevărata vacanță: nu când fugi, ci când rămâi. Nu când evadezi, ci când cobori în tine.

Am fost doar aici, în tihna de la țară, cu părul prins lejer, în rochiile mele preferate, cu o filă de poveste în mână și cu mâna lui în a mea. Am râs, am tăcut, am gătit împreună, am stat pe iarbă, ne-am privit în ochi și ne-am spus fără cuvinte: e bine…

Sunt recunoscătoare pentru aceste zile, pentru liniștea care nu doare, ci vindecă, pentru simplitate, pentru prezența lui, pentru verdele care nu obosește niciodată. Pentru respirațiile noastre care se întâlnesc dimineața și se recunosc.

Zilele 234, 235 și 236 nu s-au scris atunci. Se scriu acum, dintr-o memorie vie. Se scriu din mulțumirea de a fi trăit infinite clipe esențialul.

OM