Zilele 237 și 238 – Bărbatul modern de club: invaziv, necioplit și cu ochelari de cal

Sunt unele seri în care ieși din casă cu un singur scop: să dansezi la ziua de naștere a uneia dintre cele mai bune prietene ale tale. Să îți pui rujul roșu care țipă independență, dar autocontrol și decență, căci a fi cu Amore Mio din start impune o anumită prestanță și conduită în public. Aștpți o lună să-ți aranjezi părul în modul în care tu te simți fabuloasă, și să-ți amintești cum e să fii femeie fără să fii privită ca o proprietate publică. Dar, ce să vezi… uneori clubul e doar o arenă în care se joacă meciul bărbatului cu ego inflamat vs. femeia care doar voia să danseze. Asearaă, ne plăcea să le spunem bărbații cu c…e în poșetă. Vai, mă scuzați, dar nu mă scuzați, căci ceea ce scriu este chiar ceea ce constat cu oripilare.

Aseară, de exemplu, dansam cu fetele într-unul din pub-urile din oraș și ne simțeam bine, râdeam, trăiam momentul, când apare… el. Specimenul clasic. Cămașă descheiată până la buric, lanț de aur la vedere, parfum turnat cu sticla și încredere de parcă tocmai a câștigat un premiu Nobel în „agățat prost”. Ori, varianta numărul doi: balcano-chic man, cu șapcă pă creștet, cu tricou fals Versace și cu ștrampi peste gleznă, altă culoare decât cea potrivită cu restul ținutei.

Nici „bună”, nici „pot?”, nici „permite-mi”… direct cu mâna pe talie. M-a prins de parcă urma să mă ceară de nevastă în mijlocul ringului. Ei și atunci diavolii iadului s-au trezit și au dorit să se desfășoare. L-am făcut rapid din priviri și două cuvinte grave. Așa am ținut-o toată seara și eu și prietenele mele. Unora le place acest fel de abordare, cu certitudine, dar nu tuturora, iar unora chiar deloc, pentru că nu merg toate femeile în club ca să plece acasă cu prada.

Dar povestea nu se încheie aici, pentru că azi, ziua 238 a început cu o cafea grăbită și gândul la alt moment „delicios” din seara trecută. Un grup de indivizi – un fel de haiduci ai cluburilor moderne – a simțit nevoia să își exprime opiniile necerute legate de… părul meu.

– „Ia uite, vine o pitzi blondă!”
Știi momentul acela în care simți că ți se aprinde scânteia în ochi? Ei bine, eu am simțit toată flacăra., tot Purgatoriul și prin retinele mele a ieșit fum. 
– „E culoarea care ÎI ARDE pe cei fără bun-simț. Atenție, provoacă mâncărimi la ego-ul fragil. Și dacă vrei un interval, hai! Sunt pregătită să îți arăt cine este cu devărat pitzi dintre noi doi.” 
Unul dintre ei a râs fals, probabil mai jenat decât amuzat, că nu prea știu ce să facă atunci când o femeie le răspunde înapoi cu ceva mai mult decât un zâmbet obedient.

Și sincer, m-am săturat. M-am săturat să mă simt ca un animal expus în vitrină de fiecare dată când ies să mă distrez. M-am săturat să-mi calculez pașii, să-mi reglez zâmbetul, să port haine „nu prea provocatoare” doar ca să evit replici murdare. M-am săturat de bărbați care confundă o prezență feminină cu o invitație deschisă la „hai să te pipăi puțin, că n-ai spus nu încă”.

Ei nu întreabă. Ei presupun. Se insinuează, insistă, comentează. Când sunt respinși, devin agresivi sau jignitori. Și cel mai grav e că lor li se pare normal. E aproape un reflex social transmis din generație în generație, cu zero filtru și zero respect.

Așa că, dragilor, luați aminte: femeia nu e un decor în club. Nu e obiectul vostru de pipăială și de frecare. Nu e nici premiu, nici trofeu, nici provocare pe care s-o „cucerești” prin insistență. Dacă vreți respect, începeți prin a oferi respect. Dacă vreți conversație, încercați să aveți ceva de spus care nu începe cu „pisi”, „mamă” sau „hai cu mine afară”.

Până atunci, rămân femeia cu părul blond, vopsit platinat, cu replicile ascuțite la purtător și cu două perechi de… știți voi ce în kit-ul de supraviețuiire în astfel de situații. Și nu, nu am Insta-ul pentru voi. Și nu am decât răspunsuri de acest fel: mergeți acasă, stingeți lumina, puneți plapuma pe cap și intrați în hiberbare până la marea trezire. Dacă aveți șansa și norocul să vi se întâmple asta.

OM