Zilele 283, 284 și 285 – Ești Lumină! Namaste, Zoli.

S-a înălțat o nouă stea pe cer.
L-am cunoscut în urmă cu câțiva ani, prin intermediul prietenei mele Ioana, profesoară de yoga din București, care ne-a povestit multora despre el. Se numea Zoli și pentru mine va rămâne mereu așa, viu, numindu-se în inima mea pentru totdeauna Maestrul Zoli – cel inegalabil în bunătate, generozitate și spiritualitate pură. Nu este și nu va fi nimeni ca el și știu, simt, că nu voi mai avea onoarea să întâlnesc vreodată, în această viață, un Maestru precum a fost, este și va fi el în conștiința mea.

Zoli din Marghita, dragul nostru profesor de yoga – și cu mult mai mult decât atât – cel ce ne vorbea poetic și totuși plin de umor fin despre ce este viața, soarta, rostul lui Om pe Pământ, yoga, scrierile lui Ramana Maharshi, Maestrul său, s-a înălțat în urmă cu trei zile la cer. A plecat fizic dintre noi, răpus – mult prea repede, poate – de inima prea bună. Căci DA, Zoli avea o inimă plenară, care era cu siguranță compusă din toate inimile Universului la un loc.

Zoli ne-a oferit, pe parcursul intensivelor de Iyengar Yoga, cadre perfecte pentru întâlnirile cu noi înșine, aducându-ne cu fiecare cuvânt rostit de către el mai aproape de inimă, de spirit, de Sinele nealterat, de curata noastră esență divină.
Ne-a vorbit atât de sincer, atât de pur, despre Satya, despre Ahimsa, despre Ishvara Pranidhana, despre kleshas, despre avidya și asmita.
Ne-a vorbit despre cum teama de moarte ne ucide viața magică, prezentă, și despre adevăruri – și despre a ne ține de adevăr, no matter what.

Spunea că este important să ai călcâie solide în practica yoga, precum caisul are rădăcini puternice, din care mai apoi crește o coroană care dă roade, din care ne putem înfrupta.
„Să nu facem Asana”, a spus, citându-l pe Maestrul Iyengar, „ci să fim noi înșine Asana.”
Ne spunea că este bine să ne facem loc pe rafturile mentale, ca să ținem minte lucrurile importante, căci – asemenea unei cărți pe care vrei să o pui pe un raft deja plin – dacă nu eliberezi spațiul, nu ai unde să o așezi.

În jurul lui Zoli, totul devenea LINIȘTE, căci el era însuși liniștea care ne cuprindea și ne conținea cu atâta delicatețe straturile, până la cele mai profunde.
Mai spunea că Asana trebuie electrificată cu prana, activată din partea din spate a creierului.
Ne invita să ne întoarcem la noi înșine, dacă ne supăra ceva din partea lumii – să oferim răspunsuri din profunzimea noastră, întotdeauna.

Pentru el, karma era Legea Dreptății – și multe ne-a vorbit și despre ea.
Ne ținea ateliere de filozofie yoga în care eram absorbiți cu toții – cu ochii și cu tot corpul nostru. Nu ne mai doream să se termine întâlnirile cu el, iar când una se încheia, rămâneam plini de nerăbdare până la următoarea.

Zoli era SUFICIENT. Nici mâncare nu mai părea necesară, chiar dacă mergeam acolo spirite jucăușe și dornice de activitate și în afara spațiului Shalei sale.
Nu ne mai trebuia să aflăm prea multe despre exterior, căci Zoli ne chema și ne ghida către cel mai important spațiu vital: the inner side.

Spunea că este sănătos să renunți la ceea ce știi – și de atunci, din acea zi și până astăzi, le transmit și eu practicanților mei: să nu își uite originea și să se întoarcă mereu în acel punct de început, acolo unde pornim fără să știm nimic.

Zoli e MARE.
Zoli a fost MARE.
Zoli va rămâne MARE.

Mare în inimile noastre, mare în celulele noastre și mare în spiritul nostru.

Nu era egocentric, nu își crea atașamente, așa cum ne spunea și nouă: natura nu își creează dependențe, ci acceptă schimbarea lucrurilor.
Zicea că lumea o ia razna pentru că trăim într-un spațiu existențial dual – e fie DA, fie NU – ceea ce, pentru el, era un neajuns și o prostie.
Cum să trăiești într-un oraș fără centru, fără nuanțe?
Asta nu se poate, spunea el.

Ne este dor de tine, Zoli, și regretăm că nu te-am mai văzut de ceva vreme, că nu am revenit la tine și anul acesta.
Dacă apucam intensivul din această lună, aveam șansa să te mai avem o dată în aurele noastre.
Ce trist, ce păcat. CE PĂCAT!

Mai vreau să fiu provocată de către tine!
Mai vreau să îmi agiți spiritele adormite, Zoli!
Mai vreau să mă trezești și să mă scuturi de toate barierele mentale.
Vreau să îmi mai zgudui o dată credința și să mă lași, mai apoi, cu acel CREZ puternic:
Viața nu ne doboară!

Să începem să ne clădim frumos interiorul în VIAȚĂ.
A fost greu să săpăm după stele în apă, Zoli!
Încă săpăm și tot nu am ajuns la ele…

Dar, pentru că tu ne ești și ne vei fi mereu aici, pentru că ne-ai atins pe atât de mulți într-un mod atât de unic și esențial,
noi îți promitem că vom continua expediția.

Eu nu am să îmi las din mână sapa, ci am să muncesc asiduu.
Știu că va veni și Ziua Stelelor Mele.

Azi, tu ești Steaua noastră intergalactică,
ce continuă să ne conecteze la Sursa Adevărului Interior.

Calea este către Dumnezeu. Tu ești acum acolo. Ai fost LUMINĂ. Ești LUMINĂ.

Of, Zoli… te rog să ne ierți.

Îți voi rosti numele, singur(ă), șezând,
la umbra gândurilor mele tăcute…

Rămâi cu bine, OM!

Oare „mâine” nu vine niciodată?
Probabil că nu.
Ai avut dreptate, TU.

Mâine nu există. Avem doar SECUNDA.
Atât – și nimic mai mult.
Iar tu… Tu te-ai dus… într-o secundă.

R.I.P.

OM