Ziua 182 – Despre vicii, slăbiciuni și forța de a mă privi în oglindă
Azi, în ziua 282 (OMG, mai un pic și se face 11 noiembrie 2025…), scriu despre vicii și oameni vicioși, considerați adesea a fi slabi. Oare de ce alegem să avem vicii? Sunt ele în viața noastră ca să ne arate că suntem slabi, că suntem lipsiți de control, că suntem influențabili și instabili?
Am fost fumătoare mulți ani, atât de mulți încât, sincer, nici nu îmi aduc aminte exact câți. Recunosc că le spun copiilor mei să nu cumva să aibă curiozitatea fumatului, căci este nesănătos și nu le aduce niciun beneficiu real în viață, ci doar prejudicii și dependență. Am fumat de la vârsta de 15 ani, continuu, până în ziua în care am aflat că sunt însărcinată cu Lua, primul meu copil. În acea zi, am decis să le las pentru totdeauna. Și așa am făcut, până într-o zi de decembrie 2014, zi în care domnul doctor pneumolog, care îl trata pe tata, ființa sufletului meu aflată în pragul morții, ne-a anunțat că tata va pleca… Că este doar o chestiune de zile, ori de maxim luni.
În acea zi, țin minte că eram la spital, în curte. I-am cerut fostului meu soț o țigară, el fiind fumător (încă este). De atunci, am continuat să fumez – cu toată yoga mea și crezul meu că viața independentă de vicii este calea mea.
În 1 ianuarie 2019, am decis să renunț pentru a doua oară la doamna Țigară. Am corelat decizia mea cu un moment de maximă conștientizare a răului pe care mi-l ofeream, dat fiind faptul că eram parte din grupurile care propovăduiau sănătatea și wellbeing-ul vital. Din acel moment, am renunțat complet la ea și tare bine a fost, țin să vă zic. Nu doar financiar, ci și spiritual, sufletește. Se apropia divorțul, pe care l-am simțit și intuit încă din 2017. Nu mă întrebați de ce, dar am știut că mă voi separa pentru totdeauna de fostul meu soț. Și așa a fost. Și așa este și azi.
Mi s-a dovedit, în timp, că deciziile pe care le-am luat de-a lungul vieții au fost, în majoritatea lor, bune. Cu mici excepții, recunosc. Una dintre cele mai puțin bune a fost aceea de a pune gura din nou pe Delia – o țigară electrică de care am devenit dependentă pentru o perioadă scurtă. Nu vă temeți, a fost o etapă trecătoare. L-am cunoscut pe „Proful de la Oradea”, OM-ul cu care am fost într-o relație aproape cinci luni și alături de care am alunecat din nou în zona acestui viciu. Nu am făcut-o precum o făceam înainte, dar am făcut-o.
Azi, renunț complet la acest viciu pentru a treia oară și mă bucur mult de impulsul extern pe care mi l-a oferit OM-ul alături de care am ales să construiesc o viață stabilă și sănătoasă. O să mă condamnați, o să spuneți despre mine că sunt slabă, că sunt influențabilă… Dar, în momentul în care am luat decizia scrierii acestui jurnal, mi-am asumat autenticitatea. Eu dau din casă, cum s-ar zice, pentru că sunt încă multe lucruri nespuse, pe care vreau să am curajul să le spun cu sinceritate, înspre a mă elibera de ele, toate, pentru totdeauna.
Sunt femeie. Sunt OM. Sunt și vulnerabilă, și puternică. Sunt și luminoasă, și întunecată. Dar ceea ce m-a învățat viața este că nu viciile mă definesc, ci alegerile de a le depăși. Puterea nu stă în a nu greși niciodată, ci în a avea curajul de a reveni mereu la tine, de a te reconstrui, de a te ierta, de a te ridica. De a mă IERTA.
A fi un OM liber înseamnă muncă. Muncă de zi cu zi. Muncă asiduă. Muncă tăcută, în spatele ușilor închise în fața lumii. Muncă în oglindă. OM-ul este și va rămâne un imperfect proiect al lui GOD, care a dat rateuri multe atunci când a conceput și proiectat lumea în care l-a aruncat să trăiască. Sau poate… poate că nu sunt rateuri, ci exact ceea ce trebuie să fie, pentru ca noi să învățăm lecția alegerii. A construcției. A transformării.
Eu aleg să mă arăt. Să mă dezvălui. Să las vălul jos și să scriu din spațiul cel mai nevăzut de către lumea exterioară. Un spațiu sacru, pe care doar eu îl cunosc cu adevărat. Și poate, în toată această expunere, cineva se va simți inspirat. Poate nu. Dar eu aleg să rămân sinceră și asumată, până la capăt. Pentru că așa simt că sunt liberă.
Și dacă această libertate a mea, construită cu trudă și căderi, poate aduce lumină și în altă viață… atunci știu că totul a meritat. Să alegem să trăim independenți.
OM