Ziua 286 – Viața trăită ACUM.

Astăzi, am înțeles din nou, profund și fără îndoieli, că VIAȚA NU ESTE MÂINE.
Viața e ACUM. Exact acum, când citești rândurile astea. Nu e în planurile tale de săptămâna viitoare, nu e în vacanța aia visată de ani, nu e nici măcar în ziua de mâine – pentru că, sincer, mâine nu există. Mâine este doar o proiecție a minții. Un vis frumos sau, uneori, o spaimă mascată în organizare.

Noi, oamenii, trăim într-un carusel al fricilor. Ne e teamă că nu vom avea, că nu vom reuși, că ne vom îmbolnăvi, că nu vom fi suficienți sau că vom fi uitați. Trăim cu frica de necunoscut mai mult decât cu iubirea pentru cunoscutul pe care îl respirăm chiar acum. Însă niciun plan, niciun contract, niciun medic și niciun sistem de pensii nu ne poate promite un singur minut în plus. Avem doar clipa asta. Doar respirația asta. Doar azi. Și fix asta uităm să trăim în liniște și în pace: ACUM-ul. Și, uneori, ne trezim – cum am făcut-o și eu azi – că ne bucurăm cu adevărat de ceea ce avem, nu de ceea ce ne lipsește.

Am fost azi la irisuri, la propriu și la figurat. Eu și Amore Mio ne-am lăsat priviți de lupa profesională a Alinei din Arad și am descoperit o lume fantastică: lumea din ochii noștri. Ochii omului sunt un Univers. Crezi că ai ochi căprui sau verzi sau albaștri – dar în realitate, culoarea irisului este o iluzie. Este dată de combinația microscopică dintre melanină, colagen și modul în care lumina se reflectă în structura irisului. Practic, ochii tăi sunt un mozaic unic. Nimeni nu mai are combinația asta de culoare, lumină, nuanță și reflexie. Ochiul tău e unică artă în lume. Exact ca tine.

Și m-am gândit – ce bine că văd! Ce bine că pot merge! Ce bine că sunt pe două picioare, fără medicamente, fără perfuzii, fără analize înfricoșătoare. Și câți dintre noi nu uităm să fim recunoscători pentru aceste lucruri simple? Când, de fapt, ele sunt miracole.

În România, femeile trăiesc în medie cu aproape 7 ani mai mult decât bărbații. Asta ne spune ceva despre cât de mult se încarcă OM-ul cu griji, cu tăceri, cu eforturi neîmpărtășite. Soarta este, în fond, aceeași pentru toți – dar felul în care o trăim face diferența.

Și aici, în prezent, se dă lupta noastră cea mare. Între liniște și furtunile minții. Între a fi și a avea. Între “acum” și “cândva”. Ne pierdem în muncă, ne întrecem în planuri, ne închidem în frici și uităm că, în relațiile noastre, în fiecare om pe care îl întâlnim – e un dar. Poate uneori dureros, dar mereu cu sens.

Nimeni nu intră în viața noastră întâmplător. Nici omul care ne-a rănit, nici cel care ne-a iubit, nici cel care ne-a respins. Fiecare vine să ne arate o oglindă. Uneori o lecție despre viață, alteori o lecție despre NOI, ori despre EI. Doar că nu putem învăța nimic dacă nu vedem ceea ce ni se arată ACUM.

Și da, oamenii mor. Așa cum vin, pleacă. Uneori brusc. Alteori în timp. Și rămâne în urma lor o poveste neterminată. Un cuvânt nespus. Un plan neîmplinit. O rochie în șifonier. O fotografie. Dar mai ales – rămâne absența, care doare al naibii de tare în ochii celor care nu îi mai pot vedea, focusa, atinge, iubi și fizic.

Așa că astăzi, în ziua 286, te invit să simți clipa asta. Să te uiți în ochii tăi în oglindă și să vezi ce vezi. Nu ce “ai vrea” să vezi. Să simți aerul pe piele, pământul sub pași, bucuria unui gest simplu, recunoștința că încă poți.

Azi, nu mâine, e viața ta. Restul… sunt povești despre viitor, dragul meu drag OM.

OM