Zilele 317, 318, 319 și 320 – Tehnic, noi femeile nu o ducem bine…

Păi, în cazul meu, așa se întâmplă de când mă știu. De mică am fugit de tot ce înseamnă „tehnologie”, cu tot cu instrucțiunile ei de utilizare. Adică nu e ca și cum nu m-aș descurca, dar de ce să o fac, dacă poate altcineva să apese butoanele în locul meu? Eu știu să apăs, dar alte butoane, unele mai subtile…:))

Adevărul e că noi, femeile, funcționăm mai cu inimă, mai cu suflet, cu trăiri intense și analiză emoțională pe toate fronturile. Așa că, da, trăiască emisfera cerebrală dreaptă! Cea responsabilă cu imaginația, creativitatea, intuiția, empatia și toate minunățiile astea care ne transformă în zeițe urbane cu multitasking emoțional. Partea stângă? Aia cu logica, calculele, mecanismele, structurile și firele? N-am avut-o la ofertă când s-a făcut distribuția. Ori o fi fost în revizie. Ori poate eram plecată după emoții.

Ei bine, de ziua mea, Amore a decis să mă surprindă. Și m-a surprins, ce-i drept. Cu un telefon nou-nouț, ultimul model de telefon cu diamante de multe karate-kido 2 (kidding!:))), pe care l-am scos din cutie cu aceeași emoție cu care deschideam cândva guma Turbo. Doar că de data asta, în loc de surpriză cu dinozauri, am avut parte de… transferuri.

Transferuri de pe vechiul telefon pe ăsta nou, care mirosea a tehnologie proaspătă și stres. Noroc cu el – el, adică Amore – care s-a ocupat de tot: date, contacte, poze, aplicații, mesaje, sufletul meu digital întreg. Eu doar am privit cum butonează, periodic și el cu răbdarea la limită, ca un chirurg de urgență, în timp ce eu aveam fața unei asistente emoționale căreia îi era dor de Nokia 3310:))).

Și când am crezut că s-a terminat, ce să vezi? A început calvarul. Aplicație cu aplicație, m-a pus diavolul să le deschid. „Trebuie să reintroduci parola”, îmi zice telefonul, cu o inocență pasiv-agresivă. Care parolă? Cea pe care am inventat-o acum 8 luni-1 an-2 ani, într-o criză de securitate personală, formată dintr-un caracter special, două cifre și un cuvânt în sanscrită, aparent.

Update-uri peste update-uri. Notificări, permisiuni, acceptă termenii și condițiile (pe care, evident, nu-i citește nimeni niciodată, dar pe care le-am acceptat cu toată neîncrederea unui om care semnează un contract pe viață). Până la urmă am pierdut  câteva zeci de notițe din NOTES, pe care le voi reintroduce manuelll. O luăm la mână, ce să-i faci, dacă uneori până și tehnologia se bate pe ea însăși.

Pe bune, m-a enervat tot procesul ăsta mai ceva ca atunci când mi s-a terminat bateria fix când aveam selfie-ul perfect și lumina bună.

Dar, hei, cine sunt eu să mă plâng? Am un telefon nou, cadou de la un om bun, iar eu am reușit, într-un final, să-mi reiau controlul (parțial) asupra vieții digitale. Să nu mai zic că îmi merge aplicația de bancă doar cu recunoaștere facială – deci practic, telefonul știe cine sunt. Asta e relație, nu glumă!

Și ca să închei pe un ton optimist… nu știu să instalez o imprimantă, nu știu să resetez un router, dar știu să schimb un bec. Și uneori, chiar și părerea. Hai, cheers for life, tăită prin lupa emisferei cerebrale drepte.

OM