Zilele 337 și 338 – Alegem ceea ce suntem, până la urmă.

Este din nou târziu. Îmi propusesem să nu mă mai așez la pupitrul virtual seara, dar nu mi-a ieșit nici azi. Viața mea este așa, acum. M-au inspirat, azi, alegerile mele, din viața mea de până acum. Nu sunt mândră de toate, știu că puteam să le fac mai bine, dar învăț să accept, să înțeleg rolul și rostul alegerilor mele de până acum.

În fiecare zi aleg. Aleg să fiu, să spun, să tac, să merg, să stau, să iubesc, să plec, să rămân. De la un punct încolo, am înțeles că viața mea nu este doar despre ce simt eu, ce vreau eu, ce mi se pare mie că ar fi bine. Ci despre NOI. Despre cum ne influențăm unii pe alții, despre cât de mult putem străluci sau răni prin alegerile noastre.

Am ajuns într-un moment al vieții în care nu mai pot alege „la întâmplare”. Și, sincer, nici nu mai vreau. Am învățat că libertatea vine la pachet cu responsabilitate. Că nu e suficient „să aleg ce-mi place”, dacă nu sunt dispusă să-mi asum ce vine după. Că, uneori, ce-mi place pe moment poate să doară mai târziu, pe mine sau pe altul. Și-atunci, aleg altfel. Mai conștient. Mai cu inimă, dar și cu minte. Mai matur, mai elevat în conștiință. Este important să ne ascultăm corpul, nu doar capul, ori inima, când facem alegerile. Corpul știe. Știe când e prea mult. Când nu e potrivit. Când ceva nu e pentru noi, oricât de bine ar suna în teorie. Mi-au trebuit ani să învăț să-mi ascult „NU-urile” din trup. Ani în care am zis „DA” de frică, din rușine, din presiune, din nevoia de validare. Azi, le spun nu. Cu blândețe. Cu încredere. Cu claritate și cu multă asumare.

Pentru mine, a alege înseamnă să stau dreaptă în fața propriilor adevăruri. Să nu mai fug. Să nu mai caut scurtături. Să nu mă mai las dusă de curentul social. Să mă întreb mai des de ce simt ce simt…? Ce vreau cu adevărat? Ce e bine pentru noi toți, nu doar pentru mine?

Mi-am asumat alegeri grele în ultimii ani. Alegeri care m-au schimbat, care mi-au mutat prioritățile, care m-au forțat să cresc, de multe ori de una singură. Am lăsat în urmă relații, idei, proiecte, drumuri, locuri, visuri vechi. Le-am mulțumit, dar am plecat. Și nu, nu a fost ușor. Dar a fost eliberator, se pare, în final. Am învățat că nu orice drum care pare bun la început rămâne potrivit pentru cine devin. Și că pot să aleg din nou. Oricând. Cu responsabilitate. Cu libertate. Cu inima în față. Am plâns râuri, oceane, am suferit în taină și m-am condamnat. Am rămas mută chiar și în fața mea, de multe ori, crezând că voi ajunge niciunde cu alegerile făcute, la un moment dat. Dar, iată că nu a fost așa… Am renunțat la relația de după divorț, crezând că nu voi mai ajunge să iubesc, să fiu iubită. Dar am reunțat pentru că mi-am ascultat triada: CORP, MINTE, SPIRIT. Și când corpul spune NU, e bine să îl respectăm și să plecăm cu multă forță de acolo, de unde totul este inghețat pentru el.

Pentru viitor, manifest o lume în care aleg cu sens. Cu discernământ. Cu iubire. O lume în care libertatea nu e o scuză pentru nepăsare, ci o poartă către responsabilitate profundă. În care ne ascultăm nu doar gândurile, ci și corpurile, emoțiile, visurile. O lume în care ne alegem unii pe alții cu conștiență, nu din frică, nu din goluri, nu din așa trebuie.

Pentru că, da! Suntem ceea ce alegem. În iubire, în carieră, în alimentație, în prieteni, în valorile după care ne ghidăm. Și de la un moment dat încolo, nu mai merge cu mă las dusă de val. Nu la 42 de ani. Valul mă poate duce departe de mine însămi. Eu vreau valul care mă ridică și mă coboară lin, aterizând, în final, pe plaja mea luminoasă, caldă și plină de bunătate iubitoare.

Azi, aleg să fiu OM. Conștient. Asumat. În fiecare decizie mică sau mare. Și te aleg pe tine, după ce m-am ales mai întâi trezită  pe mine.

OM