Zilele 356 și 357 – Relația de cuplu: ce înseamnă suflet pereche?

Să poți fi acceptată în cea mai raw formă a ta de către cel ce te alege zi de zi. Asta cred eu că înseamnă iubirea adevărată — acea conexiune care nu se teme de vulnerabilitate, care nu fuge când lucrurile devin grele, care rămâne acolo, prezentă, autentică. Sufletul pereche nu e despre perfecțiune, ci despre oglindire. Despre acel om care te vede cu adevărat, dincolo de măști, de frici, de așteptări.

Astăzi, eu sunt împlinită. Aici, acum. Alături de sufletul meu pereche, chiar dacă au fost sute de kilometrii care ne-au desparțit  pentru o vreme, inima mea îl simte aproape în fiecare clipă. Îl simt în gândurile mele, în liniștea de seară, în mirosul cafelei de dimineață, în mesajul scurt care îmi luminează ziua. El nu știe asta, dar fiecare semn de la el a fost cu soare în pieptul meu. Nimeni nu ne poate dezechilibra, nicio intervenție puerilă a unora, nicio tendință absurdă a altora.

Mi-e dor de el, de prezența lui caldă, de privirea aceea care spune tot fără cuvinte. Îl aștept acasă, cu brațele mele calde și cuprinzătoare, pline de recunoștință și de iubire matură. Nu pentru că am nevoie de el ca să fiu întreagă, ci pentru că împreună suntem o versiune mai frumoasă a noastră. Și așa am simțit din prima clipă alături de el. Mă mai provoacă, ce-i drept, dar știu că o face cu cele mai bune intenții și complet conștient, din inimă. Sufletul pereche nu este doar despre pasiune, ci despre liniște. Despre acea pace interioară care vine când știi că ești exact unde trebuie să fii, în inima celui care te iubește așa cum ești, cu adevărat.

Așa că azi aleg să trăiesc iubirea în forma ei cea mai simplă și profundă: recunoștința pentru ceea ce am, credința în ceea ce urmează și bucuria de a ști că dragostea adevărată mereu găsește drumul spre casă. ACASĂ este în NOI atât de frumoasă.

OM