Ziua 138 – Cronofagie

Timpul este și nu este. Mereu mă plâng că nu am timp, dar cumva, în același timp, am impresia că îmi scapă printre degete, fiind continuu prinsă în vârtejul activităților zilnice. De fiecare dată când îmi spun că nu am timp pentru ceva important, îmi dau seama că, de fapt, poate nu îmi gestionez timpul așa cum ar trebui. Nu am timp pentru gătit, deci aleg calea cea mai ușoară, fast-food-ul sau semipreparatele, ignorând faptul că hrana pregătită acasă îmi aduce nu doar beneficii nutriționale, ci și momente de relaxare și de autocontrol.
Ziua 138 o dedic acestui concept: TIMPUL.

Nu am timp pentru sport, așa că amân constant, spunându-mi că „mai târziu” o să fie mai bine, că „când o să am mai mult timp, o să mă apuc de sport”. Dar în realitate, timpul nu apare așa, de la sine, niciodată. Și ajung să fiu mereu în aceeași stare de neîmplinire, de lipsă de energie, care mă face și mai leneșă în a acționa. Nu am timp pentru prieteni, pentru conversații profunde, pentru momente de adevărată conexiune. Dar, în schimb, îmi spun că „ei sunt acolo, înțeleg, nu mă vor abandona”. Aș dori să le ofer mai mult timp, dar mă trezesc că rămân adâncită în propriile gânduri și preocupări, pierzându-mă într-o agendă mereu aglomerată.

Nu am timp să citesc, pentru că seara sunt prea obosită să mă așez liniștită cu o carte. Sau, cel puțin, asta îmi spun. Când, de fapt, poate că, prin simpla alegere de a înlocui câteva minute de răsfoit pe telefon cu o pagină dintr-o carte, aș putea să aduc mult mai multă valoare în viața mea. Nu am timp să călătoresc pentru că sunt prinsă într-o rutină care mă face să uit cât de mult îmi doresc să explorez lumea. Mă tem că ieșirea din zona de confort și ruperea de la sarcinile zilnice mi-ar zdruncina echilibrul, dar știu că, în realitate, chiar acele pauze ar putea să îmi aducă mult mai multă claritate și liniște interioară.
Și, cel mai grav dintre toate, nu am timp pentru mine. Îmi pun mereu pe ultimul loc nevoile, dorințele și pasiunile, convinându-mă că nu sunt suficient de importantă pentru a-mi dedica momente de grijă personală. Uit adesea că eu sunt primul meu refugiu, că pentru a putea să fiu acolo pentru ceilalți, trebuie să am grijă de mine mai întâi.

Cronofagie pe câmpie…

Dar ce fac eu, totuși, complet neconstructiv, care îmi „mănâncă” timpul prețios? Mă pierd în activități ce nu aduc niciun progres real, niciun beneficiu pe termen lung. Mă las distrată de notificările telefonului, de zgomotul constant al lumii din jurul meu. Petrec minute, ore, zile întregi în fața unui ecran, în loc să folosesc aceleași momente pentru a construi ceva care să mă împlinească. Mă las prinsă de rutina zilnică, uitând să mă opresc și să reflectez la ceea ce contează cu adevărat. Și astfel, timpul continuă să se scurgă, iar eu continui să cred că nu am timp, când de fapt nu am învățat să-l gestionez.
Timpul nu se va schimba niciodată, dar poate că pot să schimb eu. Pot să învăț să fac alegeri mai conștiente, să-mi prioritizez momentele și să îmi dau voie să trăiesc în prezent. Așa cum spunea Ganga White: „Yoga nu ia timp, ci oferă timp.” Poate că, prin învățătura yoga, învăț să trăiesc fiecare moment cu mai multă conștiență, să folosesc timpul în moduri care îmi aduc împlinire și să renunț la acele obiceiuri care îl consumă fără sens.

OM, fă-ți TIMP, ia-ți timp și TRĂIEȘTE cu TIMP.

P.S. Mai sus, nu m-am descris pe mine. Dar DA, nici eu nu am timp pentru minte din ele, însă învăț să îmi prioritizez VIAȚA tot mai bine.

OM