Ziua 137 – Why worry?

Despre Viață și moarte…

M-a inspirat Puterea Prezentului și faptul că singura siguranță mi-o poate oferi doar secunda respirată ACUM. Ziua 137 este pentru voi, cele două fațete universale care vă completați și va unificați. Dacă îmi e frică? Nu știu, dar tot ceea ce știu este că vreau să simt că TRĂIESC această viață de OM prin toții porii pielii mele. Și da, sunt pro Carpe Diem până la final.

Viața și moarte sunt pentru mine un joc al polarităților firești, două forțe care coexistă într-un dans tăcut, învăluite în misterul existenței umane. Mă uit adesea la viața mea, la tot ce am trăit și am simțit, și îmi dau seama că suntem mereu pe un fir subțire între naștere și dispariție. Suntem atât de vii, dar atât de fragili. Toate dorințele, temerile și luptele noastre sunt într-un fel legate de acest drum inevitabil pe care îl vom parcurge cu toții: moartea.

Deși ne este frică de moarte, ea este inevitabilă și, într-un fel, este ceea ce ne face să apreciem cu adevărat viața. Fiecare respirație, fiecare moment trăit devine prețios pentru că știm că într-o zi nu vom mai fi aici. Moartea este, în esență, o parte a noastră, chiar dacă încercăm să o evităm sau să o negăm. Cei care se tem de moarte, de fapt, se tem de viața neînțeleasă, de esența ei, de ceea ce înseamnă cu adevărat să trăim.

Moartea nu este ceva de care să ne temem, consider eu. Este doar o transformare, o schimbare de formă. Ceva care face parte din acest ciclu etern al existenței. Poate că singura libertate reală pe care o avem este de a trăi cu adevărat fiecare clipă, știind că la final, tot ce va rămâne impregnat în noi va fi amintirea a ceea ce am fost și am făcut. Fiecare dintre noi se află pe acest drum, dar nimeni nu știe când va ajunge la capăt. Capătul nu est finalul final, vreau să cred. Visez într-o formă intuitivă că mai e ceva după, că nu e totul gata în cea de MAI APOI.

Și, până atunci, ce rost are să ne pierdem în grijile zilnice, în fricile noastre? Ce rost are să trăim în umbra morții, uitând să trăim cu adevărat însăși VIAȚA? De ce să ne îngrijorăm când știm că, la final, toți vom pleca, dragă OM?

Why worry, if we are all gonna die?!

Buddha spunea: „Moartea nu este nimic. Eu nu am pierdut nimic. Viața mea este plină de iubire și înțelepciune. Ceea ce am trăit rămâne în inimile celor care au înțeles.”

Iar eu vreau să fiu una cu înțelesul. Asumată.

OM