Ziua 24 – Ars longa, vita brevis. Nu sunt remediu. Dar știu să iubesc.
Ziua 24 este aici. Este bine. sunt OM.
Azi, am avut o zi atât de bună, chiar și înspre final, când m-ai provocat, OM. Nimeni nu a câștigat, dar am evoluat. Mi-ai adus o lecție interesantă, în Aula Magna a sufletului meu. Nu sunt remediul perfect pentru o inimă suferindă, dar sunt aici să iubesc. Exorcizare mentală am avut cu tine. Îmi lipsește o formă de autoritate care să mă pună la punct din când în când. Adevăr.
Doi copii și viața mea.
Am cinat cu copiii și am văzut în ei, privindu-i, tot sensul vieții mele cu totul. Sunt atât de frumoși în interior, precum și în exterior. Sunt atât de recunoscătoare, că am avut această onorabilă oportunitate de a le fi lor mamă. Eram așa de mică… Doar 24 de ani… Visam și eu să fac ceva cu viața mea profesională. Să îmi arăt mie, că sunt bună la ceva, că la 24 de ani am toate atuurile să mă ridic și să cresc în Jurnalism, chiar și departe de casă, tocmai în Germania. Apoi, a venit L.. Era Lulu în pântecul meu și am păstrat rodul iubirii. Inima mea scumpă și sensul vieții mele avea să fie Maestra mea dintotdeauna L.. Primele simptome au fost în stația de autobuz, în Augsburg, la întoarcerea acasă, de la cursul de limbă germană. Am respirat adânc, atunci, și am izbutit să ajung acasă, unde locuiam cu A., OM-ul cel mai minunat, care urma să îmi devină soț și unicul tată al copiilor mei. Era L. în burtica mea. Apoi, la mai puțin de doi ani, era M. în același loc cald. Datorită lor sunt astăzi MAMA.
NU este ușor, dar este cel mai împlinitor
Azi, am revăzut poze cu copiii de când erau mici, bebeluși. Am retrăit, prin albumele de poze din bibliotecă – „altmodisch”, viața mea. Dacă toate stelele s-ar fi aliniat, nu am fi fost azi aici. Știu că și tu știi. Știu că în sinea ta șimți că, undeva, cândva, nu a mai fost să fie. Că a devenit totul greu și apăsător. Că ne-am simțit, de mai multe ori, aripile rupte și sângerânde. În viața aceasta, nu a fost să fie timpul nostru. Au fost ani în care am trăit atâtea și atâtea. Am simțit că ești salvarea mea de cele mai multe ori. Gândul la divorțul meu mă punea la pământ cu fiecare secundă. Apoi, gândul la singura mea căsnicie „eșec” mă făcea atât de tristă. Mereu m-am întrebat de ce eu?… De ce mie?… Am vrut să mor. Am crezut că nimic nu va mai fi bine și bun fără tine, că mă căiesc în fața tuturor greșelilor și că aș vrea să dau timpul înapoi. Eram mică, pe atunci. Aveam atâtea erori cognitive. Dar iubeam, atât cât știam.
Timpul potrivit există. Timpul nepotrivit există și el.
Uneori, întâlnim momente perfecte, piese frumoase, dar timpul care le conține nu este cel potrivit. Acul subțirel din cadran nu este în secunda în care să le așeze ușor pe toate în timp, în rama ceasului sculptat cu delicatețe…
Uneori, aproape toate se potrivesc, însă nu este timpul potrivit, pentru ca ele să se alinieze în liniște, în pace, în siguranță.
Atunci, când acele o iau razna, timpul se pierde în ceas, ceasul devine greoi și secundele își pierd conținutul. Să nu forțăm, să nu luptăm, să nu ajungem războinicii obosiți pe câmpul de luptă, presărat doar cu flori… Să nu călcăm pe ele, să le lăsăm să își crească povestea. Să pășim cu blândețe și curaj înainte, privind florile cu bucuria cu care le-am și crescut, îngrijit și trăit, lăsând timpul să le potrivească pe toate.
Când secundele nu au loc în ceas, ceasul devine un timp nepotrivit pentru momente cu liniște și pace, în siguranță, iar ele se pierd în haosul mult prea mare. Timpul trece fără conținutul prețios al conexiunii înalte. Și, atunci, îți lași timp.
To be or not to be…
Ceea ce primim nu este ceea ce vedem. De multe ori suntem surprinși de ceea ce este de fapt. Avem dreptul, însă, de a alege: merg mai departe și risc sau mă opresc și risc.
Eu am multe de oferit. Atât de multe, încât mă întreb dacă ești pregătit, OM, să le cuprinzi în tine. Azi, sunt concretă aici, în ochii tăi. Și nu îți garantez că te voi iubi perfect. Nu știu cum este să o fac astfel. Adevărul, însă, este că aleg să rămân. Acum. Aici. Să nu uiți să mă strângi în brațe, chiar dacă nu mă vei iubi complet. Să nu uiți care este intenția ta. Vreau să risc din nou. Aleg să rămân. Iar de ziua aniversării nostre, mai bine nu adu nimic, în afară de tine cu totul, aici, pentru noi. Pentru o clipă de neuitat, în eternitate.
„Wanna be my baby?”
OM