Ziua 156 – Sattvic. VENI. VIDI. PACE. OM

Ziua 156 este pentru mine o zi dedicată sattvic-ului. Am postit, azi, cu sufletul meu tot. Am hrănit inima cu PACE, am privit-o și am îmbrățișat-o cu iubire și cu empatie. I-am oferit hrană Divină, credință și speranța că toate vor fi așa cum God a hotărât pentru mine și viața mea. O ascult zi de zi, încerc să îmi dau seama ce mi s-a întâmplat. Încă învăț să mă înțeleg și să fiu complet responsabilă în acțiunile mele. Ceva mi s-a petrecut în corp… M-am întors atât de centrată, atât de clarificată în multe aspecte din viața mea, atât de inspirată să creez și să îmi urmez vocea, să nu mă las stinsă în culori din cauza minusurilor, din cauza lipselor, a nevoilor aparente… Să privesc în apele mele cu claritate și să văd ADEVĂRUL meu în ADEVĂRATA EU.

Azi, în această filă de poveste autentică, am să scriu ziua cu numărul 2, dedicată lecțiilor învățate în cele 7 zile spirituale, din cadrul Wellness Retreat Egipt 2025.

Digestie inactivă

Sunt acasă și este trecut deja de miezul nopții. Sistemul meu digestiv încă suferă după invazia cu bacteria care mi-a dat peste cap alimentația și tranzitul intestinal. Am ajuns la 51 de kilograme, cum nu am mai fost de vreo 8 ani. Îmi ascult și onorez corpul cu răbdare și îl privesc cu admirație pentru forța și puterea pe care le are înspre a-mi servi la muncă, în sarcinile cotidiene și în interacțiunea cu exteriorul maxim de consumator. Ascult muzica ce îmi inundă cu abundență mintea de optimism și de pozitivizm. În Egipt, am primit ceva esențial pentru drumul meu, calea care mă așteaptă pregătită cum este cel mai potrivit și bine pentru mine. REcentrarea.

 

No more love at distance, please GOD!

Nu sunt proiectată în design-ul meu să fac parte din așa ceva. A avut deja două încercări. M-au scurs de putere amândouă, chiar dacă mi-am dorit cu toată inima să funcționeze. Distanța în cuplu, cuplul la distanță nu are durată lungă. Știu, va fi șocant pentru mulți dintre voi să mă citiți azi, dar… sunt și rămân un OM real, autentic și poate o sursă de inspirație pentru unii dintre voi… Refuz să cred că îmi voi găsi împlinirea în continuare în relații la distanță. Azi, mă simt suficient de curajoasă să îmi recunosc greutatea și apăsarea cu care în fiecare zi mă trezesc de ceva vreme, din nou, când mă gândesc la relațiile mele la distanță, de după divorț. Nu, iubirea la distanță nu este capabilă să dărâme munții,  cel puțin nu pe ai mei. Nu este capabilă să facă OM-ul să se sacrifice cu toată viața lui pentru cea dorită sau cel dorit. Dau dovadă de egoism? Nu cred. Eu vreau să cred că dau dovadă de maximă conștientizare a ceea ce mi se întâmplă și a felului în care aleg să îmi construiesc drumul în expediția aceasta fascinantă, care mi-a fost dată înspre TRĂIT. Nu am timp de distanțe, nu am timp de neîmplinire și de nefericire. Nu vreau să cred că lipsa armoniei depline trebuie acceptată și îmbrățișată. Vreau să rămân o idealistă și să cred că viața mi-a rezervat altceva, ceva mai potrivit mie, ceva care să fie în echilibru corp, spirit și minte. În cuplu, există momentele de cumpănă, apar seundele nedormite și apăsătoare, intervin întrebările existențiale și, mai presus de orice, apare, la un moment dat, importanta și de netrecut cu vederea întrebare: ACUM, către ce mă îndrept eu, către ce ne ducem NOI? Și dacă ACUM nu este echilibrat, armonizat și suficient, atunci… Speranța leșină din lipsă de forță. Nu este suficientă iubirea doar pentru unul dintre aspectele din cel de lângă tine. Nu ai cum să îți sacrifici sufletul și timpul pentru ceea ce „va să vină”, pentru planuri care oricum de la bun început păreau de neatins, pentru visători cu ochii deschiși și pentru o perspectivă utopică de transpunere în ceva ce VA SĂ FIE, căci așa simt eu. Nu sunt prietenă cu răbdarea în multe privințe din viața mea, dar când vine vorba de vocea trupului meu, ohhh aici, aici sunt expertă în ascultarea sa. Și m-am desprins. Punând cap la cap tot ceea ce am trăit, cu situații, circumstanțe și momente, am ajuns singură și nesilită de nimeni să aleg. Să aleg încrederea că merit ceea ce mereu am visat cu ochii închiși și deschiși.

Și am ales PACEA. Am ales calea către vocea mea interioară și știu că nu am să dau greș cum niciodată nu am dat greș. Vreau O VIAȚĂ acum, AICI, cu împlinire sufletească, cu tot sistemul meu celular angajat în ceva ce are șanse REALE să crească în mine, să cultiv binele și bunul către direcția satisfacție deplină cu viața mea sentimentală. Mă condamnați? Mă judecați sau sunteți alături de cei ce au curajul să se simtă pe ei mai presus de orice altceva și să ia decizia care doare cel mai tarecu orice risc pământesc? Distanță în cuplu, cuplul la distanță fără perspective de viitor apropiat au viabilitate? Penru unii, da. Însă, nu este pentru mine ecuația potrivită aceasta, nu este ceea ce îmi mai doresc să am, nu doresc să mai primesc așa ceva, o astfel de provocare de la GOD. Compatibilitatea este esențială, nu doar chimia. Chimia este la fel de importantă precum este și compatibilitatea. Dar când distanța pune atâtea piedici și te dezinspiră, atunci… Atunci te duci… Se duce chimia, iar dacă nici compatibilitatea nu este pe aliniamentul vertebral în forma potrivită pentru tine, alegi să te asculți să să renunți.

Și mă duc. Mă duc din nou în mine și spun atât: „sometimes… it’s all a big surprise”… „And now we are not standing face to face anymore. Our chance had past… I go and save the best for last…”

Lecția cu numărul 2: să îmi ascult de la bun început intuiția și vocea corpului. Să nu renunț la mine pentru nimeni, pentru niciun ideal aparent potrivit mie. Să nu mă mai abat de la ceea ce îmi doresc dintotdeauna: un OM alături de mine, la bine și la greu, AICI, ACUM, cu TIMP.

Fie voia ta, Doamne, facă-se cum dorești TU, dar fără distanțe fizice, rogu-te cu toată inima mea.

În viață, nu pierdem nimic din alți OM ori de la alți OM. Singura pierdere dramatică este să ne pierdem pe noi din noi… Iar eu nu îmi permit această tragedie.

Am credință și încredere în tot ceea ce fac. I am so glad i found you! Mai confidentă, sigură pe Sine și centrată cum nu ai fost de când te-am cunoscut, dragă, OM-Nico.

În Săptămâna Patimilor, aleg să fiu cu OM-Nico, să îl ascult cu toată empatia din lume și cu toată iubirea de sine… din INIMĂ.

Mulțumesc, GOD! TE cred.

OM