Ziua 185 – Viața nu are înțeles. Noi suntem înțelesul Vieții…

Când motorul inimii se oprește… și apare un călugăr

Cu aproximativ un an în urmă, simțeam o oboseală greu de definit. Nu era doar o lipsă de energie, ci o epuizare subtilă, care venea parcă din miezul ființei mele – poate din inimă, poate din suflet sau, cine știe, din direcția greșită în care mă grăbeam. Nu mai căutam nimic în exterior, dar exact atunci, într-un moment de tăcere interioară, viața mi-a scos în cale o întâlnire neașteptată: o conferință cu Tulku Lobsang, un maestru tibetan care nu avea să îmi dea răspunsuri salvatoare, ci să-mi reaprindă în inimă întrebările pe care le uitasem.

Am mers la eveniment cu o curiozitate simplă, fără mari așteptări. Și totuși, am plecat de acolo cu o senzație de pace profundă, ca o pulsație caldă care mi-a rămas în piept zile întregi. Tulku nu vorbea despre fericire în termeni abstracti sau în fraze motivaționale. Pentru el, fericirea nu era o destinație, ci o practică zilnică, o alegere la fel de firească precum a respira sau a mulțumi pentru ceea ce ai, chiar dacă pare puțin. Cuvintele lui, spuse cu blândețe, dar cu o claritate pătrunzătoare, au deschis în mine un spațiu nou. Atunci mi-am dat seama că, prea mult timp, așteptasem să vină viața spre mine, să mă valideze, să mă împlinească, să îmi confirme că sunt „pe drum”.

Tulku a vorbit despre acceptarea schimbării ca sursă de libertate interioară. Spusele lui nu aveau nimic dintr-un discurs teoretic – erau observații vii, izvorâte dintr-o cunoaștere trăită. M-am simțit provocată să privesc altfel lucrurile: dacă viața e un râu și eu deja sunt în barcă, ce sens are să mă agăț de maluri care dispar? Poate e mai bine să vâslesc, chiar și fără garanții, dar cu inima deschisă.

Una dintre imaginile cele mai puternice cu care am plecat de la acea întâlnire a fost cea a vieții ca hotel temporar. Mi-a dat un sentiment intens de umilință frumoasă – că suntem doar în trecere, oaspeți într-o lume care nu ne aparține cu adevărat. Iar dacă tot plecăm într-o zi, de ce să nu lăsăm în urmă un pic de lumină, de bucurie, de liniște?

Când te regăsești în mijlocul drumului

Un alt moment profund a fost cel în care am înțeles că nu trebuie să caut scopul în afara mea. Nu trebuie să alerg după „de ce-uri” sau să-mi fabric obiective în numele unui sens mai mare. Tulku mi-a reamintit că viața însăși e drumul, iar noi suntem chiar scopul. Contează cum trăim, cum iubim, cum ne ridicăm de jos. Nu este despre a ajunge undeva, ci despre a fi complet prezent în fiecare pas.

Poate cel mai puternic impact l-a avut reflecția despre moarte ca profesor suprem. Într-un mod ciudat, ideea sfârșitului a adus cu ea o poftă mai mare de a trăi. De atunci, micul dejun a început să capete un gust nou – nu pentru că s-a schimbat cafeaua sau pâinea, ci pentru că eu am început să le simt cu adevărat. Lumina dimineții, clinchetul linguriței, clipa aceea simplă… toate au devenit daruri.

Am plecat de la acea întâlnire nu cu soluții, ci cu o altă atitudine. Și în acea lună de mai am luat una dintre cele mai grele și importante decizii din viașa mea. Îm septembrie 2024, am pornit la drum din nou mână în mine cu mine, după patru ani de relașie cu OM-R… Am început să simt mai puțin nevoia de control și mai multă încredere. Mi-am permis să renunț la întrebări care nu aveau răspuns imediat și să rămân în deschiderea momentului. Tulku nu a venit să mă salveze, nici să mă „repare”. Dar a fost scânteia de care aveam nevoie ca să pornesc din nou motorul inimii mele.

Acum, în ziua 185 dintr-un jurnal al autenticității, pot spune din toată sinceritatea mea: fericirea nu e o destinație pe care o cauți. E o stare pe care o inspiri. Iar viața? Nu e o problemă de rezolvat, ci o întrebare care se modelează în cine alegi să fii în fiecare zi.

Și azi, la ziua 185 din acest jurnal de autenticitate, pot spune asta cu toată sinceritatea mea de OM:
Fericirea nu se caută. Fericirea se respiră.
Iar viața… ei bine, viața nu e o problemă de rezolvat.
E o întrebare care își găsește răspunsul în cine aleg eu să fiu.

(Va urma – Partea II: Despre Frică, Schimbare și Curaj)

OM