Ziua 232 – Când relațiile de cuplu se sfârșesc, dar rămâne doliul emoțional…

Ce ar fi să expun astăzi despre despărțiri și despre ce se întâmplă, atunci când nu ne trăim și nu ne acceptăm finalul, rămânând în doliu chiar și în următaorea relație romantică. Sunt în ziua 232 din Jurnalul atutentic și m-am lăsat inspirată de despărțirile de care tot aud și de lipsa acceptării durerii, a filtrării și cernerii cu timp a emoțiilor care se nasc în urma încheierii unui capitol esențial din viața noastră. Nu toate finalurile aduc liniște. Uneori, chiar dacă o relație se rupe formal – printr-o despărțire, divorț sau pur și simplu o distanțare – rămâne în urmă o prezență tăcută, persistentă: „doiul” emoțional. E acel ecou al legăturii care a fost, acea impresie că nu ești chiar singur, că încă mai porți în tine pe celălalt. Și, mai ales, că n-ai încheiat cu adevărat. Și, de multe ori, se dovedește că nu, nu ai încheiat-o cu celălalt întocmai din lipsa timpului, pe care nu ți l-ai acordat înspre a te reimacula și pregăti pentru următorul partener de cuplu.

Ce este „doiul” emoțional?

Este o formă subtilă de atașament care persistă după încheierea relației. Deși viața merge înainte, mintea și inima rămân prinse în dinamica veche: te întrebi ce face, îți imaginezi ce ați fi putut deveni, retrăiești conversații, te porți încă „ca și cum”. Poate păstrezi mesaje, fotografii, poate te întrebi dacă mai are sens să speri. „Doiul” emoțional se manifestă în: rămasul emoțional în trecut, chiar dacă faptic ești singur, comparații constante între foști parteneri și cei noi, dorința de a reface sau repara ceva ce nu mai există, blocarea în regrete, vinovății sau „dacă aș fi…”.

De ce rămânem în acest „doi”?

Pentru că durerea este reală. Pentru că inima nu închide ușile la comandă. Pentru că uneori finalul nu e clar — poate a fost brusc, nediscutat, nedigerat. Alteori, pentru că iubirea a fost reală, dar incompatibilitățile la fel de reale.

Mai există și partea noastră profund umană care caută coerență: vrem ca tot ce am simțit să fi avut sens. Și dacă tot ce a fost între noi s-a sfârșit, cum mai facem pace cu emoțiile care rămân?

Din „doi” îndoliat la un „unu” împăcat?

Este vorba de foarte multă acceptare și conștientizare a faptului că relația s-a încheiat și nu doar temporar, ci pentru totdeauna. Oricât ar durea, este primul pas spre vindecare. Apoi, este nevoie de integrarea emoțiilor și de evitarea refulării și umplerii cu durere. Eu recomand activitățile de grup, intracțiunea cu prietenii și cu comunitatea în care ne simțim în siguranță. Totodată, orice hobby care poate fi efectuat zilnic ajută. Nu recomand însă doar intrecțiunea cu mediul social, în timpul doliului emoțional, ci și solitudinea, meditația, centrarea și autoobservarea. Ambele, în egală măsură ajută.

Apoi, fie că vorbim de lucruri materiale, digitale sau emoționale, creează-ți un spațiu care îți aparține doar ție. Esențial este, de asemenea, să îl ierți pe celălalt, precum și pe tine. Nu pentru că e musai să uiți, ci pentru că vrei să te eliberezi. Scrie o scrisoare pe care nu o vei trimite. Aruncă simbolic ceva care te ținea legat. Fă un gest care marchează un nou început. Vizualizează cum prin acest gest rupi această legătură și te eliberezi de tot ceea ce te ține în trecut conectat la el sau la ea. Redescoperă cine ești fără celălalt. Ce-ți place, ce simți, ce vrei. Asta nu e doar vindecare, ci și renaștere.

Am avut trei relații esențiale și, după fiecare dintre ele, ceea ce pe mine m-a ajutat cel mai mult a fost întocmai întoarcerea către sinele meu autentic. Am început să trăiesc cât mai natural și autentic, în adevăr față de mine, dar și față de ceilalți.

Am avut finaluri în care nu de fiecare dată au fost discutate față în față motivele despărțirilor. Finalurile nu sunt întotdeauna clare. Uneori, relațiile se termină în fapte, dar rămân vii în inimă. Ziua 232 este despre curajul de a închide nu doar o ușă, ci și ecoul care rămâne dincolo de ea. Să nu ne fie teamă să ne alegem pe noi. Din „doiul” emoțional se poate naște o versiune mai clară, mai conștientă și mai liberă a sinelui.

Hai, nu îți fie frică să îți porți doliul emoțional, pentru că, mai apoi, te așteaptă cele mai frumoase și mai curate haine, cele mai albe și strălucitoare. Te așteaptă un SOARE MARE, așa cum și pe mine m-a așteptat.

OM