Ziua 241 – Ce înseamnă persoana potrivită pentru mine…
Înseamnă mâini care au spiritul și sufletul în ele… Mâinile perfecte. Înseamnă umeri pregătiți să îmi susțină declinul și momentele de sensibilitate… Înseamnă forță interioară, cu care să pășim împreună pe drumul lung, cu viziune și cu stabilitate în decizii… Mai înseamnă să îmi fie alături în secundele în care uit să mă adun și am nevoie de un cheag, care să mă recompacteze… Înseamnă iubire curată și sinceră, mai presus de orice… Devotament și prezență, sensibilitate și capacitatea de a putea fi recunoscător pentru tot ceea ce are deja în viața sa. Inclusiv pentru că mă are și pe mine alături de el, prinr-o alegere lucidă și asumată, luată din uniunea minte, corp și spirit. Armonie.
Astăzi m-am trezit cu gândul că nu vreau perfecțiune. Nu-mi mai trebuie idealuri pictate în filtre vintage și așteptări scrise în manuale motivaționale. Vreau adevăr. Vreau un om viu. Un om cu riduri de la griji și râsete, nu doar de la cremă antirid. Un om care atunci când mă vede că mă destram în bucăți mici, nu fuge speriat, ci se apleacă, le adună cu grijă și mă așază înapoi în mine.
Ziua 241 din acest jurnal e despre EL. Despre acel „the right person” care nu a venit să mă salveze, ci a venit să construiască cu mine o viață în care niciunul dintre noi nu mai trebuie salvat.Acel OM, care să mă ia de mână, să-mi spună că totul va fi bine. Dar azi știu că mai degrabă am nevoie de un partener de alergat prin furtună. Să nu se teamă de tunete, nici de umbrele mele. Să nu-mi spună mereu ce să fac, dar să mă întrebe: „Cum pot fi lângă tine, acum?” Și El este deja aici.
Este un OM cu care pot vorbi despre orice… și despre nimic. Să stăm în bucătărie, în liniște, fiecare cu gândurile lui, și să nu simțim gol. Să fim doar două prezențe complete, care nu se sufocă, ci se completează. Să râdem din nimic, dintr-un ketchup care a explodat sau dintr-o glumă proastă spusă la 2 noaptea. Să nu uităm să fim copii, chiar dacă viața ne cere zilnic să fim adulți serioși și cu facturi plătite la timp.
Dar, Doamne, cât e de greu să găsești un astfel de om! Mai ales în lumea asta unde oamenii fug mai repede decât apuci să le vezi sufletul. Și uneori mă întreb: poate că nici eu nu m-am arătat complet mereu? Poate că și eu mi-am pus armurile, machiajele emoționale, replicile „safe”. Poate că și eu am fost speriată de propria vulnerabilitate de multe ori.
Dar azi, în ziua 241, declar cu sinceritate: eu nu mai vreau jumătăți de adevăr, nu mai vreau prezențe ocazionale sau iubiri pe care trebuie să le ghicesc. Vreau un „DA” clar și asumat. Vreau un om care știe ce vrea, care nu ezită să stea când e greu și nu se ascunde când devin eu grea de dus.
Și nu, nu vorbesc de basme cu Greuceanu și Făt-Frumos din Lacrimă. Nici de un bărbat perfect, cu abdomen de revistă și cont stabilit în Elveția.
Vorbesc de un om care știe ce înseamnă să alegi pe cineva în fiecare zi. Chiar și când nu e ușor. Chiar și când tu ești obosit, și eu sunt plânsă, și casa e un haos, și ciorba a dat în foc. Să alegem să stăm. Să reparăm. Să ne ascultăm. Să ne iubim, chiar și în miezul unei zile proaste.
„The right person” pentru mine nu e cel care îmi face inima să sară în piept la fiecare mesaj și să mă fac umbreluța lui de soare, de ploaie, de furtună. E cel ce stă drept și se bucură alături de mine de toate condițiile atmosferice, în toată splendoarea lor. E cel care știe cum să mă liniștească fără cuvinte, care îmi întinde o mână de ajutor, fără ca eu să i-o cer măcar, când nu știu ce-mi lipsește, care mă ține în brațe până uit de tot ce era prea greu. Cel care nu fuge de mine, nici când sunt furtună eu însămi, nici când sunt doar o briză ușoară.
Sunt femeie. Cu toate ale mele: emoții, ambiții, cicatrici, vise și întrebări, fluctuații hormonale și trecut cu de toate în zona lombară. Și azi, aici, în scrisul ăsta, știu că merit un partener pe măsură: prezent, sincer, curajos. Care nu mă iubește doar când strălucesc, ci și când mă stinge viața puțin cu cuvântul lui drept si răspicat. E aici. Îmi reduce cu mult intensitatea impulsului, atunci când gura vrea să cuvânteze fără de cap. Mă liniștește din priviri și îmi transmite prin retine că ar fi bine să stau și să mă înțeleg.
Poate că nu-l cunosc încă foarte bine. Poate că da. Dar ce știu sigur este că nu mai accept mai puțin decât ceea ce merit. Pentru că am muncit mult să ajung aici. În mine. Acasă. Și nu mai fac loc în inima mea pentru cei care vin doar să stea puțin. Ci doar pentru cel ce dorește cazare fără check-out.
OM