Ziua 246 – Viața mea cu mamiferele nocturne

Trăiesc cu lilieci. Da, așa încep poveștile bune – nu cu „a fost odată ca niciodată”, ci cu „sub grinda mea exterioară s-a format o comunitate înaripată, puțin gotică, foarte nocturnă și extrem de fidelă locuinței mele”.

De câțiva ani, împart proprietatea cu o colonie de lilieci care au decis că grindă = acasă. Eu plătesc întreținerea, ei plătesc în caca de lilieci. Relația noastră e una de tip coabitare silențioasă, deși nu tocmai consensuală. De când am aflat, cu ajutorul lui iubi, despre prezența lor subtilă în casa mea, am realizat că am abilități de adaptare la orice circumnstanță nebănuite de către mine până acum. Adică, să ne înțelegem: o Fecioară căreia îi place liniștea, organizarea, recunosc și o leacă de control îi place, să ajungă să accepte o astfel de situație… mai rar tind să cred că există. My name is Nico și trăiesc în țara tuturor posibilităților. Ce să mai zic?!

Good to know: Liliecii sunt singurele mamifere capabile de zbor activ (nu doar planare, ca veverițele zburătoare). Aparțin ordinului Chiroptera, care înseamnă „mână cu aripi” în greacă, deoarece aripile lor sunt formate dintr-o membrană întinsă peste o structură osoasă similară mâinii.

Acum, dacă liliecii ar fi pisici zburătoare, poate că n-aș fi atât de iritată. Dar nu, ei sunt mici, negri, misterioși și se activează exact când eu încerc să dorm, ori să respir aer curat pe terasă, fără să mă simt în Gotham. Iubirea îi face drăgălași, dar eu nu văd nicio drăgălășenie în chipul lor satanic, mi scuzi.

Amore Mio, cu seriozitatea unui detectiv belgian din filmele vechi, a făcut cercetări intense. A vorbit cu specialiști și a aflat „Cum să alungi liliecii fără să devii vrăjitoare”. Așa a ajuns la concluzia că… trebuie să le perturbăm zenul sonor.

Așa că într-o seară, ne-am transformat casa într-un Berghain rural – boxe, muzică electronică, beat-uri psihedelice. Le-am făcut o discotecă de toată frumusețea în pod. Pe mine mă durea capul, pe ei îi durea în c.. de mine. Mă așteptam să iasă în zbor sincron, ca în filmele de dans. Au și ieșit, dar unul mai debusolat a rămas în pod. Ce o fi cu el, Dumnezeu cu mila. Vom vedea în câteva zile.

Acum… m-am întrebat adesea: oare ce rost au liliecii ăștia în viața mea? Să mă învețe toleranța? Să îmi reamintească limitele spațiului personal? Sau poate sunt un simbol. În unele culturi, liliecii semnifică renaștere, protecție și tranziție. În altele… vampiri. Depinde cum îți bei cafeaua. Eu vreau să continui să mi-o beau cu lapte și fără zahăr, că de, dacă e cu din astea viața mea și nu mai trebuie să văd variante de realități horror pe Netflix, că le am deja parte din live-ul existenței mele, atunci așa să fie.

Am ajuns să-i privesc ca pe niște colocatari cu identitate secretă. Nu-mi răspund la salut, dar sunt acolo, mereu, noaptea, pe semne. Închei acest articol cu o întrebare retorică: dacă eu nu îi vreau pe ei, de ce mă vor ei pe mine?… Până una-alta, ne-am obișnuit unii cu alții. E o conviețuire modernă, eco și cu aripi. dar, dacă doriți să mi-i luați, vă invit cu drag să o și faceți.

Și dacă tot n-au plecat, mă gândesc serios să le fac un cont de Instagram: @BatFlatSquat – viața sub grindă, cu filtre și vibrații. Înspre îmblânzirea mea.

 OM