Ziua 245 – Când „doi” înseamnă mai mult decât „unu plus unu”
Comunicare empatică, respect, remedierea plictiselii în doi, hobby-uri împreună, viață sexuală echilibrată, intimitate și safe space, reziliență, timp împreună, susținere și implicare, conexiune activă, mângâiere, încurajări, umeri, la bine și la greu, niste aventură din când în când nu strica. But first – fiecare în parte să lucreze la consolidarea propriei stime de sine și la satisfacția sa cu VIAȚA. Starea de bine în relația de cuplu depinde de toate cele de mai sus, dar și de altele la fel de esentiale. Si cu toții ne dorim echilibru, nu?! După 40, incepe tornada de întrebări adresate Universului…
Ei bine, echilibrul se dobândește în doi. Acolo unde o parte lipsește, niciodată nu va fi echilibrată „povestea”.
Când „doi” înseamnă mai mult decât „unu plus unu”
Am observat (după niște ani buni de „practică” și câteva runde de „ce naiba facem noi aici?”) că succesul în cuplu e mai puțin despre cine are dreptate și mai mult despre cine are răbdare. Și umor. Și o pungă de chipsuri la îndemână când lucrurile devin tensionate.
Când fiecare aduce în relație o versiune cât mai întreagă din sine, se întâmplă ceva magic. Nu, nu vorbesc de armonii astrale sau sincronicități flu-flu. Vorbesc despre conversațiile alea în care te simți auzită cu adevărat. Despre momentele în care simți că nu trebuie să porți armură. Despre serile în care, după o zi grea, nu-ți trebuie altceva decât prezența lui lângă tine – în tăcere sau cu râsete tâmpite. Să te uiți lel ca la Soare și să îți vină să nu îți mai vină să ceri nimic. Ci doar să îl iubești cu toți porii.
Diada nu înseamnă doi oameni perfecți, ci doi oameni implicați, care aleg zilnic să fie împreună, chiar și atunci când n-au chef. Succesul vine când eforturile nu sunt contorizate cu „eu am făcut mai mult”, ci cu „hai să facem împreună”. Oh, dar cum învăț eu această lecție de vreo trei luni încoace. Cum îmi prinde? Îmi prinde foarte bine, mai ales când am multiple conștientizări vizavi de cunoscuții mei și de relațiile pe care le au. Să trăiești relațiile conflictual este iadul pe Pământ, dar unora le place și fac din această modalitate de intreacțiune o practică
Și da, uneori înveți mai mult de la omul de lângă tine decât din toate cărțile de dezvoltare personală la un loc. Cu o condiție: să fii dispusă să vezi, să asculți și să te vulnerabilizezi.
Până la urmă, relația e tot un fel de dans în care amândoi învățați pașii pe parcurs. Uneori vă călcați pe picioare. Alteori… plutiți. Cine nu vrea să învețe dansul în doi rămâne… in pending.
Până una-alta, să mai beau din Cola cu numele de Iubi, că tare sufăr de Sindromul Suficienței în zilele acestea și tare vreau să extind acest sentiment încă puțin.
OM