Ziua 353 – Relația de cuplu: între nevoi și așteptări, liantul este… autenticitatea

De multe ori m-am întrebat ce ne ține, de fapt, aproape unul de celălalt. Ce face o relație să crească, să respire, să rămână vie, dincolo de obișnuință, dincolo de dorință, dincolo chiar și de iubire. Cred că liantul nu este doar dragostea, ci autenticitatea — acea formă de a fi eu însămi, cu toate vulnerabilitățile mele, în fața celuilalt. Adică, nu am cuvinte să vă spun cât de simplu și de ușor poate fi să ți se dea voie să fii tu, natural și autentic, în relația de cuplu.

Mi-a luat ani să învăț că exprimarea sentimentelor nu e o slăbiciune. Că pot spune „mi-e dor”, „mă doare”, „am nevoie de tine”, fără să par dependentă, fără să par mică. A te exprima e un act de curaj, dar și o alegere a momentului potrivit. Pentru că uneori, cuvintele nerostite sunt mai sigure decât cele aruncate într-un moment de teamă sau furie. A exprima ceea ce simți e bine atunci când o faci dintr-un loc de asumare, nu de așteptare. Când nu cauți confirmare, ci conexiune.

Am descoperit și cât de important este acel „safe space” între noi doi, spațiul acela în care pot să fiu eu fără mască, fără frică, fără rușine. Un loc invizibil, dar esențial, unde știu că pot fi sinceră, vulnerabilă, chiar imperfectă, și totuși iubită. Siguranța în cuplu nu vine din promisiuni, ci din consecvență. Din felul în care celălalt mă vede, mă ascultă, mă simte, fără să mă judece. Când știu că pot vorbi și că voi fi înțeleasă, nu corectată. Când știu că pot plânge, și brațele lui nu se vor retrage, ci vor strânge mai tare.

În timp, am înțeles și ceva ce nu știam despre bărbați. „Amore Mio”, cum îmi place să-i spun, nu trăiește doar din iubire. El are nevoie de admirație și de adorare, de acel fel subtil în care îi arăt că îl văd, că îl apreciez, că îl aleg. Pentru el, iubirea se hrănește din privirea mea, din tonul meu, din modul în care îi spun „te iubesc” fără cuvinte, doar din felul în care îl privesc când face ceva ce-l pasionează. Poate că pentru mine iubirea e siguranță, dar pentru el e recunoaștere. Admirarea femeii sale e, pentru bărbat, dovada că e suficient, că e văzut. Și uneori, e tot ce are nevoie pentru a rămâne.

Poate că, în fond, sensul vieții în cuplu nu e despre a fi completată, ci despre a fi înțeleasă. Nu despre a schimba pe cineva, ci despre a-l vedea în întregul lui și a rămâne acolo, prezentă. Relația de cuplu e o călătorie între nevoi și așteptări, între tăceri și declarații, între dorință și siguranță. Iar liantul, mereu, este autenticitatea, acel curaj de a fi eu însămi și de a-l lăsa și pe el să fie el însuși, fără teama că ne vom pierde, ci cu încrederea că tocmai așa ne vom regăsi.

Se muncește zi de zi la asta, certo che si.

OM