Ziua 54 – Când este cu „Ce bine că ești, ce mirare că sunt”, ce te faci, OM?

Prea rapid, m-am trezit direct în 2025. Ce viață de OM!… Greu. Este dificil să te rupi de zona de confort și să te reîntorci în rutinele de zi cu zi. În prima, ai fost obișnuit cu multă căldură umană, cu filme bune, cu lenevit, cu cartofi prăjiți cu sos de usturoi făcuți de casă, cu cartofi la cuptor și salata de ceapă, cu alune, fistic și cu chips-uri, în serile faine de socializare, cu cine sofisticate și pe bogăție, având caviar și calcan pe masă pentru îndestulare. Bendis la greu și Cava nebunatică, panoramic view cu OM, care a simțit că vrea să vezi cu el de deasupra lumea luminată, cu stat până dimineața la ora 4 la show-uri de televiziune, ori proiecții cinematografice fascinante, ori cu plimbări de neuitat într-unul din orașele tale preferate. Apoi, trec rapid zilele rezervate pentru concediul diferit și te trezești vineri dimineața, în 3 decembrie a lui 2025, că e musai să îți faci bagajele și să te întorci la casa ta din Tm.

Scriu Ziua 54 și mă simt cuplată și decuplată deopotrivă. Parcă m-am teleportat într-un Matrix și sunt mai multe lumi paralele de jur împrejurul meu, iar eu nu știu care dintre ele mă poate conține mai bine. Ce bine a fost și ce bine că am credința că va mai fi, poate chiar și mai bine decât a fost prima dată. Conexiunea este cheia sensului în viață. De data aceasta, un sens în sens aleg, căci are forța de a-l dizolva nonsens în sens.

A avea sens sau a avea scop în viață?

No, acum, ca să termin sinceră așa cum am și început, aș vrea, recunosc, să fie un scop în viață relaxarea, odihna, leneveala și starea de letargie totală. Dar, mă întreb dacă lipsa tuturor stimulilor care produc și încurajează evoluția nu ar fi brutală pentru OM?

Și brusc îmi apare următoarea conștientizare: OM, sunt foarte mulți oameni care trăiesc așa, sunt oameni deveniți supraponderali, ori cu depresii cronice, pentru că și-au luat prea mult timp liber de la viață. Sunt ființe care s-au decuplat total de la viață, din răzbunare pe GOD, societate, politică, familie, etc., încât au devenit lipsite de orice formă de stimulare ori de incitare de la tot ceea ce inseamnă mișcare, acțiune, schimbare, adaptare, mutare și felxibilizare. Sunt oameni plictisiți și lipsiți de inspirație, care aleg să recurgă la atrocități și la orgii dintre cele mai îngrozitoare. Om începe să își bată joc de Om, să îl agreseze brutal. Să îl ucidă psihic, emoțional și chiar și fizic, pentru a obține satisfacție de la viață. Trăim într-o societate atât de bolnavă încât copiilor noștri nu li se mai pare normal și natural să meargă cu tramvaiul sau pe jos, în plimbare. Hainele rupte nu mai sunt cusute acum, ci sunt aruncate direct la gunoi, iar relațiile, puțin sau mai mult afectate, nu sunt duse la medic pentru însănătoșire, ci sunt abandonate, aruncate și înlocuite rapid.

Am doua brațe-aripi pentru echilibru…

On the Island of Fire, aș vrea, acum, să fiu, cântece de păsărele vesele să îmi fie vocile din fundal, nisipul fin să îmi alinte tălpile, iar soarele printre plamieri să îmi incite simțurile, cu focu-i pasional. Un Mojito rece și o pânză albă diafană, grațioasă care să îmi țină loc de umbrar, aș vrea. Nu caut echilibrul, ci construiesc echilibrul. Mă pun pe sârma de la circ, în show-ul pentru OM și încep să îmi folosesc cele doua brațe-aripi. NU am să cad, azi, ci am să mă bucur de toate prețioasele și minunatele ființe pe care am așteptat să le revăd aici. Lângă mine sunt suflete de copii adolescenți, cărora viața le surâde mai mult ca oricând acum. Inspirație divină pentru mine.

Și, totuși, e echilibrat de bine…

„Du-mă, fericire, în sus
Izbeşte-mi tâmpla de stele până când
Lumea mea prelungă şi în nesfârşire
Se face coloană sau altceva
Mult mai înalt şi mult mai curând
Mult mai înalt şi mult mai curând
Ce bine că eşti, ce mirare că sînt
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se
Două culori ce nu s-au văzut niciodată
Una foarte jos, întoarsă spre pământ
Una foarte sus, aproape ruptă
În înfrigurata, neasemuita luptă
A minunii că eşti, a-ntâmplării că sînt
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt
Ce bine că eşti…”

Mă duc la un date. Mă cheamă un somn, ca să mă întâlnesc cu patul. Nani-nani…

OM