Zilele 300 și 301 – Ziua în care am refuzat să fiu radio-ul bârfelor și am ales să fiu antena iubirii

Am ales să scriu, în aceste două noi zile de pe Blog OM, jurnalul meu autentic, despre bârfe și OM-ul bârfitor.

Viața e mult mai frumoasă când aleg să o trăiesc conștient, prezentă în fiecare clipă, atentă la ce simt, la ce ofer și la ce primesc. Și când sunt mai puțin atentă la ce fac alții. Am învățat și încă învăț că încrederea în oameni, în partenerul meu, în relațiile autentice, nu e naivitate, ci este o dovadă de mare curaj. Iubirea sinceră, profundă, nu doar că îmi aduce liniște, dar îmi face bine și fizic. Hormonul minunat al iubirii și atașamentului (Oxitocina) e o adevărată hrană pentru suflet și corp. Când iubesc și sunt iubită, trăiesc mai sănătos, mai echilibrat și mai responsabil. Și cred că o să trăiesc mult, dacă voi continua să aleg să iubesc cum iubesc acum. Dar uneori, în lumea asta care vorbește tare și grăbit, am simțit cum tăcerea devine un scut. Și m-am trezit în mijlocul unor povești care nu-mi aparțineau. Oameni care nu mă cunosc, nu m-au privit vreodată în ochi, dar care au ales să creadă sau să răspândească povești despre mine.

Uneori mă doare, alteori doar zâmbesc trist și merg mai departe. Pentru că am înțeles că omul care bârfește nu vorbește, de fapt, despre celălalt. Ci despre el. Despre fricile lui, despre nesiguranțele lui, despre lipsa de iubire. Și mai ales, despre deconectarea de sine.

Bârfa nu rănește doar pe cel despre care se vorbește, ci mai ales pe cel care o poartă pe buze. Îi face sufletul greu, îi distorsionează percepția asupra lumii și îi îndepărtează șansa de a vedea frumusețea din oameni.  Îl face un ignorant GOL.

Despre bârfe, etichete și oameni care nu știu ce pierd

Zilele trecute, mi-a ajuns la urechi o poveste despre… mine. Și, sincer, nu era una prea drăguță. Mi-am zâmbit singură în oglindă și mi-am spus: „Uite, Nico, încă mai trăiesc oameni care te urăsc fără să te fi cunoscut vreodată. Ce compliment indirect!”

Am realizat că bârfa e ca o gumă mestecată de prea multe ori: nu mai are gust, dar unii tot o țin în gură. Trist e că, atunci când bârfești, nu-i faci rău doar celui despre care vorbești, ci în primul rând îți faci rău ție. Îți cobori vibrația, îți încarci sufletul cu energie de joasă frecvență, îți otrăvești gândurile și, fără să-ți dai seama, te îndepărtezi de propria ta lumină. Bârfa e o formă de neiubire. De neîncredere în tine. De necuraj de a privi în oglindă și a-ți vedea propria poveste, fără filtrul altora. Cine sunt Eu să fiu în gura ta?!

Dar și mai periculos decât bârfa este să pui etichete pe oameni, doar pentru că ai auzit o versiune… sau două… sau zece… spuse de alții. Oamenii nu sunt dosare pe care să le citești din alte fișiere. Sunt ființe vii, cu suflete, povești, traume, vise și iubiri. Și doar într-un contact real, autentic, față în față, poți începe să cunoști cu adevărat pe cineva.

Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu judecată înainte să deschid gura. „Nico Om e prea nu știu cum…”, „prea onestă”, „prea spirituală”, „prea directă”, „prea diferită”. Poate chiar e adevărat. Dar mai știu și că cei care mi-au dat șansa să mă cunoască dincolo de zgomotul lumii… au descoperit în mine un om cu inimă largă, imperfect, dar autentic. Și au găsit în mine o prietenă, un sprijin, o soră. Și cei care mă cunosc cu adevărat, pot confirma că eu nu distrug oamenii, ci îi spijin, îi ajut și îi susțin necondiționat. Îi ajut să se vadă autentic și să CREASCĂ. Nu să coboare…

Așa că, azi, aleg să nu mai preiau nicio bârfă. Să nu mai transmit nimic ce nu-mi aparține. Aleg să fiu antena iubirii, nu radio-ul bârfelor. Aleg să ascult, să simt și să cunosc oamenii cu ochii, cu sufletul, cu prezența mea întreagă.

Pentru că fiecare om merită măcar șansa de a fi cunoscut… în tăcerea caldă a unei priviri, nu în gălăgia rece a vorbelor altora.

Aleg să nu mai preiau nicio bârfă. Aleg să nu mai construiesc nicio părere bazată pe zgomotul lumii. Aleg să fiu prezentă, deschisă, vie. Aleg să fiu atentă la mine, la felul în care trăiesc, vorbesc, simt și gândesc. Pentru că ce pun în lume se întoarce înapoi la mine, mai devreme sau mai târziu.

Asta e alegerea mea pentru azi. Și sper din suflet că într-o zi va fi alegerea cât mai multor oameni.

OM