Ziua 323 – 10.5 km de libertate și prezență la Liberty Marathon Timișoara 2025

Astăzi am alergat 10.5 km în cadrul Liberty Marathon, la Timișoara. O tură de cross pe care o aveam în plan de ceva vreme, dar pe care nu am pregătit-o deloc cum îmi propusesem. Cu o lună înainte, îmi promisesem disciplină, antrenamente regulate, ritm susținut. Realitatea însă a fost alta – nu m-am ținut de plan. Și totuși… mi-a ieșit o alergare bunicică.

A fost prima dată când am participat la o astfel de competiție fără muzică în căști. Pur și simplu am uitat să-mi sincronizez căștile la noul telefon, pe care l-am primit recent de ziua mea de la Amore Mio. În plus, nici ceasul nu mi-a înregistrat timpii – și pe el îl uitasem neatins de update, tot din cauza schimbării telefonului. A fost ciudat la început, recunosc. M-au intimidat aceste „lipsuri”. Dar, cumva, în liniștea fără căști și fără date precise de ritm, mi-am regăsit simțirea.

Am intrat în trup, în pași, în respirație, în straturile mele subtile, fără distrageri. M-am simțit conectată. Corpul meu nu a durut, nu a cerut pauze, nu m-a tras în jos. Din contră, m-a susținut. Nu a fost o alergare solicitantă, ci una fluidă, prezentă, profundă. Mi-am adus aminte azi, în alergare, de propriocepție, acest al șaselea simț care ne ajută să știm unde ne sunt picioarele, cum ne mișcăm, cum se simte un pas bun, echilibrat. A fost prezentă în mine ca o forță tăcută care m-a ghidat cu blândețe. N-am avut nevoie de muzică, ceas sau pace-uri. Am avut propriul meu ritm, cel autentic. Iar la final… surpriză: am scos un timp nesperat de bun, având în vedere toate „neajunsurile” tehnologice și lipsa de antrenament. Am zâmbit. A fost o reușită care nu s-a măsurat doar în minute și secunde, ci în senzații, respirații, și bucurie pură.

Ziua a continuat în cel mai frumos mod posibil alături de iubitul meu. Timpul cu el este mereu prea scurt, prea intens, prea dens. Parcă trăim zilele în secunde și tot nu ne ajunge. Când suntem împreună, suntem cei mai conectați.

Am fost la un masaj de cuplu care mi-a adus o altă revelație: cât de multă tensiune stă ascunsă în corpul meu și cât de important este să-l ascult. Corpul ne vorbește, ne roagă, ne strigă uneori. Ne spune când e prea mult, când e prea puțin, când uităm de el. Astăzi l-am ascultat. Și mi-am promis că nu-l mai las în surdină.

Închei așa: mișcarea este viață, iar viața mea, fără mișcare, nu m-ar conține la fel de complet și de conștient ca OM.”

Cu recunoștință pentru cele două picioare perfect sănătoase și complete,
OM