Ziua 37 – Moșule, ce tânăr ești! Basm pe Pământ, fără timp

Deschid ochii, dimineață, și simt cum îmi murmură pleoapele peste retine.

Să mai stau, să o mai lungesc în poziția fetusului, ori să mă ridic și să încep rutina cotidiană, alaturi de Luna și de Soare? Visez, totuși la Moșul de anul acesta și eu. Vreau să îmi aducă bucurie curgătoare și inspirație creatoare, pentru nopți comode de iarnă, dar și pentru zile cu nasul roșu în vârf și cu pielea zgribulită de recele de afară. Sunt un suflet de femeie-copil, oricât aș vrea eu să ascund în spatele perlelor de la gât și al ciorapilor negri fini, peste piciorul elegant, valul ludic, nu îmi iese. În această lună decembrie, mi-am promis că nu mă joc decât dacă Moș Crăciun este un tip jovial și știe cum să le aseze în cuvinte.

Și da, mi-am spus-o bine. Nu vreau să mă joc de-a Ala-bala-portocala, ci vreau să mă joc de-a V-ați ascunselea în priviri săgetătoare, în ecouri smulse din profunzimea sentimentală a acordului de compunere chimică unitară. Cu tine, my sweet Lord, aș putea să fac bradul pe Planeta inimii mele, în miros de plăcintă cu viorele și în sunet de chip cu lămâi dulcegi, numai bune de savurat pe-ndelete. Continui să scriu, în acest nou capitol din Jurnalul autentic, despre SUFLET, aspectul care îmi ghidează tot Guvernul interior.

Piele cu bombonele și fără timp în ele

Ziua 37 este cu miremse, savoare, cu aromă de mosc alb, de piele masată cu miros de bombonele roz, mov și albastre, așa cum visez să am și baloanele la plecarea mea de pe Pământ. Anii au trecut atât de repede, Doamne, iar eu am ajuns un OM mare, un OM căruia nu îî mai ajunge să se joace în nisip cu bățul, ori să scrijelească numele său pe pereți. God, trezește-mă, te rog, când se termina cu scurgerea timpului. Pune-mi alarma la ceasul deșteptător, atunci când ai decis că timpul nostru merită să nu aibă un cadran, secundar, ore și precizie.

Dacă nu poți, God, dă-mi mie forțele tale și promit că te voi trezi eu atunci când voi pune Marele Timp în loc pentru noi toți.

Revinventez Catan pentru noi doi, apoi, și o să dezvoltăm împreună o noua societate. Vrei să știi ce nume i-aș pune noului teritoriu: LUMEA NESUSPENDATĂ ÎN TIMP.

Cu tălpile ștampilate de natură

Îmi aduc aminte, când mi-am pierdut de multe ori din suflet mintea. Am lăsat-o să se scurgă în lumi paralele și în idealuri subacvatice de neatins. Ei bine, de ceva vreme încoace, am devenit o stiletto-artă colorată, adică nu am renunțat la calea bună pentru mine, la poteca bătucită pe tălpile mele de la atâta luat la pas basmele cu Feți-Frumoși din lacrimă de ochi ori lacrimă de pahar. Dar am mai adăugat niște extra condimente pentru un plus de savoare.

Îmi spui că mă iubești, dar eu știu cine sunt astăzi. Îmi spui că lângă mine totul este în complement și complementar, că ți se întregește basmul cu prezența mea spirituală. Eu te las, te primesc, dar vreau să fiu acea femei verde în inimă mereu, cu tălpile pline de urmele bucuriei contactului cu pamântul.

As long as we can be wild…

Dă-mi inima ta și, totuși, nu mi-o da. Vreau să-ți aparțină ție și să mă crești doar mai experimentată în Înălțimesa Sa, pentru Basmul Vieții fără Timp. Bad Boy, rămâi.

OM