Ziua 62 – Lovit cu pietre enervante. Filosofia lui MOMO – OM ori doi, inversat

Am fugit repede până acasă, ca să îmi văd copiii, în pauza de la Formarea în Psihoterapie Sistemică, școală pe care o urmez pentru încă doi ani și jumătate de acum. Sunt deja în întârziere la unul dintre cele mai faine module, susținut de către o domană pe care o stimez și o apreciez în toate cele. M. V. este acel OM-Mentor în Psihoterapie de Cuplu, pe care o am drept muză și exemplu în mai toate cele din domeniu. Îmi este de ajuns să o ascult pentru cinci minute doar, înspre a-mi da seama că am ales bine și în legătură cu acest nou domeniu de dezvoltare personală și profesională din viața mea. Încă îmi este teamă să înceă, încă mă simt cu crengile firave, asemeni unor crenguțe de-abia răsărite pe trunchi. Încă îmi simt coroana nu suficoent de flexibilă și inima îmi spune să îmi mai las vreo doua-trei luni, până să demarez în mod vizibil și acest npu proiect. PsihoCUPLUSănătos – PsihoYogadeCUPLU – SpuneDAStăriidebineînDOI.

Azi, în ziua 62, mă simt volubilă, expansionată în conțștiință, veselă cu soarele dințos de afară, cu nasul roșu în vânt, purtând aerul meu de divă yoghină, capabilă să reducă fericirea și bucuria la o secundă respirată cu pasiune și cu patos. Vă las continuarea zilei de ieri, scrisă cu finețe de către artistul cuvintelor, buchisită cu inimă de OM-TREZIT, pentru delectare și inspirație. Aș spune și pentru Expirație eliberatoare de serotonină, endorfină, dopamină și oxitocină în sistem. Lăsăm melatonina pentru o altă zi, atunci când vă voi povesti despre SOMNUL cel de DUCĂ și de gândul către acesta, gând cu potențial impactant major pentru PREZENT.

Zi-le Marius, că tare bine le cuvântezi în OM și în BLOG de Om autentic:

„Pietrele, crengile și filozofia existențială

Viața nu ar fi viață fără obstacole, nu? Pietrele care ajung în bulgărele nostru sunt provocările mari cum ar fi : examene dificile, despărțiri sau momentul în care îți dai seama că ai trimis un e-mail cu „Dragă doamnă” unui domn. Yoga ne spune că aceste pietre sunt acolo să ne învețe ceva.

Dar hai să fim serioși, unele pietre sunt pur și simplu enervante. Nimic filozofic, doar frustrant. Și e perfect în regulă să simți asta, că om spre OM suntem. Crengile, pe de altă parte, sunt oportunități, momente care ne opresc din rostogolire și ne obligă să ne gândim:

„Hmm, oare chiar vreau să merg în direcția asta?” Unele crengi ne împiedică să cădem într-o prăpastie, altele ne provoacă să găsim noi căi.

Și apoi vin frunzele uscate! Aceste mici momente care, la prima vedere, par neînsemnate: o seară liniștită cu prietenii, o melodie care te face să plângi sau o ceașcă de ceai savurată în tăcere. În yoga, frunzele uscate sunt esențiale. Ele ne amintesc că frumusețea vieții este în detalii.

TuBi or Not TuBi OM – Bulgărele perf..imperfect

Într-un final, după multe rostogoliri, bulgărele capătă o formă unică. Nu este perfect de fapt, dacă îl privești cu atenție, vezi că este plin de urme, pete și neregularități. Dar exact aceste imperfecțiuni îl fac special. Devenirea OM-ului nu înseamnă să devii o statuie imaculată, ci să accepți haosul ca parte din tine, iar atunci, când ajungi la un nivel de autocunoaștere, începi să râzi. Îți dai seama că toate frământările, toate ciocnirile și toate pietrele adunate în drum au fost necesare. Este ca atunci când termini un puzzle imens și realizezi că piesa lipsă era sub canapea.

Maestrul inevitabil

Și exact când bulgărele începe să se simtă bine cu sine, apare soarele. Acest simbol inevitabil al efemerității ne amintește că totul, absolut totul, are un sfârșit. Dar, în loc să intrăm în panică, putem să zâmbim în colț la guriță. Un înțelept, probabil bun la rostogolit metafore, spunea că esența bulgărului nostru nu stă în zăpada pufoasă, ci în toate crengile, pietrele și experiențele pe care le-am lipit de el pe drum. So, mai bine să nu stăm cu frica topirii inevitabile… mai bine ne așezăm pe-o sanie imaginară și savurăm derdelușul vieții cât încă e sezon!

În loc de final, dar nu la sfârșit : Bulgări de iubire și efemeritate

Omul este, așadar, un ”bulgărel” cosmic, plin de contradicții, dar splendid în imperfecțiunea lui. Ne naștem mici și simpli, ne rostogolim prin viață adunând tot ce putem, iar la final lăsăm o amprentă, fie ea un bulgăre uriaș, fie o baltă discretă.

Iubirea omului pe Pământ este poate cel mai frumos paradox: este temporară, dar infinită în intensitate. Și, în mijlocul acestei efemerități, avem șansa să trăim, să râdem și să ne iubim unii pe alții.
Așa că, dacă viața îți dă bulgări, fă o bătaie memorabilă!

Bătaie cu zăpadă să fie, om la OM!”

TUBI continued…

OM