Ziua 81 – Arta de a iubi. Împlinire. So good!

„Fericirea nu este ceva gata făcut. Ea provine din propriile tale acțiuni.” – Dalai Lama

Am dormit bine în ultima noapte. Am avut brațe. Nu a fost ultima noapte de dragoste și nici nu a dat tonul vreunui război. Caracterele sunt diferite de la OM la OM și potriveala trebuie lucrată zi de zi cu măiestrie, dacă se dorește ca piesa finală să poată fi pusă în scenă în mod cursiv și coerent, pentru impact de piață. Iubirea este o operă de artă. Este și un act teatral, precum și o sculptură lucrată îndelung cu migală. Relația de cuplu este, simt eu, cea mai împlinitoare parte a vieții, doar dacă există echilibrate toate nevoile ambilor parteneri. Am dormit bine și consistent. Am fost întrebată de către Prof ce traumă am eu și care este „buba” care m-a afectat în timp cel mai tare. Nu i-am putut răspunde pe moment, dar i-am răspuns astăzi.

Cu Proful timpul nu este suficient niciodată. Mă simt ca într-o bulă de lumină care intră în expansiune cu fiecare privire pe care i-o arunc pe ascuns. Mă fascinează. Îi văd umanul tot mai uman și aportul lui în acest Univers planetar constrâns în mai toate este de a deschide și de a înțelege o natură umană atât de complexă și de ciudată, precum este a mea. Mă provoacă expresia lui academică și mă cuprinde un dor nebun de conversații cu el ori de câte ori nu îmi este în preajmă. Parcă mă simt ca-n scrierile lui Eliade. Parcă simt influența indiană într-un fel aparte, când sunt lângă el. Am o formă de Maitreyi Devi, care explora alături de maestrul ei iubirea interzisă, pasiunea și conflictul dintre culturi. Dar între noi nimic nu este interzis, nimic nu este în conflict în afară de mine cu mine și această… această traumă…

So good!

Nu am fost un copil bătut, maltratat ori traumatizat. Este adevărat că mi-a lipsit tata și prezența sa fizică, la vârsta fragedă a copilăriei, dar l-am avut în adolescență mereu alături de noi, precum și ulterior, la vârsta adultă emergentă. Lipsa lui în primii șapte ani de viață o percep acum ca fiind definitorie pentru relațiile mele de cuplu. Lupt de multe ori în inima mea cu mine. Am tendința să lupt și să demonstrez lucruri care par rupte din realitate. Am tendința de a mă autosabota, de a fugi de bun și de bine, de a complota de multe ori cu un personaj imaginar, care nu îmi dă voie să mă bucur de ceea ce am atât de împlinitor și de complet, pentru că nu am fost învățată cu prezența masculină în viața mea. Toate au răspunsurile lor în copilăria noastră, în straturile profunde ale ființei fiind adânc închistate, ca niște frunculi, care vor să pocnească de atâta durere și de atâta infecție netratată. Și nu este ușor, dar vreau să vindec locul lipsei lui și să mă bucur în sfârșit de tot ceea ce se simte a fi „so good, so good!”.

I need to share the bed with you…

Azi, în ziua 81, proaspăt îndrăgostită de cea mai delicioasă și echilibrată salată de fructe făcută de OM-Prof, mă vâd nevoită să declar aici un secret micuț. Este parte din starea mea de zi cu zi și parte din ceea ce m-a înăsprit ca OM în ultimii ani. De mică am simțit nevoia să dorm însoțită, să nu simt partea cealaltă a patului goală și rece. Și vreau să fiu liberă în iubirea mea, să nu mă mai simt amenințată de un posibil abandon, pentru că știu și simt că este o falsă percepție deja această tendință de a mă descuraja din dorința de a mă proteja de pierderi. Inima mea este cu adevărat din AUR, pentru că lumina care se reflectă în mine este mai apoi reflectată înspre cei ce mă însoțesc cu o putere infinit mai mare. Aș putea să fiu și mai puternică, dar nu doresc să mai fiu. Vreau să nu mai fiu în control, azi. I just need to have my bed full of love. Atât. Este singura mea traumă. Aș putea să am și eu un somn de noapte plin cu tine și de tine, OM?!

Aș visa o lume mai bună, în care opulența materială este înlocuită de cea sentimentală. Și ce lume bună am avea împreună, ce vis pe Pământ ar fi…

OM