Ziua 74 – Take me back to the night we met…
…în acea seară în care iubirea se simțea așa de proaspătă și de vie, de parcă amandoi cădeam liberi de la mare înălțime, având secunde în loc de parașute, cu mult curaj și curioși neîncetat, în siguranța veselă și vie a unei cascade continue de zâmbete și de râsete. Ochii ne oglindeau sufletele dornice să iubească din nou: tu să iubești romatic, matur, înțelept, dedicat și constant, iar eu să iubesc consistent, conștient, pasional, devotat, solar, cu toată simțirea mea de zmeoaică șturlubatică și precipitată în senzații efervescente. Ți-am spus, când te-am cunoscut și când ai pășit către mine sigur pe situație, că ar fi bine să nu devii dependent de mine, ori să nu care cumva să dezvolți obsesii, care să mă copleșească și care să mă sperie, așa cum am simțit în celelalte interacțiui cu forța masculină.
În acea seară, în restaurantul nostru nebun (LOCAnda), Universul ne-a turnat în pahare dependența de bucuria pe care o împletim și azi prin priviri, atunci când ne întâlnim și când ni se intersectează pașii, în călătoria noastră în doi. Ești OMUL-OM, cel care de la Înălțimea Sa mă lasă să fiu, să zburd, să mă dezmierd și să mă alint, să cuprind în mine și să colorez și universului lui. NU, nu ai creat dependență de mine, ci m-ai învățat și mă înveți să nu mai fiu eu dependentă de mine. Tu ești doar curajosul care mi-a schimbat direcția către spațiul promenadei perfecte, din noaptea în care ne-am întâlnit, zi de zi, zi de zi, zi de zi…
„Rumi”
Bună seară, OM. Este ora 22:31 acum. Sunt cu aparatul de scrus în brațe, pe canapeaua din sufragerie, cu o Kozel blondă, cu care celebrez o sesiune de poveste, după o magica și relaxanta clasă de Yoga de seară, de la DHP GYM, locul unde mă simt ca acasă în intimitatea mea, atunci când predau. Azi, am recitit un capitol fascinant din „Cele patruzeci de legi ale iubirii”, scrisă de către Elif Shafak.
„Într-o zi, vei auzi glasul iubirii”. Și, din aceste cuvinte, întunecimea milimetrică din adâncul inimii mele a ieșit și a răzbit la lumină. Nu înțeleg de multe ori iubirea. Vorbesc despre ea, o dedic, o rostesc, dar mă întreb dacă nu cumva noua ne este mai ușor să o dedicăm altora decât să ne-o dedicâm nouă. Îmi vine greu a crede că cei ce nu se iubesc pe sine nu au capacitatea să îi iubească pe cei de lângă ei… Oare este chiar așa? Este iubirea o luptă, este ea în firea făpturii omenești un continuu și anevoios sacrificiu? Ori, este iubirea o sursă inepuizabilă de lumină divină?
Și eu îmi împlinesc doar menirea…
OM-PROF, cum ne iubim noi? Oare noi ne iubim precum Tristan și Isolda, o iubire plină de obstacole, ori ne iubim precum în povestea de iubire a lui Eminescu, Luceafărul, în care se aspira către o iubire departe de limitele umane? Stai, știu! Noi ne iubim ca de la OM la OM!.. Dar cum este iubirea aceasta ca de la OM la OM, Înălțimea Ta? Există oare o navă spațială pregătită pentru noi, în care să ne urcăm și să călătorim în timp și în spațiu, către o planetă doar a noastră? Căci eu asta visez și nici măcar Freud nu ar fi avut în manualul lui tehnic de interpretare a viselor atâta talent, înspre a mi le desluși pe ale mele.
Simt curaj. Simț că răbdarea mi-a plusat exponențial capacitatea de a discerne între posibil și imposibil și vreau să fiu neînfricata cosmonaută alaturi de tine, care va pune steagul pe Planeta Iubirii Necondiționate. Vreau să fiu o Gagarina, dacă tot am sânge de bolșevică în vene și să ne punem cu inima pe Planeta OMOM. Șă sădim sămânța iubirii neîngrădite de limitări terestre și să o creștem împreună, întru binele nostru comun.
„Drumul sufist” va fi al nostru. Vreau să trăiesc cu tine experiența directă cu Dumnezeu și iubirea a cărei planetă are gravițație în jurul INIMII nostre COMUNE.
Lord, take me forward, to the next night… UP and UP, on our Planet of Unconditional LOVE. High and above of what we think love is. Nu mă corecta, Profule, ci lasă-mă încă un pic să greșesc pe dumul meu către LULAMOON… Așa aș denumi planeta noastră, OM-Prof.
OM