Zilele, 273, 274 și 275 – Despre… Pași in DOI.

Hmmm… Hola! M-am replantat acasă, după experiența transformatoare cu numărul 3 – Pakostane, Pine Beach, Viața simplă din pădure. Vreau să scriu și scriu azi, din nou, trei zile într-una, despre: Viața începe când închizi aplicațiile… Haideți să vedem și cum a fost în cazul meu…

Sunt deja multe zile de când m-am ridicat din cenușa algoritmilor de compatibilitate, Astrologie, Facebook-eală, distanțe și visări himerice. Sunt multe zile de când mi-am închis toate conturile imaginare de căutare, alte „speranțe în pixeli” care promit marea cu sarea, dar te lasă cu o sticlă de vin desfăcută și cu telefonul pe modul silențios.

Sun ceva zile de când am închis ușa virtuală a „dragostei de ecran”, ca să o pot deschide pe cea reală. La propriu. Să o deschid și să dau ochii cu omul. Cu EL. Amicul meu, care era chiar aici. Fără filtru, fără „văd când ajung acasă”, fără conexiune instabilă de net. Conexiune stabilă emoțional, în schimb. Și ce rară e asta… GOD, e reală acum, când mă las mustrată de către cel mai stabil dintre stabilii OM din viața mea.

Într-o lume în care „te iubește de la distanță” e considerat un efort suprem, am realizat că iubirea nu se face cu schimb de meme-uri și planuri pentru o „vacanță împreună cândva”. Se face cu prezență. Cu respirații comune, nu cu apeluri la miezul nopții. Cu gătit împreună, nu cu trimis poze în timp ce-ți faci singur cafeaua și exercițiile de fitness. Pentru că nu mai e despre „ce mâncăm azi?”, ci despre „suntem împreună azi”. Fără deadline-uri, fără video-call-uri la miez de noapte. Doar noi, în carne și oase. Și suflet. Mai ales suflet.

E ceva incredibil în a construi o viață în doi, pe bune. Nu-i baș ușor tot timpul, dar este valoros și își merită orice efort această direcție comună în DOI. Cu zile în care te enervează cum se uită la tine și vrei să-i explici cum se face corect și cu dimineți în care te trezești înaintea lui și nu vrei să-l deranjezi, deși ai vrea să îl sufoci cu pupici și îmbrățișări de drag de el. Viața în doi nu e ca în filmele de pe Netflix. E mai puțin glossy, dar infinit mai profundă.

Și e prima dată de când am divorțat, în 2020, când simt că nu mai trebuie să-mi vând personalitatea, să-mi construiesc strategii de cum să fiu atrăgătoare, să-mi țin anxietățile la sertar și să aștept să fie momentul potrivit să le scot. Le-am scos toate din prima. Și nu doar că a rămas, dar le-a luat în brațe pe toate. Inclusiv pe mine, cu totul.

Așa că, dragă lume a „compatibilității prin swipe”, îți mulțumesc pentru lecții. Dar acum mă mut la catedră. Predau cursul „Cum să iubești în carne și oase, nu în emoji și hearts”. Zilele acestea au fost de privit în ochi și simțit că nu-mi mai e frică de iubire. Și fac dragoste neplanificată pe zile, o dată la două săptămâni, ori o dată pe lună. Facem cât simțim și cum simțim. Și vă invit la intimitate, la acel pat cald care se simte vacanță, când vă întâlniți în el, împreună, cu fețele întoarse unul către celălalt, nu cu fundul întors unul la celălalt din cauza supărărilor vieții. În pat, e the real deal. Go for it! Dimineața începe mai frumos, iar seara devine un romantic film de Netflix uman.

Cu tine;).

OM