Ziua 68 – … Uneori totul începe cu „…” și se termină cu „…”

Am ajuns acasă, după prima zi a celui de-al 5-lea Modul din Cursul de Formare Instructori de Hatha Yoga din Timișoara. Și știți ce? Viața, această, doamnă imprevizibilă, nu ne cere permisiunea să se întâmple. Uneori, vine pur și simplu, așa, pe nepregătite. Și sunt oameni care te fac să simți că toată lumina din tine strălucește, iar alții care îți scot în față toate umbrele interioare. Și știi ce? E perfect așa! Căci, în adâncul tău, e clar că tu ești ambele – lumina și întunericul, combinația asta fascinantă de contradicții. În interiorul tău sunt încăperi, unde soarele îți dă pe față, iar în altele luna luminează doar un colț de umbră. Pe cerul ăsta interior sunt bomboane pe băț, care așteaptă să fie gustate de cineva destul de curajos să se bucure de ele. Și în pământul tău lăuntric cresc legume de neînchipuit, a căror aromă încă nu a fost inventată, dar care, atunci când le savurezi, te fac să simți că tot universul îți e la picioare. Da, da, mă simt ca un fel de cocktail cosmic, uneori, uneori ca o molotovă emotională… și nu oricine poate să bea din mine fără să își pună măcar un pic de întrebare despre ce fel de nebunie a gustat.

Amprentă pe retina inimii tale…

Sunt zile ca aceasta, în care simt că sunt omul potrivit pentru a îmbrățișa orice vine spre mine. Da, am zile când mă gândesc că ar trebui să mă întreb ”Cât mai pot așa?”, dar… nu, nu întreb pe nimeni nimic. Mă uit în ochii oamenilor și știu tot ce trebuie. În plus, eu nu sunt genul care să pună întrebări ce pot să stârnească avalanșe emoționale în conștiința celor din jur. Nu, eu am ușile inimii larg deschise, portaluri care lasă loc multor oameni să mă pătrundă și să mă înțeleagă în toată complexitatea mea. Și da, am fost acolo, în acele relații unde am iubit cu tot sufletul, până când simțeam că rămân fără resurse și îmi închideam portalele inimii închizându-se, încet, ca o fereastră care nu mai vrea să își lase razele să pătrundă.

Totuși, nu pot să nu simt că am lăsat o amprentă pe retina fostelor iubiri sau parteneri. Nu au fost mulți, dar au fost cuprinzători. Și chiar dacă, pe vremuri, în momente de… exces de zel, mă poziționam ca un vânător în căutarea unui „pradă” masculină, am învățat că iubirea nu se măsoară în „bifuri”. De ce am făcut asta? Pentru că… simplu: Why not? 🙂

Așadar, rămâi cu bine, OM al meu, până mâine, când sper că vom prinde împreună o nouă zi. Și nu uita: viața capătă sens doar atunci când tu îi dai sens. Direcția mea? INIMĂ, relații sănătoase, împlinire interioară și liniște. Și da, un stâlp pe care să mă sprijin. OH, GOD, mulțumesc că ești!

Închei cu „…”, o Birra Moretti – Sale di Mare, pe fond de Elvis Presley – Suspicious Minds, cu iz de ducă în The 80s PUub. Ce bine că încă pot să dansez și mă fuzionez cu muzica buna. God, recunoștință ție!

OM